Tăcerea

Publicat în Dilema Veche nr. 851 din 30 iulie - 5 august 2020
Zizi și neantul jpeg

Cu trecerea timpului, de tot mai multe ori, sînt mai puține de spus. Unele nu sînt pur și simplu importante. Altele se subînțeleg. În sfîrșit, există o categorie de lucruri esențiale despre care e greu să vorbești.

Și, după o vîrstă, pentru unii dintre noi cel puțin, prezența celorlalți poate fi și altfel simțită. Apropierea de ei poate fi și altfel trăită. Nu la fel de zgomotos ca pînă atunci: poți sta în preajma cuiva fără să faci nimic și legătura dintre tine și acea persoană să fie chiar mai puternică.

În familia mea, bărbații știau să tacă. Bunicul meu era un taciturn. Cînd eram mică de tot, preșcolară, aproape habar n-aveam că vorbește vreodată. De parcă toate vorbele erau la bunica mea, care le turuia încontinuu, și nu mai rămăseseră și pentru bunicul meu. Sau le luase ea pe toate, de-a lungul timpului și de la el, și le însușise.

Căci bunicul meu părea că n-avea suficientă nevoie de ele. Poate că nu-i mai prea foloseau: puteai doar să faci ce era de făcut fără să și spui mereu… De altfel, vorbitul îmi părea pe atunci un apanaj al celor din interior: cînd ieșeai în curte, nu-i mai vedeai, în general, rostul. Și cum bunica mea avea monopolul interiorului…

Bunicul meu doar acționa. Făcea piața, uda florile, deretica prin curte, magazie și pivniță, repara ce era de reparat. Mă lua de la școală. De fapt, mă aștepta în fiecare seară la „Șincai“, în fața Parcului Tineretului, pînă unde veneam cu fetele, pe jos. Tot pe jos continuam drumul împreună, prin parc: practic, mă traversa parcul, care, la căderea întunericului, devenea amenințător. Aveam mereu același drum: bunicul meu înainta, cu paltonul lui negru, basca cu găurele și servieta uriașă pe spate, într-o parte. Eu, vioaie, după el, mulțumită că nu trebuia să vorbim. Aveam, slavă Domnului, gîndurile mele, îmi reiteram în minte diverse scene de la școală, în special cele cu băieții de care îmi plăcea. Și mi le comentam în engleză, era limba gîndurilor. Bunicul meu se uita pe jos și mereu găsea ceva. A găsit odată un portofel cu destui bani, pe care l-a înapoiat proprietarului, altădată un inel, pe care l-a dăruit bunicii mele, și o broșă în formă de șoricel, pe care mi-a dat-o mie. După modelul lui, umblam și eu cu ochii-n pămînt, zgîiți la spațiul dintre dalele colorate, doar-doar mi-o surîde și mie norocul.

O dată doar mi-a cîntat niște cîntece deocheate de prin tinerețea lui de la Cîmpulung. Am fost fascinată de ele, deși n-am înțeles (și nici nu erau) mare lucru. La petrecerile de familie, bunicul îi spunea bunicii, după vreo zece minute: „Hai, dragă, să mergem…”.

Tatăl meu era cel de-al doilea taciturn. Cu mine n-a fost deloc și-i sînt recunoscătoare pentru asta: aproape ca-n basme, în puținii ani pe care i-am petrecut împreună (pînă la 16 ai mei), m-a învățat aproape tot ce trebuia. A petrecut o grămadă de timp explicîndu-mi și învățîndu-mă ce și cum, în special în anii adolescenței. Pînă-n ziua de azi aplic ce mi-a dezvăluit el atunci: de la cum se spală cireșele pînă la cum să nu-i faci altuia ce nici ție nu-ți place.

Dar nu cu toată lumea era atît de locvace. Cu alții era, dimpotrivă, taciturn de-a dreptul. Nu numai că nu voia să participe la evenimente de familie, dar nici să vină în vacanțe. Iar în rarele ocazii cînd o făcea, își petrecea destul timp ascultînd ce spuneau alții, privind și cugetînd. Intervenea rar, cînd era cazul, cu cîte o replică de duh, nu cea la care te-ai fi așteptat. Nu dădea nici el, la fel ca și bunicul meu, mulți bani pe aparențe, și-i țin minte (de altfel, o și am) cămașa neagră cu dungi roșii pe care o purta ades, precum și trenciul larg și kaki, bun în toate ocaziile. Ce avea de spus spunea altfel, în ce scria sau în filmele lui. Ori în discuțiile tête-à-tête cu apropiații.

Ei au fost și au rămas modelele mele. Dacă cele feminine au primat pînă la o anumită vîrstă, se pare că cele masculine au intrat în vigoare în a doua jumătate a vieții. Încep să-i înțeleg tot mai mult pe bunicul și pe tatăl meu cu tăcerile lor deloc ostile, ci dimpotrivă, de cele mai multe ori afectuoase. Și chiar salvatoare: atunci cînd a murit tatăl meu, bunicul meu s-a înființat, pur și simplu, la noi acasă, s-a dus în bucătărie și ne-a spălat vasele, mie și mamei. Apoi ne-a gătit. A făcut asta zile de-a rîndul, ba chiar săptămîni. Pînă a văzut că ne-am pus pe picioare. Cînd eram deja adultă și mergeam să-l văd, aproape zilnic, pe bunicul meu, mă așezam lîngă el în patul cu cuvertură roșie și stăteam. Stăteam amîndoi alături, un timp. La fel cum, în copilărie, stăteam la masa infinit de lungă vizavi de tatăl meu și desenam în timp ce el scria.

La sfîrșit, îi arătam ce am desenat. La fel cum, după un timp, și bunicul meu și cu mine ne ridicam și făceam cot la cot cartofi prăjiți foarte groși, dar și gustoși.

Astăzi tac și eu destul, fără să mă fi obligat cineva. Sper să reușesc să am tăceri și împreună cu fiul meu. Să avem tăcerile noastre în care, oricît de clișeistic ar suna, să „ne spunem totul”. Sau, mă rog, măcar tot ce contează.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Tatăl care și-a violat fiul cu retard mental: „Trebuie să aibă și el viaţă sexuală. Nu poate rămâne virgin”
Motivarea hotărârii prin care bărbatul din Zlatna a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru două infracţiuni de viol, victima fiind fiul său cu retard mental, arată o situație cutremurătoare
image
image
Când au elevii vacanță în februarie, în funcție de județ. Harta cu toate informațiile
La decizia inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, următoarea vacanţă a elevilor, de o săptămână, va fi programată undeva în perioada 6 - 26 februarie, dar nu pentru toată lumea la fel.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.