Generația Grăbeat
(*atenție, acest text nu conține nici un smile emoticon)
Alas, nu s-a mai născut de ceva vreme o generație. Sau poate că s-a născut, dar nu s-a activat încă. Generațiile sînt cele care au un impact real asupra societății și vremurilor în care apar. Acum sînt doar serii, nu generații, scuze.
Dacă, totuși, ar exista, s-ar putea numi nu generația beat, ci generația grăbit. Sau chiar „grab it”. Nu avem timp să stăm, trebuie să apucăm. Și noi, la rîndul nostru, sîntem niște apucați. Mereu în căutarea de noi experiențe, de noi locuri, de noi senzații, noi destinații, noi tribulații, noi oameni de care să uităm. Dar nu de noi. Sînt vremuri alerte, în care allegria e confundată cu alergia, de la alergarea întruna, pe cai verzi putere. Ne oprim doar ca să mai facem un selfie, nu ca să ni se adune versiunile din urmă în noi și să dea lumină. Sînt vremuri în care nu mai auzim muzica din cel de lîngă noi, pentru că o dăm prea tare pe a noastră. Nu e vreme și nici răbdare decît pentru idei-culoare, orice idei gri sînt stigmatizate, că ne fură din zen și e „pathetic”.
Dacă nu ești artist, nu ai credibilitate în sensibilitate. Dacă ești, poți pune în versuri lucruri frumoase, povești, unicorni, ce ai tu chef. Dacă ești mai puțin talentat, dacă nu ai o meserie care să-ți scuze asta, nu poți vorbi despre frumusețe, despre magie, nu te crede nimeni, trebuie să o acoperi cu sarcasm, ironii, sau măcar să o îmbraci într-o glumă. Pentru că e musai să rîdem. Să NE rîdem. Pentru că asta facem. Doar să fim populari. Doar că prea des confundăm popularitatea cu valoarea. Și așa nu avem cum să fim o generație. Ci doar o serie. Cu speranța că seria asta va ajunge pe Netflix. Cu subtitrare. Altfel, cei de după noi nu vor înțelege mare lucru.
Nu mai avem răbdare cu adevărul, e overrated și ne blegește. Adevărul nu are nevoie de efort și de imaginație pentru a fi întreținut. Crud e, nu cerceta. Supraviețuim doar prin inventivitate. Ne mințim frumos sau urît, după experiență, ne urîm în timp ce ne urăm, ne creăm alter-ego-uri care să ne susțină povestea. Și alternăm între alter-ego-uri, ego-uri alterate și alte rate. Dar e OK, poate scriem o carte despre asta, toată lumea a scris o carte, tu cînd o scrii, cînd, cînd?
Zilele astea, că noaptea cuget. Cuget, deci exiști.
Fotografie de Raluca Anton, pictezie de Liviu Balint
