Trecut şi viitor

Am mai avut ocazia să vorbim despre creşterea peste măsură a mulţimii locuitorilor în Capitala ţării noastre, a cărei populaţie, de altfel, a scăzut în ultimii ani. Problema nu e numai a noastră. Un recent număr din The Economist atrage atenţia că jumătate din omenirea întreagă trăieşte acum în oraşe. La 1800, proporţia era de numai 3%. Fireşte, socotind întinderea continentelor "noi", în care aglomerările umane, în majoritatea lor, nu aveau decît forma de sate. Asia este un continent "vechi". Acolo au luat naştere cele dintîi aşezări urbane: Ierihon, Ur, Ninive şi Babilon. Europa nu cunoaşte oraşe mai vechi decît, în Creta, Knossos, şi, în Grecia, Micene. Primul e un mare palat, cu coloane proaspăt revopsite, pe care turistul îl găseşte în mijlocul unei tabere de tejghele unde se vînd chebap şi statuete; al doilea, într-un peisaj de dealuri pleşuve, pare numai decorul unei tragedii de Eschil. O adevărată metropolă n-a existat pînă în secolul al III-lea după Hristos, cînd Roma, aflată atunci la zenitul dezvoltării sale, avea peste un milion de locuitori. Ceea ce îi aduna pe oameni la un loc era venerarea unui loc de cult (Delphi, la poalele unui zid de stîncă peste creasta căruia nu vezi decît cerul zeilor), schimbul de mărfuri transportate peste mare de navigatori (Veneţia, Londra, Lisabona şi Amsterdam), centrul unei reţele imperiale de administraţie (Istanbul, Beijing) sau căutarea învăţăturii (Oxford, unde de la "vadul boilor", nume cu totul rustic, s-au întins, unul după altul, colegiile). Dar, mai ales, în Evul Mediu european, fuga de şerbie şi de sărăcie, adăpostirea în dosul zidurilor de apărare care încingeau oraşul. Aici îi aşteptau însă pe noii veniţi alte pericole: înghesuiala, malnutriţia şi situaţia sanitară primitivă favorizau răspîndirea bolilor (ciuma năpraznică de la mijlocul secolului al XIV-lea a redus populaţia Europei cu un sfert). Mureau oamenii şi la ţară, dar locuitorii oraşelor erau cei mai vulnerabili. Probleme pe care azi le considerăm caracteristice pentru Lumea a treia. Datorăm unui istoric italian, Carlo Cipolla, relatarea începuturilor politicii de igienizare urbană. La Volterra, cetate ridicată pe o înălţime deasupra ogoarelor şi livezilor Toscanei, administraţia aristocratică s-a luptat cu ciuma prin reguli stricte de igienă sanitară, cu toată opoziţia clerului care, prin organizarea de procesiuni, înteţea contaminarea mortală şi care l-a ameninţat pe guvernator cu excomunicarea. Aceasta se întîmpla în veacul al XVII-lea. Stră-stră-străbunicii mei de la Iaşi au murit amîndoi de holeră: el la 1830, ea la 1848. În casa din Bucureşti a bunicilor mei, în primii ani după 1900, apa era încă adusă cu sacaua. În vremea aceea, 13% din populaţia lumii devenise urbană. În România, chiar 15%. Viteza cu care numărul bucureştenilor a trecut de la o jumătate de milion în 1920 la două milioane şi jumătate, cîţi sînt în momentul de faţă, s-a datorat în primul rînd progreselor din medicină şi ofensivei contra insectelor şi rozătoarelor în locuinţe, apoi industrializării care, după război, din motive politice şi ideologice, a atras populaţie rurală. Viaţa din cuburile de beton, fără curte, dar cu televizor, avea alte reguli şi a creat un alt tip uman. Că, acum, se încearcă readucerea la un model tradiţional cu construcţia catedralei din Drumul Taberei arată nevoia de a redresa moralitatea socială şi de a oferi o identitate acestei populaţii. Între timp, se înmulţesc sălile de jocuri mecanice şi locul de sociabilitate prin excelenţă a devenit mall-ul. Dincolo de vechiul centru, cartierele suplimentare au constituit un alt oraş în continuă expansiune. Călătoria de acolo pînă în zona kilometrului 0, cu mijloacele de circulaţie în comun, durează aproximativ o oră şi jumătate. În aceste condiţii, a propune extinderea Capitalei spre mereu mai depărtate colonii de vile, pe care speculatorii de terenuri le-au şi pregătit, cu alăturatul cimitir, de oameni sau de "animale de companie", este inconştienţă. E inevitabil? Statele macrocefale, centripete, sînt cele în curs de dezvoltare, care se străduiesc să recupereze. Dar acest scenariu de Lumea a treia n-a fost adoptat de celelalte ţări din fostul lagăr comunist. O să fie excepţia românească.