Ligia și avangarda

Publicat în Dilema Veche nr. 854 din 20 - 26 august 2020
Zizi și neantul jpeg

De curînd s-au împlinit șapte ani de cînd prietena și colega mea de clasă Ligia Caranfil nu mai e printre noi. Fiul meu mi-a revelat, într-o mai veche conversație, că, de fapt, pentru o destul de lungă perioadă, Ligia a fost prietena mea cea mai bună.

La liceu, pentru vremurile de atunci, de ani ʼ80 comuniști, Ligia era clar diferită. Nu-i păsa de cît de sclivisită îi era unforma și nici nu și-o scurtase „reglementar” ca cele mai multe dintre fete. Uniforma nu stătea fixă pe ea, ci se reconfigura cu fiecare mișcare a ei. Pentru că Ligia nu stătea mult într-un loc, era într-un soi de balet continuu.

Era un balet curios, pe de o parte. Ligia era interesată, în felul ei, de ce se întîmpla în jur și explora împrejurimile. Odată, găsise (cum am mai scris, de altfel) niște pantofi roșii pătrățoși într-un coș de gunoi de pe lîngă liceu și venise cu ei la școală. Spunea tuturor că-i găsise în coșul de gunoi și lumea o privea ca pe o ciudată. Azi ar fi considerat-o poate excentrică sau retro, ori vintage.

Îndrăznelile ei de atunci ar fi propulsat-o probabil în Consiliul elevilor de azi. Și-ar fi dorit să cînte în vreo formație. Pe atunci, însă, astea nu prea erau variante. Nici vorbă de consiliu, poate funcții în UTC. Formații mai erau, dar toate convenționale. Era o anumită linie pe care trebuia să mergi, ca să fii acceptat, precum Nadia Comăneci pe bîrnă.

Simțul ridicolului ne era inculcat cu asupra de măsură. Eram cu toatele (căci la Școala Centrală, fosta „Zoia Kosmodemianskaia“, fete erau prin toate clasele) atît de atente să nu ne facem de rușine, încît, practic, la ore nu aveam curajul să punem nici o întrebare. Nu puteam să ne arătăm proaste, oricum nu mai proaste decît alții, chiar dacă nu înțeleseserăm mare lucru. Mai bine stăteam în zeama noastră și ne explica profa de la meditațiile de acasă. Iar în clasă treceam drept mari înțelepți.

Ligia nu era așa. Ligia avea curajul să întrebe, dacă nu înțelegea. Avea curajul să iasă la tablă, chiar cînd nu știa foarte bine. Nu-i era teamă că se face de rușine. Nu-i era frică de ridicol. Pe vremea aia consideram că se face de rîs. (Deși undeva, în adîncurile reprimate, îi admiram curajul.)

În vremea de azi ar fi fost pur și simplu ca toată lumea. Să nu întrebi dacă nu-nțelegi pare absurd. Ce rost mai are să te duci la școală, dacă nu, printre altele, să-ți lămurești nelămuririle? Am aflat asta abia foarte tîrziu, la o bursă la mijloc de ani ʼ90 în Danemarca, unde eram cu toții încurajați să punem întrebări, și am îndrăznit și eu pentru prima dată. Atunci am realizat că vin dintr-o cultură a reprimării și a conformismului. În care efortul de a fi fată bună și cuminte, cu note mari și devreme acasă, era mai mare decît satisfacțiile mult rîvnitului statut.

Tot astăzi, probabil, chiar și la noi, unde oamenii au rămas într-o oarecare măsură mai conservatori, Ligia ar fi trecut mai neobservată pe stradă. Chiar dacă s-ar fi îmbrăcat mai neglijent ori mai excentric. Oamenii, azi, s-au mai obișnuit cu diversitatea, iar noi, fetele (căci nu știu altfel cum să ne zic), nu mai trebuie să arătăm chiar ca niște Barbie împăiate (decît dacă ne dorim în mod special). Putem să fim mai hippie, mai retro, mai ciudate, căci nu e treaba nimănui cum ne îmbrăcăm – atîta timp cît nu-i agresăm cu ceva pe cei din jur.

Tot Ligia a fost una dintre primele femei din jurul meu care a avut curajul să iasă singură, într-o vreme cînd asta nu se prea întîmpla. Țin minte cît de greu mi-a fost mie să mă obișnuiesc să merg singură la restaurant: oricît de incredibil ar părea în zilele noastre, prin anii ʼ 90 și chiar mai tîrziu eram una dintre puținele femei singure la o masă. Chiar mă simțeam ca pe o insulă în mijlocul unei mări agitate, atunci cînd îmi scoteam din geantă cartea, o rezemam de coșul de pîine și citeam cum știu că nu e sănătos, în timp ce-mi mîncam tacticos supa din castron. Îmi mîncam supa aparent total absorbită de carte. Dar, de fapt, cu urechile ciulite-n jur ca un iepure speriat (desigur, degeaba, dar pe atunci n-o știam).

Azi e ceva normal să mănînci singur, și dacă ești femeie, căci nu mai are vreo importanță asta. Sînt nenumărate mese cu femei singure, peste tot, zi ori noapte. Unora li se pare normal, mie încă-mi pare o victorie. Ligia a deschis niște drumuri și aici.

Tot ea m-a făcut mai nonșalantă în privința bacșișului: eu fusesem învățată de acasă că ai, n-ai bani, trebuie să lași zece la sută, căci altfel te faci de rușine. Aceeași rușine, bat-o vina, care mă urmărea peste tot, pînă-n pînzele albe. Ligia și-a serbat odată ziua la un restaurant destul de fancy și a lăsat puțin bacșiș, căci n-avea destui bani. Chelnerii s-au revoltat zgomotos, dar asta a fost. De atunci, las și eu bacșiș cînd și cum pot, asta-i condiția mea mediocră.

Pe scurt, Ligia s-a dovedit avangardistă în comportamentul ei. O admir pentru asta, dar și mai mult pentru că era prietena mea, pe care o iubeam și care știa să fie cu adevărat loială.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Adevarul.ro

image
Iarna se dezlănțuie. Viscol puternic în România: harta celor mai afectate zone. Anunțurile meteorologilor
Iara se dezlănțuie în următoarele ore. Meteorologii au emis sâmbătă mai multe avertizări cod galben şi portocaliu de ninsori şi de vânt puternic pentru cea mai mare parte a ţării. Vremea rea pune stăpânire pe România.
image
Cât pot să ceară meseriașii pentru o casă simplă, la roșu. „Nu te mai droga, frățică!”
Un român a postat un anunț în care s-a interesat cât ar putea să-l coste o casă de 80 de metri pătrați, pe un singur nivel. Printre răspunsuri, au fost și unele cu totul surprinzătoare.
image
Prima autostradă din România, construită la dorința lui Ceaușescu. În cât timp a fost gata și care era viteza maximă de deplasare
Autostrada Bucureşti-Piteşti, cea mai veche din România, a fost finalizată în doar cinci ani, între 1967 şi 1972, din ordinul lui Nicolae Ceauşescu. Astăzi se împlinesc 56 de ani de la începerea lucrărilor de construire.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.