Citind (și ascultînd) atîtea opinii legate de evenimentul Gopo, nu pot să nu mă minunez de încîlceala argumentativă a discursurilor locutorilor, dar mai ales de confuziile de planuri și termeni folosiți care stîrnesc, la rîndul lor, confuzii la nivelul înțelegerii.

Încerc, analitic, să despic aici firul în trei, pentru că trei, zic eu, sînt unghiurile majore din care poate fi privit ceea ce s-a întîmplat la premiile Gopo (și după):

1. Aspectul etic (al drepturilor)

Are sau nu manelistul dreptul să cînte oriunde? Cine decide acest lucru? Răspunsurile sînt simple. Într-o etică apropiată de societatea în care trăim (sau, mai bine zis, societatea în care am vrea să trăim), este imoral să interzici cuiva să se manifeste artistic. Deci, maneliștii aveau tot dreptul să cînte la Gopo. Cine spune altfel, nu știe pe ce lume se află.

Acum vine însă a doua latură a argumentului. Nu înseamnă că dacă aveau dreptul să cînte la Gopo, era musai să se și întîmple asta. Cel care decidea și răspundea era organizatorul (luat ca substantiv colectiv). Iar dacă organizatorul a zis că da, case closed. Orice lamentare a participanților nu mai poate fi validă decît dintr-un alt aspect, la care mă voi referi în continuare.

2. Aspectul estetic (al valorii muzicii)

Aici, în ciuda existenței unor variate gusturi ale frumosului, lucrurile stau prost pentru manele. Pentru că, fie că acceptăm o estetică a specialiștilor în muzică (a compozitorilor, interpreților, a muzicologilor, criticilor), fie o estetică subiectivă (personală), manelele pot fi criticate. Dacă ne luăm după specialiști, atunci ele reprezintă prostul gust. Dacă acceptăm că fiecare cu gustul lui, atunci trebuie să le dăm dreptate celor care au părăsit sala sau au stins televizorul. Aveau dreptul să facă chiar mai mult: să tropăie, să fluiere, să huiduie sau să scoată orice alte sunete dezaprobatoare. Iar dacă nu-ți plac manelele sau dacă tu crezi că ele reprezintă prostul gust, nu înseamnă că ești rasist și intolerant.

3. Aspectul științific (în cazul acesta fiind vorba de cel antropologic)

Antropologia (să mă scuze cei care știu) studiază specificul comportamental al oamenilor aparținînd unei societăți/ culturi.

Aici trebuie să mă opresc o clipă pentru a semnala o eroare majoră pe care mulți necunoscători au făcut-o referindu-se la cultura manelelor, folosind termenul de cultură cu un sens din secolul al XVIII-lea (adică în sens iluminist). Că, vezi Doamne, s-ar pune problema dacă această cultură a manelelor ar fi o subcultură (adică ceva inferior culturii), sau o cultură de joasă speță. Această terminologie nu mai este folosită decît de ignoranți, căci, în sens antropologic (și nu numai), toate culturile ori subculturile sînt egale valoric între ele așa cum nici un temperament nu-i mai bun (în sens etic) sau mai frumos (în sens estetic) decît celălalt.

Acum, dacă antropologia tratează egal toate culturile, înseamnă că la fiecare se referă imparțial și neutru. Ceea ce nu am observat că fac, spre exemplu, unii antropologi care s-au exprimat mediatic în legătură cu manelele sau cu minirecitalul în cauză de la evenimentul Gopo, și care au încercat să valorizeze (etic sau estetic) caracteristicile culturale la care se refereau. Mai mult decît atît, pe alocuri, discursul căpăta accente de public relations, sărindu-se calul vădit către promovare (și chiar propagandă, că doar vorbim de mass-media).

Or, de la antropolog (prin cărți, studii, eseuri), și nu de la artist (prin literatură, filme, muzică etc), mă aștept la o descriere corectă (atît cît e cu putință, evident) a pattern-urilor comportamentale ale aparținătorilor unei culturi, în speță, a manelelor. Antropologul trebuie să descrie ce înseamnă binele și frumosul în acea cultură, nu să spună că acea cultură este bună și frumoasă.

4. Sigur, dincolo de aceste trei aspecte fundamentale, ar mai putea fi găsite și alte cîteva unghiuri minore din care ne-am putea uita la evenimentul Gopo, cum ar fi, spre exemplu, motivația deciziei organizatorului de a pune manele în program (adică, ce-a avut el, organizatorul, în cap cînd a hotărît că e oportun la Gopo un recital de manele). Bineînțeles, au fost formulate deja niște explicații în acest sens, însă sînt atît de puerile încît ar putea fi demontate cu ușurință de un licean aflat la finalul clasei a IX-a (după ce a învățat o fărîmă de logică). De aceea, mă abțin a mă apleca asupra acestor paralogisme și sofisme (ca să folosesc niște termeni respectuoși), însă nu mă pot stăpîni a-l întreba totuși pe organizator: dacă tot se declară Gopo atît de popular, de ce nu are o secțiune și pentru telenovele (sau, na, pentru seriale de televiziune)? Oricum, problema organizării și a conținutului evenimentului nu e treaba mea, ci a oamenilor de film.

Silviu Șerban este dr. în filozofie, conf. univ. la Facultatea de Științe Socio-Umane, Universitatea Spiru Haret.

Foto: adevarul.ro