Daruri

Publicat în Dilema Veche nr. 921 din 2 – 8 decembrie 2021
Daruri jpeg

Mi-a plăcut, desigur, asemenea tuturor, să primesc daruri. M-am bucurat întotdeauna și de cele primite de ziua mea, și de cele de la Moș Crăciun, Moș Nicolae etc. Pe toate le-am prețuit și fiecăruia m-am străduit să-i găsesc un loc și o utilitate.

Unele dintre daruri erau exact cele dorite. Altele, dimpotrivă, erau complet din alt film. Unele erau chiar hidoase, pot spune acum cu sinceritate. Dar fiecare dintre ele fusese dăruit din inimă, omul care mi le dăduse pusese ceva din el în darul respectiv. Așa că nu aveam nici eu inimă să le dau sau să nu le găsesc un loc, chiar unul obscur. Aveam și eu în minte cuvintele tatălui meu, și anume că pentru fiecare obiect cineva a depus un efort, efortul de a-l aduce pe lume. Nu puteai arunca pur și simplu ceva, pentru că în spatele obiectului respectiv era, pe de o parte, așa cum spuneam, efortul celui care îl făurise și, pe de alta, al celui care îl dăruise. Așa că obiectele imposibil de pus la vedere te pîndeau, în hidoșenia lor, prin colțuri ascunse, dar măcar își găsiseră un adăpost. Recunosc că unele dintre ele și-au mai găsit utilitatea și pe la tombolele de Crăciun, unde au fost reciclate și revalorificate, ca un fel de meta-obiecte.

Unele dintre ele mai sînt și acum adăpostite în casa ce are, din păcate sau nu, și conotația de azil al obiectelor. Unele mi-au fost dăruite de persoane în vîrstă, care nu mai ieșeau din casă și reciclau din ce aveau în dotare. Am, de pildă, o șapcă vișinie primită de la o astfel de prietenă, elegantă, dar tributară altor vremi. Doamna respectivă nu mai e printre noi de ceva timp, dar șapca da, deși n-aș purta-o vreodată. La fel o icoană cu un Iisus cam horror, pe care n-aș pune-o în ruptul capului pe vreun perete, dar care se poate odihni liniștită într-un colț de dulap.

Oricum, mi se pare mai simplu cu cadourile primite. Și, emoțional, mai ușor de dus. Mai greu mi se pare, însă, cu cele dăruite. Există, presupun, în fiecare o nevoie mai mică sau mai mare de a dărui. Sigur, ideal e să faci ceva pentru ceilalți, să-i ajuți cu ce au nevoie, să fii alături de ei, să-i sprijini, să-i mîngîi. Obiectele nu pot suplini gesturile reale, timpul petrecut cu respectiva persoană, răbdarea pe care trebuie s-o dovedești în interacțiunea cu ea. Uneori, însă, pur și simplu simți nevoia să-ți cuprinzi sentimentele în ceva finit și mai simplu de dus la capăt: într-un obiect.

Problemele evidente apar la alegerea obiectului respectiv: de cele mai multe ori, tindem să le dăm celorlalți ce ne-ar plăcea nouă să primim sau ce n-am avut noi la un moment dat. De pildă, unchiul meu mi-a dăruit, în toată copilăria, mașini, de toate felurile, de poliție, de pompieri, de curse, autobuze, camioane. Ce putea și el găsi pe vremea lui Ceaușescu. Cînd chinezăriile ne mai salvau. Astăzi, n-ar fi nimic atît de neobișnuit să-i dăruiești unei fetițe mașinuțe: stereotipurile de gen și-au mai pierdut din putere. În ce mă privește pe mine, cea de la vremea aceea, nu mă deranja să am și mașini: pe cele trei carpete maro chinezești din camera mea creasem un microunivers al jucăriilor, iar acolo se potrivea și un parc de mașini.

Din cauza acestui microunivers și a unei copilării prea fericite am rămas cu meteahna, să-i zicem, de a dărui jucării și mici obiecte nefolositoare. Obiecte care s-ar fi potrivit mai curînd în microuniversul copilăriei mele decît în altă parte, aparținînd sferei kitsch-ului drăgălaș. Copilul meu a fost un receptor al unor asemenea daruri, pînă la o vîrstă. Țin minte și acum voluptatea cu care i-am cumpărat, de la o librărie de pe Moșilor, cred, o omidă multicoloră cu ochelari, care a rămas mult timp în mitologia comună drept „Doamna Omidă”. Și apoi, de la un magazin de jucării de pe undeva de prin Piața Amzei, care, în mod paradoxal, văd că azi s-a transformat într-unul de ierburi, împreună cu mama, principalul „sponsor”, îi cumpăram toată floarea cea vestită a animalelor de pluș ale vremii și a personajelor de prin desene animate.

A venit, însă, o vreme cînd copilul meu a ajuns la vîrsta la care asemenea daruri îl lăsau tot mai rece. Devenise suficient de mare și de documentat încît să nu mai accepte sugestii din partea nimănui și să știe atît de precis ce-și dorește încît cumpărarea cadourilor pentru el nu mai putea fi o improvizație entuziastă, ci o sarcină eficientă ce trebuia dusă la îndeplinire. Nu prea mai era loc de imperfecțiuni și de libertăți într-o treabă devenită dintr-o dată exactă și profesionistă. Cadourile au început să fie diverse aparate de ascultat sau de jucat pe ele, cu marca precizată.

Gradul de zburdălnicie diminuîndu-se semnificativ în cadourile luate celor mai mici, deveniți, într-o paradoxală, dar deja intrată în uz inversare a rolurilor, mai informați și mai practici decît cei mari, a trebuit să fie reciclat undeva. Și anume în cadourile dăruite celor mai vîrstnici. Aceștia, în mărinimia lor, îți mai tolerau încă inadecvările și entuziasmele, considerîndu-te încă, măcar în raport cu ei, copil. Dar despre asta într-un articol viitor.

Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.
O lume a poveștilor jpeg
O lume a poveștilor
Narativele care pot subjuga națiuni întregi nu sînt o invenție modernă – după cum afirmă psihiatrul Boris Cyrulnik, în cea mai recentă carte a sa, apărută luna trecută la editura Odile Jacob.
André Scrima: Ziua una şi a opta jpeg
André Scrima: Ziua una şi a opta
Lumina Paştilor: pe cea vizibilă în biserici şi pe străzi, ucrainenii nu şi-au putut-o îngădui; pe cea spirituală, religia patriarhului Kiril o insultă, o sufocă.
Theodor Pallady jpeg
Un Sisif în robă franciscană
Camus a fost doar martorul esențial al asprelor sale vremuri și, prin revolta contra absurdului, aproape un mărturisitor.
Zizi și neantul jpeg
Iarbă verde și obligativități
Avem tendința să ne complicăm puținele zile libere. Să le încadrăm în sisteme, să le tratăm ca pe unele de lucru în alt domeniu: cel al leisure-ului, al entertainment-ului.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Care ar fi playlist-ul ce v-ar alunga pe dumneavoastră de la o demonstrație?
Blocul, strada, etajul și apartamentul jpeg
Blocul, strada, etajul și apartamentul
În locul garajului a apărut un parc, la fel de lipsit de imaginație din punct de vedere urban ca și lamele de blocuri din spatele unității militare, dar care, cu zonele sale verzi, evoca peluza spălătoriei de steaguri.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce caută americanul în Europa?
Îmi dau seama că avem de toate aici, pe bătrînul nostru continent, micul nostru paradis terestru, că este (a fost... oare?) una dintre cele mai bune lumi posibile și că mi-ar trebui vreo cinci vieți ca să văd și să trăiesc tot.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.