Astăzi tata-i mort.

 Pe cînd ieşea Ceauşescu la balcon ultima oară, tata era în Bucureşti cu fratele meu mai mic. Nu-mi amintesc de ce nu eram cu ei, dar ştiu că erau plecaţi că să caute pîine şi cîteva kilograme de mere prin pieţele pustiite din centrul capitalei. 

 În sat, domnea o atmosferă străvezie, ceva plutea în aer, invizibil şi totuşi greoi, o amorţeală diferită de alte începuturi de iarnă. Aveam 13 ani şi mă pomeneam că aştept ceva, fără nume, fără formă, fără să ştiu de ce. Era ca o febră ciudată, că un debut de boală. La şcoală un coleg îmi şoptise că tatăl lui auzise la Vocea Americii veşti ciudate din Timişoara şi Braşov. Lumea era în stradă şi se trăgea. Tata asculta şi el, parcă mai febril în ultima vreme, la radioul cocoţat pe un dulap. Stătea în picioare pe un scaun şi învîrtea potenţiometrul înjurînd cînd sunetul era distorsionat sau dispărea minute bune. Din cînd în cînd îi altoia un pumn. Discutau aprinşi pînă în noapte părinţii mei, cu bunicii, cu cîţiva cunoscuţi, ne spuneau să nu cumva să repetăm la şcoală ce auzeam.

 Cerul era ca un tavan vopsit cu fum de lumînare şi ne asuprea. Străbunica mea ieşise în ziua aia pe prispă cu o sticlă de ţuică plină trei sferturi. Turnase un pahar şi îl pusese pe parmalîc, cum pui o momeală. Stătea cu mîinile încrucişate pe baston, privind severă cum Ion zis Dracul, om bun la toate, învîrte un baros şi împlîntă pene ruginte într-o buturugă noduroasă. De jur împrejur zăceau în dezordine buşteni şi rădăcini tăiate cu drujbă şi rumeguş împrăştiat şi parfumat. Dracul era roşu la faţă şi transpira că un cal de sanie. În ciuda frigului, purta doar o cămaşa ruptă. Mirosea a sudoare, a tutun acru şi a ţuică. 

 "Hai bre că mai beau o gură..."

 "Te ia dracu, Dracule! Ce muncă-i aia mă, cu gîndul la băutură? D'abia te-ai apucat de ele! Mai treabă făceam cu ţigancă aia. Bea, da e vrednică. Bei cînd termini, şi îţi dau banii diseară, cînd văd lemnele aşezate pe prispă. Dacă vrei, îţi dau o farfurie cu fasole şi o cană cu apa, atît!"

 Dracul a început să rîdă, s-a şters pe frunte şi s-a uitat la mine.

 "Măta-mare e mai rea decît boierii pe vremuri, nepoate! Ce, bre, mănînc fasole toată ziua? Și cînd m-ai văzut că beau apa?! Dacă nu faci treabă te bate cu bastonul, nepoate...!"

 Îşi aprinse o ţigare mototolită, şi, cu ea în colţul gurii, ridică barosul deasupra capului. 

 "Păzea!"

 Buturuga pîrîi. În carnea ei crăpată se vedeau nodurile împlîntate haotic.

Am luat-o din loc că-mi îngheţau picioarele. Nu era multă lume pe uliţă. Cîţiva cîini alergau o căţea în călduri, o masă de cocoaşe de blană pestriţă şi murdară, curgînd din şanţ în şanţ.

 Am tăiat-o pe linia ţiganilor unde stăteau bunicii. Un om pe bicicletă trecea agale, negru că un tăciune, şi ceva scîrţîia insuportabil cînd pedala, leneş dar nu părea să-l deranjeze. 

Bunicul mi-a zîmbit cînd m-a văzut în curte. Ducea o găleată cu apă în coşarul vacii.  Bunica curăța porumb ascultînd la radio. Umpluse aproape o tîrnă. Multe boabe erau parţial roase de şoareci şi îi răneau mîinile. Dintr-o dată o văd că se opreşte şi dă radioul mai tare fără măcar să îmi răspundă la "săru'mîna". 

 "ia vin-o tataie, lasă găleata şi vino repede!"

La radio se dădea un comunicat important pentru ţară. "Dictatorul a fugit", zicea o voce nesigură şi gîfîită, şi apoi se relata ceva despre piaţa Victoriei şi mulţimea adunată. Informaţiile veneau dezlînat şi cu pauze de emisie. Bunica îşi ţinea respiraţia. Bunicul părea că plînge, ieşeau doar lacrimi pe un chip impasibil. Îşi aruncă în sus basca cenuşie, şi îi apăru părul răvăşit, rar, transpirat. Pielea capului era albă la tîmple şi se vedeau urme de la şapcă. 

 Informaţiile ne bombardează, alte voci se fac auzite, e agitaţie, nu se înţelege nimic pe alocuri.

 "gata mamaie, am scăpat de dictator..."

 Bunica, puţin incredulă, îl întreabă:

 "Aşa o fi?"

 Apoi se întoarce către mine:

 "Mă, tac'tu-i la Bucureşti cu ăla micu? Du-te acasă şi să vii neapărat să ne spui cînd se întoarce... Ăsta chiar azi s-a găsit să meargă cu copilu' acolo...".

 Bunicul îşi şterge faţă. Îşi ia şapca din potecă, o scutură. Opreşte radioul. Priveşte înspre cîmp, peste pădure, înspre Bucureşti, are privirea fixă. Poate se gîndeşte la viaţă lui irosita de comunism? Poate se gîndeşte la rîndurile de vie scoase cu excavatorul de oamenii cooperativei cu doi ani în urmă? La nucul cu care şoferul beat se opintise o jumătate de zi că să-l răpună? A stat culcat pe flanc cu frunza verde vreo săptămînă, poate dacă îl ridicam înapoi prindea iar rădăcină şi astăzi era aici plin de ciori şi gol de frunze, dar viu, şi-ar fi fremătat cu noi.

 "Hai că nu vine nimeni să ne facă treabă în curte. Mamaie, dă-i boabe la porc, că ia'uzi ce hîrîie. mă duc să bag nişte coceni la vacă. du-te copilule acasă cum a zis mă-ta mare şi vino cu tactu aici cînd se întoarce."

Pe drum mi se umpluse cinema-ul de gînduri, cum o să fie la şcoală, dacă o să se oprească iar curentul, dacă o să văd desene animate mai mult de cinci minute duminică la televizorul mic cît un hublou al străbunicii, dacă o să mănînc în sfîrşit banane sau portocale pe săturate, nu prea ştiam bine la ce să mă gîndesc mai întîi. Oare o să găsim ulei la alimentară, sau zahăr? De mîine?! Oare securistul care venea regulat să îl întrebe pe tata de ce nu vrea să se facă membru de partid, ca inginer, o să înceteze să apară cu pardesiul lui vineţiu şi chipul de carton? Oare sancţiunile dictate de primar împotriva noastră se vor opri? 

 Un vecin al bunicilor stătea absent la drum pe o bancă de lemn şi fuma. O băbuţă zgornea cu un arac cîinii care copulau compulsiv chiar lîngă uluca sa. la noi în curte Dracul avansa încet dar sigur, lîngă el se adunase un morman serios de lemn spart. În timp ce muncea discuta cu străbunica, ce a făcut cutare, cum a făcut un gard fără să fie plătit şi cum a furat un alt beţiv nişte găini şi pentru că era prea beat, cum adormise lîngă el, unde l-a găsit miliţianul a două zi. 

 I-am întrerupt:

 "bre, am auzit la radio la mamaie că a căzut dictatorul, Ceauşescu a fugit, şi că e lume pe stradă şi că e balamuc mare! bre n-auzi!?"

Străbunica s-a uitat puţin la mine şi apoi şi-a şters ochelarii cu batista. Ion Dracul a întrerupt cîteva secunde spartul lemnelor, a luat o gură de ţuică şi a scuipat în palme apucînd iar toporul. 

 "Mămică mare, ce-a fost, ce-o fi, noi trebuie să spargem lemnele, să le punem pe prispă. Du-te la masă, şi vino-ncoa după aia să-l ajuţi pe Ion să le aşeze, te roagă mămica. Ce crezi că facem acuma, că lăsăm totul baltă, că a plecat Ceauşescu? Mămică mare, am văzut două războaie, am păscut vacă în pădurea regelui, am văzut şi pă Dementul... Am fost mereu săraci, mergem cu ele aşa, lumea nu se schimbă în două zile, mînca-l-ar mămica."

 Apoi reluă pentru Ion:

 "Nu mai da mă la nod că rupi toporul şi iar trebuie să merg la fierar, că da dracii-n dinţii tăi! Vezi că dacă mai bei te dau afară din curte, păi ce crezi că nu te văzuşi?!"

 După care zise şi pentru sine, cu un oftat:

 "Ta'su s-a găsit char azi să plece cu ăla mic la oraş... dar-ar dracii-n gura lui, of of..."    

În casă, mama asculta nervoasă știrile care se deversau. Îmi pusese pe masă o farfurie cu mîncare de cartofi. Fără să zică nimic, făcea navetă din casă pe terasă din două în două minute, şi scruta în direcţia drumului pînă-n intersecţie. La un moment dat o vedeam cum vorbeşte cu străbunica care căuta să o liniştească. 

 Pe seară, tata a apărut rîzînd şi din drum a ridicat mîinile şi a strigat "victorie!". Fratele meu mai mic rîdea şi el. Începu să alerge prin curte, ca un ied.

 Lemnele erau aranjate ordonat, Dracul stătea lîngă ele cu paharul de ţuică în faţă, şi zîmbea. 

 "Hai mă, c-am stat cu sufletul la gură din cauza ta, chiar azi plecași cu copilul, şi ai venit şi fără pîine văz..." "Ce pîine bre? HĂ HĂ! Am învins, dictatorul a fugit, ce pîine? Libertate, mamaie! Să va pup!"

 Tata ne-a pupat pe rînd, l-a pupat şi pe Dracul, care rîdea confuz şi nu scăpa paharul din ochi.

 "Eram pe Lipscani cînd a început vînzoleala. Alergă lumea de colo-colo. Unii alergau după nişte miliţieni, nişte militari se pupau cu oamenii. Apoi, pe o străduţă, ne-au blocat scutierii, aveau nişte căşti albe şi băteau cu bastoanele în scuturi, tropăiau. Ăsta micu s-a speriat, a început să plîngă. I-am zis, nu mai plînge mă tată, trăim istoria în direct. L-am luat în braţe şi-am fugit cu el unde fugea şi mulţimea. Pe altă stradă, iar scutierii, tot aşa, tropăind. la un moment dat, am ajuns prin spate pe la Unirea. Din nişte furgonete tocmai ieşeau alţi scutieri, gata să tropăie. Mă gîndeam, ce dracu - scuză-mă, Ioane! - ăştia tropăie în tot Bucureştiul, nu mai ieşim de aici. Ăsta micu plîngea în neştire. Îi ziceam, e istorie mă, nu plînge, e istorie! Pînă la urmă ne-a luat un autobuz şi am ajuns la Băneasa, şi de acolo ne-a luat un băiat cu o Dacie de-abia pe seară, că era circulaţia oprită. Postul ăla de miliţie de la Otopeni era devastat, nici urmă de miliţieni, nici de secur  işti! Mîine plec la Televiziune cu prietenul meu de la Periş, l-am văzut pe drum şi am hotărît!"

 "Mă, tu ai înebunit? Cu copiii? Măcar nu lua copiii cu tine mă, zevzecule..."

 Străbunica a dat supărată din cap şi a intrat în casă. Ion Dracul şi-a pus cojocul, a băut ultimul pahar de ţuică şi a plecat şi el. 

 Mai tîrziu urmăream cu toţii la televizor, în valuri, imagini cu oameni în pulover sau cojoace care se agitau în toate direcţiile. Între ei unul părea mai calm şi mai organizat, parcă ştia ceva ce alţii nu ştiau. Tata turuia, era transfigurat. Dădea cu pumnul în televizor că să oprească imaginea să sară. 

Cineva l-a chemat la primărie să îl pună primar. Ne-a spus că erau nişte beţivi acolo care vroiau să linşeze oameni din garda primarului. Primarul fugise din sat cu nevasta. Le-a zis să plece şi să vina a doua zi liniştiţi. Le-a zis că nu-l interesează să fie primar, că o să fie alegeri. Pe ceilalţi i-a asigurat că nu vor fi linşaţi, şi a lăsat cîţiva oameni sobri şi liniştiţi să păzească primăria. 

 Mamă a încercat pînă tîrziu în noapte să-l convingă să nu meargă a două zi la televiziune. Cînd am adormit în prima noapte de libertate, mi-am petrecut tot filmul zilei şi, nu ştiu de ce, am început să mă gîndesc că poate n-o să vină totul chiar aşa de rapid pe cît am fi vrut noi. Nu se vedea nici o schimbare în sat, nici un semn că schimbarea e în marş, şi cînd ai 13 ani vrei schimbări pe bandă rulantă, vrei să le pipăi, să te ţină ca într-un carusel scăpat de sub control.

 A două zi, tata a plecat dimineaţă devreme cu prietenul lui la televiziune. La televizor se spunea că se trage în zona aia, şi oamenii fugeau ca iepurii dintr-o parte în altă, mînaţi de grindină fierbinte care se revarsă asupra lor ba de la un balcon, ba de la o fereastră, uneori din senin. Era ca un exerciţiu absurd, la televizor se spunea că se trage în zona aia, şi oamenii fugeau ca iepurii dintr-o parte în altă, mînaţi de grindina fierbinte care se revărsa asupra lor ba de la un balcon, ba de la o fereastră, uneori din senin. Era că un exerciţiu absurd, dar muniţia era reală.

 Astăzi, din cîte aud, în satul nostru oamenii care se temeau să fie linşaţi odinioară sînt pe căi mari în jurul primăriei, prosperi. îşi cumpără funcţii, diplome, respect, frică, bărci de salvare, locuri de veci din marmură, locuri la grădiniţe private, camere izolate în spitalele ruinate, locuri în parlament, maşini capitonate, garduri de fier forjat care sfidează cerul, vacanţe în Alpi, un viitor pentru copiii lor, îşi cumpără liniştea şi dreptul de a cumpăra în tihnă tot ce le pofteşte inima în continuare. Casta "eşalonului doi" şi-a zidit democraţia privată într-un sfert de secol.

 Astăzi tata e mort.

 Astăzi, după atîţia ani, cînd lumina de afară e pală ca lumina acelor zile, aici în Germania, departe de locurile materne, inima îmi îngheaţă. Tata visa ca noi să trăim într-o lume liberă, unde oamenii nu stau la cozi la pîine, unde lumea e colorată şi veselă. Uneori vedeam la telejurnal, cînd era curent, veşti despre carnavalul din Germania, nu ştiu de ce lăsau să treacă asta, era că o bătaie de joc, dar noi urmăream muţi şi apoi tata ne spunea:

 "Nouă peste o jumătate de oră ni se opreşte curentul, de o săptămînă umblăm după butelie pentru aragaz. O să va faceţi lecţiile la lumînare, avem numere cu soţ şi fără soţ la maşini şi oricum nu avem benzină, stăm în beznă ca în Evul Mediu, visăm pachete de unt şi măcar o portocală de sărbători, şi în lumea liberă, oamenii defilează la carnaval, în mii de culori, veseli... aia e lumea unde vreau să ajungeți voi copii! Viața nu este peste tot așa cum este la noi, să nu uitați asta! Viața uneori e frumoasă."

Foto: wikimedia commons