PNL deplînge că Alianța USR-PLUS are candidat la președinție, spunînd că ”lupta” cu PSD cere un front unit și că ”fărîmițarea” votului electoratului antipesedist ar putea duce candidatul PSD în finală. Remarc amuzat că PNL, și probabil alții pe lîngă ei, sînt foarte preocupați să-i asigure alegeri liniștite actualului președinte. Grija susținătorilor dlui Iohannis nu mai pare a fi aceea de a cîștiga, ci aceea de a cîștiga fără să-l deranjeze prea mult pe cîștigător. Adică, fără pesedist în turul decisiv. Susținătorii dlui Iohannis speră, cred, că dl Barna va fi un candidat cuminte. E posibil. După primele sale declarații, așa pare. Dl Barna e rău cu pesedeii, dar foarte prietenos cu dl Iohannis pe care, chipurile, vrea să-l înlocuiască. Politica e, însă, treabă cu ascunzișuri. Poate că taman candidatul cumințel, trezit în turul II spre ușurarea titularului, începe să creadă că e la un pas de potul vieții lui și apasă de-odată pe accelerație. Natura umană bate orice aranjament politic – asta v-o pot confirma sub jurămînt.

Peste gard, nu e mare diferență. PSD, ALDE și ProRomânia spun că doar un front unit anti-Iohannis poate scăpa țara de sas. Și totuși, ca și adversarii lor, se comportă anapoda. Spun că e nevoie de candidat unic, dar fiecare votează în structurile de conducere că vor merge cu un candidat propriu. 

Pe scurt, ceea ce au în comun absolut toți competitorii relevanți este, pe de o parte, dorința de a se coaliza pe aliniamentul ”pro” vs ”anti” PSD, dar și dorința de a vedea coaliția dorită strînsă în jurul propriului candidat. Adică, nu ne unim, ci vă uniți voi cu mine.  

Logica aceasta, însă e bună pentru partide. Pentru electorat, cred că e exact invers: cu cît mai mulți candidați, cu atît mai bine. Vor ajunge în turul II cei cu reală susținere. Eu, ca alegător, vreau aglomerație de candidați și, zău așa, puțin deranj pentru domnul președinte.