La adăpost de vreme rea

Publicat în Dilema Veche nr. 918 din 11 – 17 noiembrie 2021
Zizi și neantul jpeg

Cînd toamna aurie trece în cea umedă și friguroasă, apare pur și simplu o nevoie organică de ascundere sub preș. În cazul meu, cel puțin, simt doar nevoia să mă pitesc de intemperii. De „lumea dezlănțuită”.

E momentul anului cînd îl plîng, cel mai mult, pe greierele lui Topîrceanu și cînd o-nțeleg cel mai puțin pe furnică, cea care nu e-n stare să împartă, are o inimă împietrită. Și cînd mă bucur că am un acoperiș deasupra capului și o plapumă sub care să mă vîr.

Îmi amintesc, cu ocazia asta, de plăpumile bunicilor mei, cele vechi, și groase, și grele, din lînă, cred, cu o față de mătase roșie sau bleu, înfățate impecabil într-un cearșaf alb, apretat, mirosind a levănțică, pe care mi le dădeau să mă învelesc chiar și vara, pentru că stăteam într-o casă veche, înaltă și răcoroasă. Plapuma grea era adăpost împotriva frigului, a țînțarilor, a fricilor. Era plapuma unor vremuri mai simple, pe undeva, pentru mine.

Dar nu era singura plapumă posibilă. Am avut una asemănătoare și-n casa noastră de bloc din Lahovari ‒ evident, provenită de la bunici. Într-un cu totul alt cadru, ea căpăta alte conotații. Sigur că mi-era cort împotriva frigului, în primul rînd. Dar era și adăpost împotriva neînțelegerii profesorilor, împotriva regulilor stupide de la școală, și sub ea era locul în care, ferită de privirile și judecățile lumii, îmi mestecam iubirile, mi le cîntăream și le dădeam o formă posibilă, în așa fel încît să nu mă copleșească de tot, dar nici să se evapore complet. În apartamentul din Lahovari, era protecție împotriva realității care venea cam brutal peste noi: de la băieții în costume cenușii care se perindau prin fața geamurilor, păzind traseul „tovarășului” prin zonă, pînă la frigul aproape insuportabil care ne obliga să ne încălzim (pe lîngă deja dezbătuta plapumă) cu  o rezistență făcută pe șest la institutul de proiectări unde lucra unchiul meu, în care ne încredeam mai mult, poate, decît ar fi fost safe, la tirania frigiderului gol, care mai conținea doar cîțiva stavrizi pentru cele două pisici și farfuriile cu friptură, cîteva legume și cartofi prăjiți stafidiți pe care le ni le aducea mama cu mari eforturi, precum Capra cu trei iezi, de la Casa Universitarilor, unde făcuse rost de un abonament.

Apoi, plapuma m-a urmat într-un demisol din zona Bulevardului Carol, unde mă proteja de motanul negru, cred, care ținea neapărat să intre-n cameră printre gratii, ba care chiar a avut neobrăzarea de a se juca cu un șoarece înainte să-l mănînce fix în fața geamului meu, oferindu-mi un spectacol pe care nu mi-l doream; de vecinul care studia la „Ștefan Gheorghiu“ și care, odată ce timpurile s-au schimbat și a venit revoluția, avea cu totul alte păreri politice decît mine și se desfășura între noi un război rece și nu prea, care s-a sfîrșit cu lipirea abțibildului cu „Votați Ion Rațiu!“ pe ușa de la toaletă; și apoi de minerii care se abătuseră asupra Capitalei într-o zi de vară cînd învățam, cuminți, pentru un examen.

Mai tîrziu, a fost o plapumă de foarte scurtă durată și intermediară, care m-a protejat, în primul an de viață al copilului meu, de nepriceperea uneori formidabilă a primelor bone, dar de fapt de propria mea nepricepere și de fricile atavice ale intrării în postura de mamă, dar și pe sub care m-am bucurat de victoria „alor noștri”, a Convenției Democratice în 1996, bucurie care s-a dovedit, după cum bine știm, de nu prea lungă durată.

Apoi, în sfîrșit, am devenit protejată, după un periplu, de plapuma propriului meu pat, în nou dobîndita-mi casă. Care a început iar să mă protejeze, clasic, de intemperii, creîndu-mi, iar, vizuina magică în care să nu pătrundă amenințările și temerile unei lumi care părea, deja, mai bună. Mi-a creat un bîrlog în care să simt protecția aurie și naturală a copilului meu, care înflorea pe zi ce trecea, pe cea mereu optimistă a mamei mele, care se adaptase epocii și-i stăpînea dedesubturile și meandrele. Și, pînă la urmă, pe a mea persoanlă, care am învățat ca-n propria-mi vizuină să-mi regăsesc locul pierdut cînd am plecat din vechea mea casă. Un loc care să nu mai depindă într-atît de capriciile lumii de afară, care azi era prosperă, mîine intra în criză, azi îi promova pe ai noștri, mîine îi arunca de la putere, care azi îmi promitea o carieră, mîine-și lua promisiunea înapoi.

Și așa, încet, în timp, am reușit să mă adăpostesc fără să mă mai ascund. Să nu-mi mai trag neapărat plapuma peste cap ca să pot supraviețui. Ca să nu mai văd neantul provocat de dispariția celor dragi, care-mi blocaseră, fericit, atîția ani vederea la el. Am învățat să mai pot scoate, întîi timid, apoi ceva mai îndrăzneț, capul de sub plapumă și să mai arunc cîte o privire la neant, fără să împietresc, ca atunci cînd o priveai pe Medusa învinsă pînă la urmă de Perseu.

Treptat, nici plăpumile n-au mai fost cele clasice, de lînă, groase și grele. Au devenit unele mai ușoare, cumpărate de la IKEA. Dar rolul lor simbolic tot a rămas. Doar că nu mai e unul atît de obligatoriu, pe viață și pe moarte.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.

Adevarul.ro

image
Şoferii nu vor mai putea parca gratis în centrul Bucureştiului
Începând cu luna august şoferii nu vor mai putea parca gratis pe locurile amenajate în centrul Capitalei sau pe trotuar, a anunţat viceprimarul Stelian Bujduveanu. Potrivit lui, serviciul va fi digitalizat se vor pune parcometre şi bariere automate, iar cei care parchează pe trotuar vor fi sancţionaţi.
image
Un apropiat al lui Kadîrov susţine că cecenii „vor merge înainte până la Berlin” dacă „Putin nu îi va opri” VIDEO
Un apropiat al liderului cecen Ramzan Kadîrov, Magomed Daudov, preşedintele parlamentului cecen, afirmă că unităţile cecene care luptă în Ucraina „vor merge înainte până la Berlin” dacă „Putin nu le va opri”.
image
Firmă IT din Cluj implicată în eşecul unuia dintre cele mai aşteptate jocuri video din istorie
Problemele tehnice care au dus la eşecul lansării unuia dintre cele mai aşteptate jocuri video - Cyberpunk 2077 - ar fi fost cauzate de Quantic Lab, o firmă IT din Cluj, arată Forbes în ediţia internaţională. Articolul a declanşat o serie de mărturii de la angajaţi ai companiei, dar şi o reacţie a Quantic Lab.

HIstoria.ro

image
Cine a detonat „Butoiul cu pulbere al Europei” la începutul secolului XX?
După Războiul franco-prusac, ultima mare confruntare a secolului XIX, Europa occidentală și centrală se bucurau de La Belle Époque, o perioadă de pace, stabilitate și creștere economică și culturală, care se va sfârși odată cu începerea Primului Război Mondial.
image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.