Dragă Deea,
Săptămîna trecută, am primit de la tine un e-mail cu textul următor: „Am tot încercat să dau de tine şi m-am gîndit că cel mai sigur e să îţi scriu un mail. Am găsit un produs super mişto. Este un ondulator care se foloseşte foarte uşor şi poţi economisii timp!!! Mereu ai dat foarte mulţi bani pe coafor şi acum poţi să fi frumoasă în cîteva minute. Dacă tot se apropie ziua mamei tale mă gîndeam că poate ar fi cadoul perfect!!! Este şi foarte ieftin!!! Dă click aici. Nu rata oferta. Te pup îmi este dor de tine.“
Acum, că tot ai dat de mine, nu ştiu ce să zic. Să mă bucur că mi-ai scris, sau nu?! Tu eşti o drăguţă că te-ai deranjat şi mi-ai împărtăşit – deşi eu n-am cerut aşa ceva – faptul că ai găsit un „produs super mişto“. Totuşi, trebuie să-ţi mărturisesc ceva. Sînt cam chel. Nu ştiu ce Dumnezeu aş putea face cu obiectul care ţi-a produs atîta entuziasm. Cu ondulatorul. Poate să-l folosesc pentru a-l pocni pe vecinul de deasupra, care şi-a cumpărat, ca toţi românii, o bormaşină. Cred că de la una dintre colegele tale. Nu vrei să ştii ce gînduri nutresc pentru nefericitul ăsta, care a pus botu’ la un „produs super mişto“, luîndu-şi nenorocirea aia de bormaşină. După cum, sigur, nu vrei să ştii nici ce gînduri nutresc pentru colegele tale. Vezi că la „economisii“ şi „fi“ te-ai grăbit şi-ai scris aiurea. În rest, ce să mai zic?! Nu-mi amintesc să fi dat vreodată bani pe coafor. Dar, cînd am citit că pot fi „frumoasă“ în cîteva minute, trebuie să recunosc, vreme de o fracţiune de secundă, mi-au trecut prin minte nişte gînduri vinovate. Fată, ce poate să facă o ofertă de-asta „super mişto“! Cît despre maică-mea, chiar că nu ştiu ce să zic. La cum o ştiu eu, cred că s-ar bucura mai mult la o bormaşină decît la ondulator. O să văd ce-oi face, că ziua ei e peste vreo şapte luni. Mă descurc eu cumva. Oricum, tu eşti foarte amabilă că te-ai gîndit să le dai un semn tuturor prietenilor tăi, şi să-i anunţi de oferta asta minunată, de chilipirul ăsta bestial.
Să ştii că mi-a scris şi Mihaela. Sigur, dar absolut sigur, e una dintre colegele tale. Habar n-am de unde dracu’ ştie – sigur nu de la tine, că tu nu-ţi baţi gura ca o vacă –, dar zicea aşa: „Instant, problemele tale cu orgasmul vor deveni o amintire tristă. Obiectul e sigur pentru organismul tău, are un design foarte prietenos şi se poate alimenta cu baterie. Pacheţelul e discret, în aşa fel încît nimeni nu-i bănuieşte conţinutul. Te pup.“ Habar n-am dacă băgăcioasa asta de Mihaela ştie ceva sau nu, dar asta cu problemele de orgasm tare m-a pus pe gînduri. Ei, acum, dacă tot m-am apucat să-ţi scriu, hai să-ţi zic pînă la capăt. Am dat click la link-ul din scrisoarea Mihaelei, că ardeam de curiozitate să văd şi eu cum arată obiectul ăla cu design prietenos. Fată, ştii care-i faza tare? Semăna destul de mult cu ondulatorul de la tine! Chestia mai nashpa e că obiectul prietenos e ca dracu’ de scump. Dar, uite, am o idee. De ce să nu i-o tragem noi, un pic, Mihaelei? Fii atentă! Din moment ce ondulatorul seamănă atît de bine cu obiectul cu design prietenos şi sigur pentru organism, de ce nu dai tu mesaje de-astea cu 2 în 1? În primul rînd, o spargi la vînzări pe Mihaela. Adică, nu e bestială faza? Deci, ai un ondulator şi un obiect prietenos şi sigur pentru organism, la preţ de… ondulator! Plus că nici nu mai alergi ca tembela după baterii. Bagi în priză, şi gata. Rezolvi două probleme cu ondulatorul. Nu-i tare?
Acum, aş avea şi o mare rugăminte. De vreo doi ani încoace, de pe tot soiul de numere diferite, mă sună nişte colegi de-ai tăi care vor, cu orice chip, să mă îmbogăţească. E evident că lucrează într-un soi de call center, sau aşa ceva, că e un vacarm de nedescris în jurul lor. Urlă ca nişte descreieraţi, ca să-i auzi, din toată nebunia aia. Zic tot felul de nume de-astea cu Euro, cu Trade, şi cu Invest. Şi-ţi sparg timpanul cu tembelismele lor, chiar dacă tu le zici că nu te interesează şi că vrei să fii lăsat în pace. Ei – nimic. O dau înainte cu fonduri de investiţii, cu piaţa de capital, cu bursă, cu cîştiguri sigure şi cu plasamente financiare. Le zici de un miliard de ori să te lase în pace. Ce să vezi?! A doua zi sună iar, de pe alt număr. Le-am spus că asta e hărţuire, că sun la Poliţie şi la operatorul de telefonie mobilă. Unii se potolesc, alţii se umflă în pene, ca nişte curcani, şi îşi aduc aminte de şedinţele lor de training, unde li se spune că atacul e cea mai bună apărare. Ei, Deea scumpă, să vezi ce se mai împîrţoşează şi-şi gonflează piepturile, că e perfect legal ce fac ei acolo, că te freacă la cap, în pofida voinţei tale, şi că te sună, de-ţi fac nervii varză.
Mai spune-le şi tu, că eu le-am zis clar: la primul telefon de-ăsta pe care-l mai primesc, îmi schimb planurile de concediu şi mă dedic acestei cauze. Adică mă ţin de Poliţie şi de operatorii de telefonie mobilă, pînă rezolvăm cumva mizeria asta, care e hărţuire în toată regula. În rest, să ştii că m-am mai gîndit la nişte chestii. Uite, de exemplu, ce-ai zice să mergi tu la colegii ăştia care mă sună pe mine de-mi sar capacele, s-o iei cu tine şi pe Mihaela, şi să le băgaţi – în alt mail, vă scriu eu unde – toate ondulatoarele şi toate obiectele alea prietenoase şi sigure pentru organism. Ah, că tot veni vorba de Mihaela. Uite ce m-am gîndit. De ziua mamelor voastre, de ce nu faceţi voi schimb de cadouri? N-ar fi cool? Hai, că tre’ să fug. Te pupic.
Garantat 100%
