Aveţi carnet de conducere?

14 martie 2014
Arta de a îmbătrîni jpeg

În redacție, proporția e așa: cei care nu avem carnet de conducere sîntem mai mulți decît cei care au. Unora dintre noi ne-a trecut prin cap să facem școala. În situația asta sînt eu (care am terminat-o) și încă un coleg care a început-o de curînd.

Știu foarte bine de ce mi-am luat inima în dinți și m-am înscris la sfîrșitul verii. Aveam proaspete în memorie niște călătorii prin țară cu autobuze sau microbuze mirositoare. Am început orele de șofat prin octombrie.

Cu instructorul meu, un băiat descurcăreț din Brăila, de 25 de ani, relaxat și absolvent de drept la o particulară, am vorbit vrute și nevrute. A claxonat după fete prin oraș, am discutat despre filme, i-am povestit cîteva cărți, a fost bine. Văzuse mai multe filme românești, printre care Marfa și banii și Moartea domnului Lăzărescu. Nu le știa titlurile și nici numele lui Cristi Puiu nu-l ținuse minte, dar mi-am dat seama din rezumatele expresive pe care le făcea că despre ele era vorba. Trebuie să recunosc că nu m-am plictisit deloc în cele aproape două luni cît au durat orele de șofat. Am bătut 30 de ore traseul Iancu de Hunedoara – Bucureștii Noi pînă îl învățasem pe de rost. Și mi-a plăcut. De la volan, orașul se vede altfel. Am uitat să spun că instructorul meu a avut și cîteva replici memorabile, pe care le-am mai citat de atunci. Preferata mea e asta: „Iartă-mă că-ți pun mîna pe picior, dar uneori trebuie.”

După ce am terminat școala, cu examenul m-am mobilizat mai greu. Mă tot uit pe calendar și-mi dau seama că mai sînt două luni și o să-mi expire cursurile.

În ianuarie am luat sala și m-au programat la traseu în cea mai geroasă și înzăpezită zi din anul ăsta. Conștiincioasă și inconștientă în egală măsură, m-am trezit la 5 jumătate dimineața. Am înotat prin troiene și, la 7 dimineața, alături de alți vreo sută de aspiranți la statutul de conducători auto, ne-am auzit strigate numele de pe niște tabele în fața Teatrului Masca. Pînă ne-a venit rîndul să ne urcăm într-o mașină de examen au mai trecut vreo două ore de așteptare într-o benzinărie. Eram un grup format din instructor și trei candidați morți de frig și de emoții. Colegii mei de suferință, doi băieți de 18-19 ani, nu erau la prima încercare.

Cînd m-am urcat la volan, domnul polițist mi-a zis că nu sînt prea sigură pe mine. Șofam prin nămeți. Într-un bob cred că m-aș fi simțit mai bine. I-am zis că nici dacă aș merge pe jos n-aș fi, date fiind condițiile meteo vitrege. Și ninsoarea prin care doar ghiceam drumul. Îmi tremura piciorul pe ambreiaj de parcă aș fi avut Parkinson, am reușit să opresc și motorul, ceea ce nu se întîmplase la orele de școală obișnuite. Pe scurt, am picat. Imediat după – băiatul care mergea ca un profesionist adevărat. Ghinionul lui fusese și de data asta o intersecție întortocheată.

Acum am două variante. Fie abandonez pentru eternitate gîndul de a șofa și pun la păstrare dosarul de care am fost foarte mîndră după ce am colecționat toate chitanțele posibile, fie o iau de la capăt și mă întorc la cele cîteva sute de teste (pe care le învățasem deja pe dinafară), mă prezint cît mai repede în Pipera pentru exemenul teoretic, îl iau, iar apoi mă programaez din nou la traseu. Nu înainte, însă, de a trece să plătesc o taxă la Direcția generală de taxe și impozite. 

image png
Despre îmbătrînire și alți demoni
Cum îți ascunzi ridurile și îți antrenezi corpul să fugi de semnele timpului și cît de bine le maschezi și le cosmetizezi.
image png
Cititori din lumea largă
Apoi m-am uitat pe pozele articolului și am realizat, iarăși previzibil, că majoritare erau cititoarele și în grupul newyorkez.
WhatsApp Image 2023 10 26 at 21 47 10 jpeg
FILIT e un roman în sine... și încă un roman foarte bun
literatura le rezolvă pe toate, tot de ceea ce oamenii nu sînt capabili...
image png
Noi, cînd se ceartă Polonia cu Ucraina
Recentul schimb de vorbe tari dintre Polonia și Ucraina a fost comentat la noi cu același clișeu cu care se comentează cam orice.
index jpeg 5 webp
Putin și Occidentul Al treilea război mondial?
„Rusia este o țară cu un viitor sigur; doar trecutul ei este imprevizibil.”
AMSandu NOU jpg
Feel good - după FILIT -
FILIT-ul e cea mai bună dintre lumile posibile pentru un scriitor, fie el la început de drum sau, din contră, consacrat.
Page Cover Viitorul În constructie 768x432 jpg
Cum își văd adolescenții viitorul? - Termenul pentru înscrieri s-a prelungit până la data de 11 OCTOMBRIE
Ne interesează cum te raportezi la locul în care trăiești, înveți, cum ți-l imaginezi peste ani și unde te vezi la maturitate.
AMSandu NOU jpg
Privirea ei pierdută, de copil neajutorat
Filmele și cărțile ne vorbesc de multe ori chiar despre viețile noastre, în asta stă puterea lor.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Politețe înainte de toate!
Îmi cer scuze doamnei căreia dl Iancu i s-a adresat nepoliticos pentru faptul că am publicat formula ireverențioasă.
Conversations jpg
Călătoria nu s-a desfășurat conform planului
Poți iubi mai mulți oameni în același timp?
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
A fi ortodox, astăzi
Un grup de credincioși a lansat lumii o declarație cu privire la cea mai dureroasă problemă care rănește azi sufletul ortodoxiei: invazia Rusiei asupra Ucrainei.
Eu cum pot să ajut? jpeg
Eu cum pot să ajut?
Frică. Negare. Furie. Neputință. Îngrijorare.
Trei întrebări și o sugestie pentru pacifiștii zilei jpeg
Trei întrebări și-o sugestie pentru pacifiștii zilei
Descurajarea sau chiar împiedicarea propriului guvern să apere țara cu forțe armate cînd aceasta este atacată militar este pacifism?
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin ortodoxă jpeg
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin-ortodoxă
Nu există nici un fel de dispută între oameni care să justifice uciderea semenului nostru, căci în orice ucidere de om ucidem ceva esențial din opera lui Dumnezeu.
România pitită de lîngă Ucraina eroică jpeg
România pitită de lîngă Ucraina eroică
România e în linia întîi a UE în fața nebunului sîngeros de la Kremlin, dar se comportă sub conducerea lui Iohannis ca și cum ar vrea să se tragă mai în spate.
Viețile netrăite jpeg
Poveștile de lîngă noi
Fiecare avion duce cu el atîtea istorii de viață cîte locuri are ocupate.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
COVID. Valul patru!
Am pus următorul gînd în colțul meu de rețea: „Fauci are dreptate cînd spune că, dacă vaccinările antivariolă și antipoliomielită ar fi fost însoțite de discuțiile nebunești de acum, aceste teribile boli n-ar fi fost astăzi eradicate. Recunosc, îmi e în continuare cu neputință să înțeleg atitudinile antivaccin...”
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
România analfabeților funcțional
Constatarea mea este că proporția de 44% analfabeți funcțional se verifică și în cazul adulților.
Viețile netrăite jpeg
Izolarea de după izolare
Poate că ochiul „izolatului”, ca și cel al străinului, vede mai mult și e mai cîrcotaș.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Filme în care am locuit
Am înțeles cît de adînc reacționăm la familiaritate.
Viețile netrăite jpeg
Slobod la gură. Și la minte
Doi prieteni vechi și deja bătrîni vorbesc despre New York, viață și lume, ca altădată păpușile din Muppets.
Viețile netrăite jpeg
Puterea televizorului
Nemulțumirile au săpat adînc și discursul apocaliptic de la tv le-a alimentat decenii la rînd.
Viețile netrăite jpeg
Viețile netrăite
Înăuntrul nostru sălășluiesc o multitudine de vieți neîncercate.
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
În apărarea celor 12 milioane de tăcuți
Obiceiul de a-i vitupera civic pe cei care nu răspund convocării la urne este o barbarie odioasă.

Parteneri

muncitor meserias unsplash jpg
Cât costă să renovezi un apartament în 2026. Un bucureștean a oferit 5.000 de euro și a fost luat în râs
Renovarea unui apartament vechi din București sau Cluj poate să coste între 20.000 și 50.000 de euro, o sumă care echivalează în multe situații cu un apartament cumpărat într-un oraș mic.
calorifer istock jpg
Trucul simplu care te ajută să încălzești casa mai repede iarna, fără facturi mai mari. Ce trebuie să montezi în spatele caloriferelor
Pe măsură ce înaintăm tot mai mult în luna noiembrie, temperaturile vor deveni din ce în ce mai reci, iar mulți români vor da deja drumul la căldură.
rasinari   foto fb primaria comunei rasinari jpg
De ce a spus Rășinariul „NU” mineritului. De ce nu au convins promisiunile investitorului și ce ar fi trebuit să primească localnicii în schimb
La referendumul de duminică, 8 noiembrie, aproape toți cei care au votat s-au pronunțat împotriva exploatărilor miniere în comuna Rășinari. Primarul spune că oamenii nu au primit suficiente informații despre zăcământ, economistul Radu Nechita oferă și o perspectivă economică a rezultatului.
atacator cracovia png
De la Cracovia la Bistrița: cum ajung tinerii să transforme extremismul online în violență
Atacul armat din Cracovia și cel dejucat la o școală din Bistrița au readus în atenție asemănările dintre comportamentele unor tineri atrași de violență și simbolistica extremistă. Analistul Cătălin Buciumeanu explică pentru „Adevărul” cum se propagă aceste modele peste granițe.
influencer  foto   Shutterstock jpg
Lovitură pentru influenceri: UE pregătește noi interdicții pentru cei care își manipulează urmăritorii. Reclamele mascate, în vizor
Comisia Europeană pregătește un nou pachet legislativ prin care urmărește să combată practicile înșelătoare folosite pe rețelele sociale, în comerțul online și în industria jocurilor video. Proiectul, denumit Digital Fairness Act (DFA), urmează să fie prezentat miercuri și are ca obiectiv consolidar
fructe si legume jpg
Ce fructe și legume să consumi în noiembrie pentru o imunitate mai puternică. Cum te protejezi de răceli și gripă
Pe măsură ce înaintăm tot mai mult în luna noiembrie, vremea din țara noastră va deveni tot mai rece, iar acest lucru înseamnă că vom risca să ne confruntăm cu tot mai multe probleme de sănătate.
felix alexa jpg
Încă un actor rupe legăturile cu Teatrul Național București din cauza felului în care TNB gestionează scandalul angajării lui Felix Alexa, regizorul acuzat de hărțuire sexuală
Scandalul declanșat de angajarea regizorului Felix Alexa la Teatrul Național București (TNB) continuă să producă efecte în lumea teatrală. Actorul Tudor Cucu-Dumitrescu a anunțat că oprește colaborarea cu instituția și se retrage din distribuția spectacolului „Mary Stuart”.
femeie abuzata batuta maltratata FOTO Shutterstock
De ce devine despărțirea cel mai periculos moment pentru o femeie abuzată. Explicațiile unui psihoterapeut, după atacul din Caracal
De ce își retrag victimele violenței domestice plângerile și de ce despărțirea poate deveni momentul cel mai periculos? Psihoterapeuta Roxana Burdușel explică, pornind de la cazul femeii înjunghiate de soț la Caracal, mecanismele psihologice ale abuzului.
torje si alexuc
Momente de panică pentru Gabi Torje și Alin Alexuc la Asia Express. Mașina în care se aflau a luat foc în timpul cursei
Ultimele provocări dinaintea finalei „Asia Express” au venit la pachet cu multă tensiune pentru concurenți. În ediția de luni, 9 noiembrie, Gabi Torje și Alin Alexuc au trecut prin clipe de panică după ce mașina în care se aflau, în drum spre următoarea destinație, a început să scoată fum.