Bani, bani, bani…
După ce Steaua a jucat cu Manchester City, antrenorul român a spus că ceea ce lipseşte echipei noastre ca să poată juca fotbal ca englezii sînt 500 de milioane de euro. Mă pricep la fotbal ca tot românul, dar nu cred că fotbalul e matematică aplicată la cercetare cosmică, aşa că spun ce am văzut eu în aceste două meciuri, convins că pe teren nu s-a petrecut nimic atît de ascuns şi de încifrat încît să nu pot pricepe. Echipei noastre nu i-au lipsit 500 de milioane de euro, ci 11 jucători şi un antrenor. Veţi spune, imediat, că 11 jucători buni şi un antrenor bun se aduc cu bani, iar 11 jucători foarte buni şi un antrenor foarte bun se aduc cu bani foarte mulţi. Chiar aşa să fie? Chiar mai putem spune aşa ceva, cu lejeritatea resemnată cu care o spunem tot timpul, după isprăvile Ţării Galilor şi Islandei la Euro 2016? Nu cumva, înainte de bani, mai trebuie şi altceva pentru performanţă? Nu cumva, pînă la bani, nouă ne lipseşte acest „altceva”? Şi nu cumva, dacă acest „altceva” există, vin şi banii?
Pe tot parcursul Jocurilor Olimpice de la Rio, nu am auzit altă explicaţie pentru eşecul nostru şi pentru succesul altora decît aceea că noi nu avem bugetele lor. Comentatorii sportivi au devenit experţi contabili – nu mai sînt comentate performanţe sportive, nu ni se mai explică cum de cîte un sportiv reuşeşte vreun record uimitor pentru specia umană, cum de o competiţie anume devine o splendidă expresie a omenescului sau ce semnificaţii ori implicaţii poate avea o anume întrecere sportivă. Nouă ni se vorbeşte despre bani fără oprire. Am citit, de curiozitate, comentariile Jocurilor prin presa străină. Nimic de genul acesta! Referirile la bani sînt minimale sau lipsesc cu desăvîrşire. Comentatorii noştri, însă, ne ţin mereu la curent cu sume: cît cîştigă, cît a cîştigat şi cît va cîştiga fiecare sportiv, cît valorează el „pe piaţă”, cît a investit cutare club sau cutare federaţie şi ce salarii au unii şi alţii din jurul sportivului. Oare ţări precum Kenya, Jamaica, Cuba, Uzbekistan, însîngerata Ucraină sau dementa Coree de Nord au bugete mai generoase decît noi? Sînt sigur că nu. Dar la Rio au obţinut mai multe medalii.
Pe lumea asta, nu este prea sigur că banii produc valoare, dar este absolut sigur că valoarea produce bani. Poate că relaţia dintre bani şi valoare este exact invers decît ne imaginăm.
Lamentaţia că nu avem bani pare că a devenit alibiul perfect pentru toate neputinţele noastre naţionale. Pot înţelege frustrarea voluptuoasă cu care săracul vorbeşte despre zecile de milioane ale bogatului. Este, iarăşi, perfect explicabilă psihologic tendinţa de a atribui cauzele înfrîngerii nu atît altora, cît unor împrejurări „obiective”, „date”. Dar nu-mi pot reprima întrebarea, pînă cînd sărăcia (relativă, oricum – căci noi sîntem mai săraci decît alţi europeni sau nord-americani, dar sîntem mai bogaţi decît imensa majoritate a africanilor sau a asiaticilor, ceea ce înseamnă că sîntem mai bogaţi decît mai mult de jumătate din ţările lumii!) va mai fi justificarea fatală pentru toate nereuşitele noastre? Dacă îmi spuneţi că pînă vom deveni şi noi bogaţi, o să o iau ca pe o glumă bună…
