Lucruri cam uitate

Publicat în Dilema Veche nr. 779 din 24-30 ianuarie 2019
Lucruri cam uitate jpeg

În general, lucrurile merg, pur și simplu, înainte, tîrîndu-ne cu ele într-un flux de multe ori haotic. Dacă avem timp să ne oprim o clipă, putem chiar descoperi că am pierdut pe drum, deliberat au ba, chiar o lume. Sau mai multe lumi mai mici, în care ne-am bălăcit cîte o perioadă și pe care le-am crezut fundamentale. Despre care am crezut, cît am trăit în ele, că sînt singurele posibile.

Gesturile pe care le făceam, automat de cele mai multe ori, în lumile respective ne-au dispărut aproape fără urmă. Unele au fost înlocuite total cu altele aparținînd unei lumi, care, pe vremea cînd le făceam, părea cu totul SF. Altele doar s-au combinat cu cele noi, într-o intersectare bizară, uneori comică.

Dimineața, de pildă, pe vremuri, suna, strident și fără nuanțe, ceasul deșteptător. Care nu era nici frumos, nici urît, ci, pur și simplu, cam la fel peste tot, rotund și cu cifrele destul de clar scrise pe cadranul lui. Sunetul lui nu se putea da mai tare sau mai încet, nu avea nici o melodie și nici nu putea fi amînat sau repetat. Suna cît suna, și asta era. Ori îl opreai și te culcai la loc, ori te sculai și-ți vedeai de treabă. Lucrurile erau mai radicale pe vremea aia: ori/ori. De obicei, suna mereu la aceeași oră: la șase dimineața, ca să ajungi la școală sau la serviciu la opt. Îmi aduc aminte că, odată, am setat ora greșit: ceasul a sunat, eu m-am ridicat automat, m-am spălat și mi-am pus uniforma (școlară). Abia după aceea am constatat că era trei noaptea.

După sunetul ceasului, intrai în baie. Unde, dacă stăteai la bloc, pe vremea lui Ceaușescu, în anii ’80, de cele mai multe ori aveai apă caldă (nu întotdeauna). Nu aveai căldură, ceea ce făcea intrarea în baie complicată, pentru că ajungeai acolo super-echipat, cu bluze de trening peste pijamaua flaușată și ciorapi groși. Dacă e să comentez proveniența produselor cosmetice pe care le găseai pe polița din fața oglinzii, voi intra, și aici, într-o neverending story: pasta de dinți era, în cel mai bun dintre scenarii, chinezească. Altfel, românească, celebra Cristal (cu binecunoscuta, pe atunci, rimă, „face dinții ca de cal“). Hîrtia igienică poate fi și ea inclusă la produse cosmetice, pentru că, într-o perioadă, nu se găsea deloc: ajunseserăm să o furăm de pe la hoteluri, uneori. Iar în privința produselor cosmetice feminine, îmi aduc aminte de veșnicul lapte demachiant Doina, bun la orice, pe care-l folosea mama.

Micul dejun se desfășura într-o bucătărie încălzită, în prealabil, de focul de la aragaz (așa ne-au luat foc într-o noapte ciorapii întinși la uscat în apropierea aragazului – bine că nu s-a terminat tragic). Aragazul se aprindea cu chibrituri (și ele pe cale de dispariție din peisajul actual) sau, pentru cei mai dotați, precum bunicii mei, cu un pistol pe care trebuia să-l apeși de mai multe ori ca să funcționeze.

Urma cafeaua, evident la ibric. Erau ibricele alea cu buline, de obicei roșii, afumate și înnegrite de vreme, dar pe care nu te îndurai să le schimbi. De altfel, nimic nu se schimba atît de ușor: durata lucrurilor era complet alta față de ziua de azi. Lucrurile rezistau, în jurul tău, aproape la fel cît oamenii. Și, dacă nu rezistau, le reparai, nu le aruncai.

Aproape nimic nu se arunca. Eu, din fericire, îl aveam pe bunicul meu, Tache, ca pe un soi de Gepetto personal. El îmi lipea și cîrpea tot ce era stricat, de la păpuși la perne și haine. Mi-a făcut, de pildă, o pernă din burete, de pus pe scaunul meu de la birou, pe care o am și azi (și despre care am mai scris). Îmi cîrpea orice mi se rupea. Ajungeam la el acasă, în sufrageria deschisă, care arăta mereu ca un „la țară“ adus la oraș, și scotea cutia de tablă, rotundă, care deja ruginise un pic. În ea avea o pernă de ace, pătrată, maronie, din care se ițeau, mîndre, niște ace uriașe, aparent înspăimîntătoare. Eu, însă, știam că nu sînt, de fapt, înspăimîntătoare, ci vindecătoare: bunicul meu le folosea pentru că puteau intra și în materiale mai groase, dar și pentru că începuse să nu mai vadă destul de bine. De altfel, aici intervenea și rolul meu, care mi se părea, pe atunci, important: eu eram cea care băga ața în ac. Așa, datorită bunicului meu, am reușit să supraviețuiesc frigului din liceu și apoi din facultate: el mi-a confecționat tot soiul de pantaloni de pus pe sub uniformă din vechi pulovere, precum și un petic de material (îl țin minte și acum, roșu, blănos) pe care-l puneam pe băncile mult prea reci din facultate înainte de a mă așeza. Știu, sună complet nebunesc astăzi (și oricînd), dar e adevărat: umblam, printre foi, pixuri și cărți, cu un petic de blană roșie în geantă, pe care-l scoteam, mai pe șest, mai cu spirit de frondă (în funcție de dispoziție), și-l așterneam pe bancă.

Ce bunicul meu nu putea repara, oricum nu se arunca, ci intra în circuit. „Circuitul“ era în curtea, magazia și pivnița bunicului meu: acolo, fiecare lucru își găsea o utilitate. Orice recipient putea fi, de pildă, un ghiveci de flori.

Dar am rămas la cafeaua de dimineață. Urmarea, într-un număr viitor.

Foto: wikimedia commons

Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.
Zizi și neantul jpeg
Spre prima zi de școală
În prima zi de școală, cîndva prin anii ’70, aveam părul foarte scurt. Arătam ca un băiețel trist. Nu numai că eram tunsă băiețește, ci și părul meu, pînă atunci plin de bucle, stătea turtit și parcă apăsat de o uriașă rocă.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Armînlu nu cheari! – despre călătoria mea în Albania (4) –
Doi oameni drăguți, deschiși, prietenoși, ca mai toți oamenii pe care i-am întîlnit în Albania și de care m-am simțit încă din primele momente legată afectiv. Acum mi-e dor de ei de parcă toți ar fi rudele mele.
p 19 WC jpg
Cacealmaua de la Airport Plaza
Sînt un român cu domiciliul în străinătate care, la ultimul lui sejur în România, a fost jefuit cu sălbăticie de compania de închiriat mașini.
p 20 WC jpg
Cei neștiuți care întîrzie
Despre katechon, cuvîntul misterios al Sfîntului Apostol Pavel din 2 Tesaloniceni 2, 6-7, s-a scris enorm.
640px Faculty of Theology (personification) 1 jpg
Spre o teologie laică (2)
Lumea nu era nici ea privită ca un stadiu trecător. Ea a devenit în şi de la sine, aşa cum atestă într-adevăr Scripturile, „foarte bună“ (Gen. 1: 31), dacă nu de-a dreptul sacră.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe stradă, o tanti cu o geantă de plastic pe umăr, colorată în nuanțe de albastru, pe care scrie: „În interior am armonie“. Ce să zic, bravo ție!
Cea mai bună parte din noi jpeg
Vîrsta de mijloc, fără prospect
A jongla pe un pod de sfoară între ce cunoști și ce te așteaptă încă.
Zizi și neantul jpeg
Urși
Ursul respectiv intră și prin curțile oamenilor. Sare gardurile, fără probleme, și te trezești cu el la geam ori dormind pe gazon, sau devorîndu-ți mîncarea pentru pisici. Devine o realitate tragicomică a existenței tale, care nu pare a avea mari șanse de rezolvare.

Adevarul.ro

alimente shutterstock 392741167 jpg
Alimentele expirate care pot fi mâncate în siguranță. Ce ingredient nu expiră niciodată
Există alimente care pot fi consumate fără teama de îmbolnăvire, chiar dacă nu se mai află în termenul de valabilitate.
Simona Radiș foto: Facebook Federatia Romana De Canotaj
Multipla campioană Simona Radiș, despre comparația cu David Popovici: Sunt mai mult de atât
Campioanele olimpice, mondiale și europene Simona Radiș (23 de ani) și Ancuța Bodnar (24 de ani) au fost primite astăzi la Salonul Oficial al Aeroportului Henri Coandă, s-au întors luni de la Racice, acolo unde a obținut 4 medalii mondiale de aur.
Foto Fb politia Romana
BMW-urile lui Klaus Iohannis. Cum şi-a cumpărat Lucian Bode şefia PNL
Criza economică bate tot mai puternic la uşă, însă la Palatul Cotroceni este linişte şi pace.

HIstoria.ro

image
Cine a fost „Îngerul de la Ploiești”?
O prinţesă furată de propriul tată și dusă la orfelinat, regăsită la 13 ani de familia din partea mamei, una dintre cele mai bogate din România – bunicul era supranumit „Nababul“.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.