Am citit în dimineața asta, la cafea, în The New Yorker, eseul What If You Could Do It All Over? - The uncanny allure of our unlived lives al lui Joshua Rothman. Am dat de el pe Instagram. În mai puțin de o zi, avea doar acolo vreo 60.000 de like-uri și peste 400 de comentarii. Așadar, un eseu despre viețile pe care am fi putut să le avem și să le trăim dar, din diferite motive, am ales alte variante, alte poteci bifurcate. M-a fascinat dintotdeaua întrebarea: Ce și cum ar fi fost, pentru destinele alor mei, dacă eu nu m-aș fi născut? Mi se pare una dintre temele identitare și chiar m-am jucat aceste piese ale puzzle-ului în primul meu roman. Ba, mai mult, pentru lansare, mi-am rugat niște prieteni artiști să își imagineze cum ar fi fost viața părinților lor, dacă ei nu s-ar fi născut. A ieșit un „documentar” extrem de emoționant pentru că, de fiecare dată cînd facem proiecții, cu datele pe care le aflăm în timp, descoperim variante nenumărate în care s-ar fi putut transforma niște istorii de viață.

Textul lui Joshua Rothman e o călătorie culturală în multitudinea de posibilități pe care le avem, cînd sîntem tineri, mai ales. Pleacă de la propria poveste și începuturile „revoluționare” în care ar fi putut să facă o carieră în zona de IT, dar ajunge pînă la urmă jurnalist. În întîlnirea din lift, de două ori, cu cea care avea să-i devină soție, stă iarăși o parte din adevărul lui. Întîmplările ne condiționează și ne fac să luăm niște decizii, care vor avea efect pe termen lung.

E cineva dintre noi care nu se gîndește cum ar fi fost existența lui dacă nu ar fi ales acel job, acel om, care să-i fie partener, acea destinație? Care nu își imaginează, uneori, aceste proiecții ale lui ca pe niște vieți netrăite, perfect conservate, care îl așteaptă undeva?

Eseul lui Rothman invocă tot felul de personaje și de autori care vorbesc despre nostalgia versiunilor noastre neîntrupate, despre personajele care am fi putut deveni, dacă nu intram pe o anumită ușă, la un moment dat sau, din contră, dacă am fi plecat mai devreme dintr-un loc. Sartre, Virginia Woolf, Annie Proulx, psihologul Adam Phillips, filozoful Charles Taylor sînt trecuți în revistă cu ce au scris despre tema asta extrem de actuală, care îi poate provoca omului de azi o angoasă existențială, fiind mereu nemulțumit de ce are și fantasmînd la ce ar fi putut fi, dacă ar fi ales altfel.

M-am gîndit mult anul acesta, care a adus schimbări mari, la propriile decizii, la cum aș fi putut să acționez în unele situații și care ar fi fost alegerea „ideală” pentru mine. Am vorbit, de asemenea, cu mai mulți oameni decît într-o perioadă obișnuită și mi-am dat seama că mulți și-ar vrea tinerețea înapoi, ca să poată s-o ia de la capăt și să își construiască altfel viața, să opteze pentru una dintre multele vieți alternative, neîncercate. Celor mai mulți nu le place ce fac și trăiesc cu gîndul că și-au croit prost destinul și că, într-o zi, o să schimbe, în sfîrșit, toate lucrurile acelea la care au visat cîndva dar, din diferite motive, le-au abandonat. Un amic mi-a povestit de casa și grădina lui din sudul Franței, unde o să crească un cal și un cîine, cînd va ieși la pensie. Alți prieteni și-au făcut planuri amănunțite pentru schimbarea de domiciliu și de trai și i-am văzut, cu ochii minții, de nenumărate ori în locul acela. Mama, la rîndul ei, e sigură că viața ei ar fi putut să arate altfel, dacă n-ar fi cedat unor presiuni exterioare. 

Înăuntrul nostru sălășluiesc, așadar, o multitudine de vieți neîncercate. Dar și una trăită, reală, complicată, în care mereu un fluture bate din aripi și influențează desenul cel mare al existenței noastre.