Aşa e viaţa! - plus două studente din Tîrgovişte
După ce, săptămîna trecută, nu m-am putut sustrage sergiunicolaescu-maniei ce a traversat ţara şi mai înainte ca (sper, săptămîna viitoare) să vă redau o nouă întîlnire cu faimoasa (pentru mine) şi ultrafrumoasa (pentru dvs., dacă aţi vedea-o) djină ce mă mai vizitează (am mai scris despre ea pe-aici), reiau acum, distinşi cititoare & cititori, modestele-mi impresii de călătorie prin Spania – cu un ultim episod. Şi, vai, cîte lucruri nu rămîn nerostite! Cîte vinuri spanioleşti n-au rămas nepomenite, cîte colţuri ale oraşului Ciudad Real (fondat în 1255 de regele Alfonso al X-lea cel Înţelept) n-au rămas nedescrise, cîtor persoane amabile de-acolo n-o să apuc a le mulţumi...! Plus un chorizo cu carne de taur pe care l-am adus în România pentru cineva anume, şi cum cineva anume a apărut prea tîrziu, aveam să-l pap singur! Plus un parfum al brandului spaniolesc Loewe, pe care doream să vi-l bîrfesc! Dar aşa e viaţa, aproape ca o rubrică de 4800 de caractere dintr-o revistă – niciodată n-ai spaţiu în ea pentru toate lucrurile care-ţi fac plăcere!
...Cum spuneam, într-o dimineaţă rece de iarnă, drumul de la hotelul El Rincon de Cervantes şi pînă în campusul universitar din Ciudad Real n-a durat mai mult de şapte minute – cu tot cu parcarea maşinii. Universidad de Castilla-La Mancha are patru campusuri, în oraşele Albacete, Cuenca şi Toledo, plus cel în care tocmai intram, zgribulit. O cafea în biroul rectorului de onoare & fondator al universităţii, Luis Arroyo Zapatero, m-a mai întremat – şi chiar (v-am zis) m-au amuzat povestirile d.sale despre cum era comunist pe la începutul anilor ’70 (şi lua bastoane pe spinare de la poliţia lui Franco) şi cum a redevenit monarhist pe la începutul anilor ’80 (şi primea fotografii cu dedicaţie de la Regele Juan Carlos al II-lea). Bravo lui! Aşa e viaţa – o cursă nu atît cu obstacole, cît cu surprize!
Apoi, alături de rector, am traversat pe jos campusul – şi aproape că-mi venea să mă închin la tot pasul (fără nici o legătură cu faptul că în Ciudad Real se înfiinţa în 1483 un Tribunal al Inchiziţiei!). Nu, nu icoane îmi ieşeau în drum – ci clădiri noi, spaţioase şi luminoase. UCLM e una dintre cele mai noi universităţi ale Europei – construcţia (şi primul an universitar) a debutat în 1985 şi s-a tot construit (sau modernizat clădiri mai vechi) pînă prin 2004. În tot acest proces, banii europeni au avut un rol major – cu atît mai admirabilă capacitatea Spaniei de a se folosi de mana fondurilor europene.
În cele patru campusuri, UCLM are astăzi 30.000 de studenţi şi 2100 de profesori. Vreo 10.000 de studenţi sînt numai în Ciudad Real – şi cred că vă imaginaţi pata de culoare pe care ei o aduc într-un oraş ce are, cu totul, în jur de 80.000 de locuitori. Drept care studenţi sînt cam peste tot – inclusiv dincolo de tejgheaua magazinelor sau a bistrourilor, unde mai fac un ban. Dar nu pot să fiu idilic aici: Spania traversează acum o criză reală (cumplită! – v-ar spune localnicii), rata şomajului a ajuns la 26%, iar în rîndul tinerilor ea bate pe undeva spre 40%! Aşa e viaţa, dură în Spania, iar guvernul de dreapta al lui Mariano Rajoy nu stă pe roze – dar să nu vă imaginaţi că asta-i face cumva pe spanioli să renunţe la sfînta instituţie a siestei de la mijlocul zilei! Bravo lor!
Şi cum mergeam eu, mai apoi, spre sala din facultatea de Istorie locală unde trebuia să ţin o conferinţă, numai ce aud în faţa mea, la o intersecţie, ciripit feminin pe româneşte! Ce să vezi? – două tinere minione, înduioşător de subţire îmbrăcate pentru geruleţul de-afară (ulterior aveam să aflu că-n restul anului e-atît de cald prin zonă încît două-trei săptămîni de iarnă nu se prea observă). Distinsul consul al României, dl Liviu Popa, care mă însoţea (spre beneficiul meu, pentru că mereu e reconfortant să vezi un român care face cinste ţării sale) a intrat în vorbă – şi aveam să aflăm că cele două tinere, urmînd să mă onoreze cu prezenţa în sală, nu erau decît un eşantion al unui parteneriat ce există între UCLM şi... Universitatea Valahia, din Tîrgovişte. Bravo lor! Aşa e viaţa – suficient de lungă încît lumea să ţi se pară tot mai mică!
În acele zile aveam, desigur, să întîlnesc şi alţi români. Poveşti diferite, cazuri de succes sau de eşec. Dar cred că mai corect e să insist, la final, pe această ţară care, totuşi, cu toate problemele ei, reuşeşte să trateze problema străinilor veniţi la muncă fără tam-tam necrofil în media (ca-n Italia) şi fără comedia jocului cache-cache cu ţiganii (ca-n Franţa). Cum anume a reuşit Spania – şi ea ţară săracă, de emigraţie, pînă nu demult – să gestioneze (mai bine decît alţii) provocările născute din deschiderea graniţelor Europei? Ar fi multe de spus; poate altădată. Pînă atunci, doar Bravo Spaniei! – pentru că merită.
Adrian Cioroianu este decan al Facultăţii de Istorie, Universitatea Bucureşti. Printre cele mai recente cărţi publicate: Epoca de aur a incertitudinii, Editura Curtea Veche, 2011.
