Cine se uită la televizor?

Dintr-un recent studiu realizat de Agenţia de Monitorizare a Presei cu sprijinul IMAS, intitulat "Evaluarea nivelului de competenţă în mass-media" reiese, aşa cum era de altfel de aşteptat, că educaţia reduce pofta de televizor. Una dintre concluziile studiului afirmă că "persoanele cu un nivel educaţional superior sînt mai puţin interesate de televiziune, ele preferă radioul şi, mai ales, presa scrisă". Cu toate acestea, televiziunea încă se plasează pe primul loc în topul încrederii acordate celor patru tipuri de mass-media pe care studiul le ia în calcul (65% dintre respondenţi nu se îndoiesc de faptul că televizorul spune numai şi numai adevărul, iar acest fenomen poate fi comparabil cu încrederea neştirbită de-a lungul anilor a majorităţii populaţiei în instituţii precum Biserica sau Armata, conform dictonului "Crede şi nu cerceta!"). Pe locul 2 în topul încrederii se situează radioul, iar locul 3 este disputat de către presa scrisă şi Internet. În ciuda faptului că tinerii încearcă să răstoarne ierarhia, căci pentru ei Internetul a devenit mai credibil chiar decît televiziunea, această sursă de informare încă ocupă ultimul loc. Îngrijorătoare mi se pare poziţia a treia, ocupată de presa scrisă, sau poate fi doar o dovadă că cititorii de Libertatea, de pildă, nu iau în serios publicaţia pe care o frunzăresc zilnic în metrou şi conştientizează într-un fel faptul că sînt seduşi de o formă de entertainment situat la graniţa realităţii. În ceea ce priveşte consumul de televiziune, 56% dintre respondenţii studiului se uită la televizor 1-3 ore pe zi. În zilele de lucru, 10% se uită la televizor peste şase ore pe zi (şi mă întreb cînd mai au timp să muncească) şi doar 1% nu se uită deloc. În week-end, acel procent de 1% dispare (din nefericire, au cedat ispitei), iar cei 10% se dublează: 20% dintre respondenţi se uită la TV peste şase ore zilnic şi asta ne poate da o informaţie destul de clară despre cum îşi ocupă timpul liber compatrioţii noştri. Femeile se uită mai mult la televizor decît bărbaţii (37%, în comparaţie cu 34%, urmăresc programe de televiziune cel puţin patru ore pe zi). Dacă vorbim despre categorii de vîrstă, recordul îl deţin adolescenţii şi pensionarii (40% dintre tinerii între 15 şi 17 ani şi 48% dintre adulţii între 60 şi 65 de ani fac zapping timp cel puţin patru ore pe zi). Cei care aparent se pot lipsi cel mai uşor de televizor sînt adulţii cu vîrste cuprinse între 30 şi 44 de ani. O cauză logică poate fi lipsa de timp. Doar 20% dintre respondenţii cu studii superioare se uită patru ore pe zi la televizor, în timp ce procentul celor cu doar opt clase este de 44%. Principalele motive pentru care respondenţii studiului deschid televizorul sînt: pentru a se informa (69%), pentru a se relaxa (54%) şi pentru a-şi umple timpul (41%). Totodată, nu contează foarte mult conţinutul şi calitatea programelor TV. Procentul mare al celor care nu au altceva mai bun de făcut decît să se uite la televizor constituie adevărata problemă. Ei sînt aşa-zişii "bizoni" sau cel puţin aşa îi denumesc ironic oamenii de televiziune. Din cauza lor, a celor care "înghit" aproape orice, chiar dacă de cele mai multe ori nu e "comestibil", posturile comerciale de la noi sînt aşa cum sînt şi nu se depun eforturi pentru o îmbunătăţire a programelor. Dacă "bizonii" se plictisesc la ei acasă şi pot urmări ore în şir programe de tipul celor de pe OTV, de ce s-ar investi timp, bani şi creativitate pentru realizarea unor programe de calitate? O parte interesantă a studiului pe care l-am citat este cea dedicată funcţiei de socializare a televiziunii. Televizorul nu îi mai adună în jurul său pe toţi membrii familiei sau chiar ai unei comunităţi, aşa cum se întîmpla în urmă cu mai bine de 20 de ani. Astăzi, aproape fiecare încăpere a unei locuinţe are cîte un televizor, aşa că de ce mai multe ori uitatul la televizor devine o acţiune solitară. În schimb, comentarea ştirilor şi a emisiunilor TV încă poate fi un subiect de discuţie, în lipsa altora, dar şi un pretex pentru comunicare. Cu membrii familiei se comentează în mod special ştirile, talk-show-urile politice şi... emisiunile pentru copii (59% dintre respondenţi comentează în familie acest tip de emisiuni, ceea ce denotă faptul că există o comunicare reală între părinţi şi copii). Cu prietenii se comentează emisiunile sportive (un procent uriaş faţă de celelalte: 49%), însă motivul principal nu e greu de ghicit: se discută în special despre meciurile de fotbal, iar acestea nu pot fi văzute altundeva decît la televizor. Tot cu prietenii analizăm ce se întîmplă la ştiri, dar ne şi povestim filmul sau serialul pe care l-am văzut aseară (29%). Cu vecinii tot despre ştiri şi despre fotbal comunicăm în faţa blocului, iar cu colegii de serviciu stăm de vorbă despre aceleaşi emisiuni sportive, dar şi despre talk-show-uri politice (parcă şi aud replica care deschide un astfel de dialog: "Te-ai uitat aseară la Turcescu?"). Desenele animate sînt comentate în familie, dar nu cu vecinii sau cu colegii de serviciu (îmi imaginez o scenă nostimă, la coada de la butic: "Ai văzut ieri ce i-a făcut Tom lui Jerry?"). Iar emisiunile religioase pot naşte dispute tot în familie, dar nu între străini, semn că de spritualitate îţi vezi doar la tine acasă. Despre cultură doar 4% discută cu vecinii. Concluzia generală ar fi că televizorul este prezent în mod direct în viaţa noastră, dar şi indirect, în discuţiile de zi cu zi. Totuşi, majoritatea comentariilor şi analizelor se fac tot în preajma celor apropiaţi. Ce facem în timp ce ne uităm, de pildă, la un program de ştiri? Surprinzător, dar doar 35% dintre respondenţi stau ţepeni în faţa televizorului şi urmăresc ştirile. Cei mai mulţi mănîncă (30%), alţii gătesc (21%), fac curăţenie (19%) sau lucrează la calculator (12%). De aici putem înţelege că impactul imaginii nu e esenţial. Ştirile devin doar un fundal sonor în timp ce ne ocupăm timpul cu alte activităţi. Moda de "a lăsa televizorul să meargă" este prezentă aproape în fiecare casă. Astfel, ştirile TV sînt mai mult auzite, decît văzute. Răspunzînd unei întrebări referitoare la conţinutul de la televizor care deranjează, cei mai mulţi dintre respondenţi au indicat reclamele (23%), apoi violenţa şi agresiunea (12%) şi doar 5% au spus că nu mai suportă ştirile despre crime. Să înţelegem că telespectatorii români consideră marmotele Milka mai nocive decît pe presupusul criminal al Elodiei? Marmotele le devin antipatice prin faptul că apar prea des, în schimb criminalul le e simpatic prin faptul că nu a fost descoperit încă. Iată, în sfîrşit, un indiciu clar despre cît de mult poate deforma televizorul percepţia asupra realităţii. Studiul "Evaluarea nivelului de competenţă în mass-media" a fost dat publicităţii în iunie 2008 şi face parte din programul de Educaţie Media al Agenţiei de Monitorizare a Presei. Autori: Nicoleta Fotiade şi Mihai Popa.