Am încercat mereu să fiu pregătită pentru orice. „Pregătită” este varianta domesticită a lui „obsedată de control”. Ce ar putea merge prost? Ce ar putea spune ceilalți? Ce ar fi de făcut? Dacă nu găsesc nici un taxi? Dacă nu va fi curent? Dacă x nu va trimite ce a promis pînă la data y, minutul z?

Informaticienii știu că se poate trasa o schemă logică pentru orice problemă și ramifica la nesfîrșit, așa încît nici o variantă să nu rămînă neluată în calcul. Se rulează teste peste teste, se fac modificări cînd ceva nu funcționează și, la un moment dat, se presupune că programul e pregătit de ieșit în lume. Chiar și așa, uneori, o dată la foarte multe cazuri, apare o eroare. Ceva, undeva, nu a fost prevăzut. Sau nu putea fi ghicit de mintea umană.

În ultimele săptămîni, „oamenii pregătiți” și-au ascuns schemele logice în sertare pe care nu le mai deschid. Universul refuză să se plieze pe structura if-then-else și are legile lui, neprevăzute. Se scriu și se rescriu convențiile sociale, relațiile interumane și nevoile primare. Poate, unii dintre noi își vor lua niște lecții de aici. Pentru alții, lucrurile vor încerca să pară neschimbate.

Dacă cineva mi-ar fi dat un test acum o lună și m-ar fi pus să ordonez motivele pentru care ar fi posibil să nu mă mai văd cu cineva de care mi-e dor în ordinea descrescătoare a probabilității, o pandemie de asemenea proporții nu ar fi prins nici coada listei. Trecea automat pe altă pagină.

În amurg de martie, cînd ora se dă grăbită înainte, lungind o zi de care nu se mai bucură nimeni, singura certitudine pe care o avem (fară un if înainte) este că, totuși, primăvara e aici.