Cum arată viitorul marilor puteri

Preaonorabili cititoare şi cititori, să vă zic: în decembrie 2011, la zaiafetul de Crăciun al Dilemei vechi – care e un fel de gală Oscar fără actori, fără regizori, fără filme, fără premii, dar cu multă păpică –, cîţiva dintre colegi (parte bărbătească) mi-au atras atenţia cît de dese au fost referirile la dame şi demoazele în poveştile mele din ultimul an. Ba c-au fost arăboaice... ba c-au fost moldovence de peste Prut... sau rusoiace tinere din armata lui Putin... sau blondine parizience precum Marine Le Pen... în fine, am dedus, aşadar, că timidele mele descrieri n-au trecut neobservate. 

Sigur, era aici şi o doză de gelozie – iată de ce: de ani de zile, sussemnatul  are privilegiul de a fi vizitat, arar, de o preafrumoasă creatură care are ce e mai bun din Monica Bellucci, Marilyn Monroe, Sophia Loren şi Manuela Hărăbor (pe cînd era pădureancă). Această creatură mi se înfiripă (din aburi) o dată la cîteva luni, de regulă cînd am calculatorul aprins iar ceaiul din cană are fix 72,7°C. Fiind vorba despre o domnişoară, totuşi, mă veţi înţelege că nu pot da aici toate detaliile. Dar un lucru deja îl ştiţi: ea e o djină (şi poartă o jartea roşie pe pulpiţa stîngă).

Şi-aşa se face că djina m-a vizitat iarăşi alaltăieri. „Dragule – mi-a spus ea –, ca să nu-ţi mai pierzi vremea scriind despre candidatura la primărie a lui Irinel Columbeanu (vezi săptămîna trecută – nota mea), hai să-ţi împărtăşesc cîteva mari secrete mondiale.“ M-a blocat. „Uau!“ – am îngăimat. „Ce secrete?“ Şi djina a început a-mi desluşi viitorul, în cuvinte atît de simple încît pot să vi le reproduc relativ fidel. 

„Dragule, 2012 va fi an cu alegeri în cîteva state relativ importante din lumea ta“ – a continuat djina. „Da, inclusiv în România“ – am zis şi eu. „Mă rog – spuse făptura –, eu mă refer aici la state cu pretenţii: America, China, Franţa, Rusia... Cu care să încep?“ M-am gîndit o clipă şi am spus: „Cu Franţa!“ Djina se încruntă: „Ei, află că nu-l văd prea bine pe nen’tu Sarkozy! Ştiu că ţi-e simpatic, c-ai luat masa cu el etc.“ (pe toate le ştie, djina asta! – n.m.), „dar mi se arată că va avea un an greu! Şi nu din cauza Carlei Bruni, ci din cauza socialistului François Hollande. În viitoarele alegeri prezidenţiale, Sarko are doar 4 şanse din 10 să cîştige – restul le are celălalt.“

„Serios?“ – am îngăimat eu. „Dar pe la Moscova, ce ţi se arată?“

Şi spuse djina: „Mă tem că ţareviciul Putin a făcut o mutare greşită – deşi ruşii, în teorie, stăteau bine cu şahul. Dacă se mulţumea cu cele două mandate de pînă în 2008, intra liniştit în istorie şi ruşii-l puneau la icoane. Pe cînd aşa... de cîştigat preşedinţia o va cîştiga, dar va fi «à la Pyrrhus» – mai ales dacă scade şi preţul mondial la hidrocarburi. Norocul lui, acum, e că opoziţia e divizată – vezi pe-acolo şi liberali, şi comunişti, şi prooccidentali, şi panslavişti. Putin are 8 şanse din 10 să ajungă din nou la Kremlin – dar nu ştiu dacă e spre binele lui. Şi nici al Rusiei.“

„Hmm... mda... Dar prin China, ce va fi?“ – am prins eu curaj.

„Pe la chitai, totul e clar“ – reluă djina. „Va fi şi la ei, în 2012, o schimbare de garnitură, fără surprize: succesorul actualului preşedinte Hu Jintao fi-va – cu 9 şanse din 10 – actualul vicepreşedinte, Xi Jinping; se cam ştie şi cine va fi noul prim-ministru; se mai ştie şi că îşi vor menţine creşterea. Dar ce nu se ştie e care vor fi consecinţele faptului că Beijingul investeşte tot mai mult în tehnologie militară. Pretenţiile lor – legitime, spun chitaii – de a-şi impune supremaţia în proximitatea maritimă s-ar putea să intre în conflict cu planurile americanilor. În locul vostru m-aş ruga la toţi sfinţii să nu se işte un nou război rece, americano-chinez.“

„Da, e riscant“ – zic şi eu. „Şi, că tot veni vorba, prin SUA ce va fi?“

„În State – continuă djina – mă tot uit cu uimire cum, în perspectiva alegerilor din noiembrie a.c., republicanii îşi dau copios cu stîngul în dreptul de un an încoace. Încă nu s-au unit în spatele unui candidat – şi, chiar dacă el va fi simpaticul Mitt Romney, tot se cheamă că GOP-ul republican s-a mişcat greu. Dar partida se joacă. În declin sau nu, în criză sau nu, demoralizaţi sau nu, americanii au totuşi o calitate: au o competiţie electorală ce se joacă precum meciurile de baschet din National League: pînă-n ultima clipă. Deocamdată, Obama are 6 şanse din 10 să cîştige iar.“

„Djino, îţi mulţumesc, m-ai cam lămurit. Dar la alegerile din România... cum va fi?“ – zisei eu.
Şi-atunci, ce să vezi? Sărman de mine! Cu un fîşîit subţire, creatura din faţa mea – cu jarteaua ei roşie cu tot – se destrămă ca un fum. Cîteva secunde am privit în gol, neconsolat. Şi abia apoi auzii, din cana de ceai, o şoaptă ce-mi spunea: „Dragule, zău că nu mă mai vezi dacă pui aşa întrebări stupide!“.  

Adrian Cioroianu este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti. Cea mai recentă carte publicată: Epoca de aur a incertitudinii, Editura Curtea Veche, 2011.