Moși pre-revoluționari
După 1989, Moșii Crăciun au devenit o industrie. Iar noi, copiii de altădată deveniți, brusc, copii mari, n-am știut cum să ne mai bucurăm de ea. Nu ne-a venit să credem că, oricînd voiam, puteam avea un Moș, numai al nostru. Ni se părea incredibil, pe atunci.
Pe vremea comunistă, Moșul care apărea în carne și oase era, cel mai des, Moș Gerilă. El nu era un Moș religios, nu avea, zice-se, nici o legătură cu Crăciunul. Crăciun care, de altfel, nici nu exista, cel puțin în mod oficial. Prietena mea, al cărei tată era secretar de partid, nu-și făcea pom pînă pe 30 decembrie. Teoretic, bradul se împodobea pentru Anul Nou. Atunci chiar existau și niște luminițe prin oraș, pe Calea Victoriei, prin zona, pe atunci oficială, a Muzeului Național de Artă și, mai tîrziu, prin anii ’80, la Orășelul Copiilor. Acolo venea chiar Moș Gerilă și le împărțea daruri puradeilor, după ce îi ruga să spună cîte o poezie. Iar magazinul Unirea, care cam tot pe atunci apăruse, avea, la un moment dat, un „hotline” la care puteai vorbi cu Moș Gerilă și-i spuneai ce-ți doreai să-ți aducă.
Moș Gerilă se îmbrăca la fel ca Moș Crăciun, dar venea pe 30 decembrie. De obicei, era unul dintre angajații întreprinderii la care lucrau părinții. Copiii se îmbrăcau și ei cu ce aveau mai bun și se pregăteau pentru momentul cadoului. Care nu venea chiar gratis, era un schimb, pînă la urmă: piciul își prezenta repertoriul, la care muncise pînă atunci, și Moșul îi înmîna darul. Care putea fi o carte, un caiet și niște creoiane, o jucărie. Era, în ciuda conotațiilor pe care azi le sesizăm, un moment emoționant. Pe vremea de atunci nu percepeam toate nuanțele, nu știam toate dedesubturile.
Și totuși, în unele familii se făcea diferența dintre Moș Crăciun și Moș Gerilă. Se știa care e cel adevărat și care e cel oficial. Chiar dacă arătau asemănător, asta nu însemna că și simbolizau același lucru. Chiar și repertoriul pe care-l puneai pe tavă în fața fiecăruia dintre ei nu era chiar același: dacă la Moșul de acasă te mai puteai răsfăța, nu trebuia să știi totul perfect și nici nu trebuia neapărat să spui o poezie, la cel de la serviciul părinților totul se desfășura cam ca la școală. Și da, am uitat să reamintesc că Moșul, cel puțin în familia noastră, venea și acasă, în carne și oase. În seara de Ajun, așa cum știam că se cuvine.
Tot așa cum știam că Moșul de acasă era cel adevărat. Părinții mei îmi explicaseră asta, tot așa cum îmi explicaseră că ce se învăța la școală nu era întotdeauna ce ar fi trebuit să știm. Știam, de pe la 3-4 ani chiar, că ce se întîmpla acasă, în apartamenetul nostru de bloc din Șoseaua Giurgiului, era una și ce se-ntîmpla în afara lui era alta. Sigur, pe alocuri, chiar în multe locuri, cele două se suprapuneau. Dar, în mod esențial, exista un strat profund, intim, care-și avea locul în cele două camere comandate ale noastre și care nu-și avea locul nici la școala mea destul de fancy, nici la serviciul părinților, nici în diverse alte spații publice. Își mai avea locul doar în casa bunicilor mei. Cînd eram mică și spuneam, precum copiii de azi, „lucruri trăsnite” – am declarat, odată, că „trebuie să fim patrioți în bloc”.
Asta, într-un fel, sintetiza „totul”. Și că la școală trebuia să cîntăm imnul în fiecare dimineață, dar de fapt mimam cuvintele și ne aruncam ocheade; și că purtam cravate roșii de pionier pe care, cum ieșeam de la ore, cînd eram un pic mai mari, le scoteam și le azvîrleam în fundul ghiozdanelor; și că mai toate introducerile compunerilor trebuiau să spună ceva despre „vitejia de veacuri a poporului român care a stat ca o stîncă în calea năvălitorilor”; dar și că Moș Crăciun nu era Moș Gerilă. Chiar dacă nu sesizam toate conotațiile politice, simțeam ceva străin și neadevărat în Moșul oficial. Credința în Moș Crăciun, cel care venea acasă pe 24 decembrie seara, era credința noastră de atunci. Căci, oricum, alta nu prea cunoșteam. Nici nu știam bine ce însemna Crăciunul. Știam doar că are legătură cu miraculosul, cu binele și cu lucrurile intime și adevărate. Că nu putea include nimic formal, străin, impus.
De asta, Moș Crăciun care venea la noi acasă, în fiecare seară de Ajun pe la ora 21, era perceput drept cel adevărat. Mai multe despre el în articolul viitor.
