Daruri

Publicat în Dilema Veche nr. 921 din 2 – 8 decembrie 2021
Daruri jpeg

Mi-a plăcut, desigur, asemenea tuturor, să primesc daruri. M-am bucurat întotdeauna și de cele primite de ziua mea, și de cele de la Moș Crăciun, Moș Nicolae etc. Pe toate le-am prețuit și fiecăruia m-am străduit să-i găsesc un loc și o utilitate.

Unele dintre daruri erau exact cele dorite. Altele, dimpotrivă, erau complet din alt film. Unele erau chiar hidoase, pot spune acum cu sinceritate. Dar fiecare dintre ele fusese dăruit din inimă, omul care mi le dăduse pusese ceva din el în darul respectiv. Așa că nu aveam nici eu inimă să le dau sau să nu le găsesc un loc, chiar unul obscur. Aveam și eu în minte cuvintele tatălui meu, și anume că pentru fiecare obiect cineva a depus un efort, efortul de a-l aduce pe lume. Nu puteai arunca pur și simplu ceva, pentru că în spatele obiectului respectiv era, pe de o parte, așa cum spuneam, efortul celui care îl făurise și, pe de alta, al celui care îl dăruise. Așa că obiectele imposibil de pus la vedere te pîndeau, în hidoșenia lor, prin colțuri ascunse, dar măcar își găsiseră un adăpost. Recunosc că unele dintre ele și-au mai găsit utilitatea și pe la tombolele de Crăciun, unde au fost reciclate și revalorificate, ca un fel de meta-obiecte.

Unele dintre ele mai sînt și acum adăpostite în casa ce are, din păcate sau nu, și conotația de azil al obiectelor. Unele mi-au fost dăruite de persoane în vîrstă, care nu mai ieșeau din casă și reciclau din ce aveau în dotare. Am, de pildă, o șapcă vișinie primită de la o astfel de prietenă, elegantă, dar tributară altor vremi. Doamna respectivă nu mai e printre noi de ceva timp, dar șapca da, deși n-aș purta-o vreodată. La fel o icoană cu un Iisus cam horror, pe care n-aș pune-o în ruptul capului pe vreun perete, dar care se poate odihni liniștită într-un colț de dulap.

Oricum, mi se pare mai simplu cu cadourile primite. Și, emoțional, mai ușor de dus. Mai greu mi se pare, însă, cu cele dăruite. Există, presupun, în fiecare o nevoie mai mică sau mai mare de a dărui. Sigur, ideal e să faci ceva pentru ceilalți, să-i ajuți cu ce au nevoie, să fii alături de ei, să-i sprijini, să-i mîngîi. Obiectele nu pot suplini gesturile reale, timpul petrecut cu respectiva persoană, răbdarea pe care trebuie s-o dovedești în interacțiunea cu ea. Uneori, însă, pur și simplu simți nevoia să-ți cuprinzi sentimentele în ceva finit și mai simplu de dus la capăt: într-un obiect.

Problemele evidente apar la alegerea obiectului respectiv: de cele mai multe ori, tindem să le dăm celorlalți ce ne-ar plăcea nouă să primim sau ce n-am avut noi la un moment dat. De pildă, unchiul meu mi-a dăruit, în toată copilăria, mașini, de toate felurile, de poliție, de pompieri, de curse, autobuze, camioane. Ce putea și el găsi pe vremea lui Ceaușescu. Cînd chinezăriile ne mai salvau. Astăzi, n-ar fi nimic atît de neobișnuit să-i dăruiești unei fetițe mașinuțe: stereotipurile de gen și-au mai pierdut din putere. În ce mă privește pe mine, cea de la vremea aceea, nu mă deranja să am și mașini: pe cele trei carpete maro chinezești din camera mea creasem un microunivers al jucăriilor, iar acolo se potrivea și un parc de mașini.

Din cauza acestui microunivers și a unei copilării prea fericite am rămas cu meteahna, să-i zicem, de a dărui jucării și mici obiecte nefolositoare. Obiecte care s-ar fi potrivit mai curînd în microuniversul copilăriei mele decît în altă parte, aparținînd sferei kitsch-ului drăgălaș. Copilul meu a fost un receptor al unor asemenea daruri, pînă la o vîrstă. Țin minte și acum voluptatea cu care i-am cumpărat, de la o librărie de pe Moșilor, cred, o omidă multicoloră cu ochelari, care a rămas mult timp în mitologia comună drept „Doamna Omidă”. Și apoi, de la un magazin de jucării de pe undeva de prin Piața Amzei, care, în mod paradoxal, văd că azi s-a transformat într-unul de ierburi, împreună cu mama, principalul „sponsor”, îi cumpăram toată floarea cea vestită a animalelor de pluș ale vremii și a personajelor de prin desene animate.

A venit, însă, o vreme cînd copilul meu a ajuns la vîrsta la care asemenea daruri îl lăsau tot mai rece. Devenise suficient de mare și de documentat încît să nu mai accepte sugestii din partea nimănui și să știe atît de precis ce-și dorește încît cumpărarea cadourilor pentru el nu mai putea fi o improvizație entuziastă, ci o sarcină eficientă ce trebuia dusă la îndeplinire. Nu prea mai era loc de imperfecțiuni și de libertăți într-o treabă devenită dintr-o dată exactă și profesionistă. Cadourile au început să fie diverse aparate de ascultat sau de jucat pe ele, cu marca precizată.

Gradul de zburdălnicie diminuîndu-se semnificativ în cadourile luate celor mai mici, deveniți, într-o paradoxală, dar deja intrată în uz inversare a rolurilor, mai informați și mai practici decît cei mari, a trebuit să fie reciclat undeva. Și anume în cadourile dăruite celor mai vîrstnici. Aceștia, în mărinimia lor, îți mai tolerau încă inadecvările și entuziasmele, considerîndu-te încă, măcar în raport cu ei, copil. Dar despre asta într-un articol viitor.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.

Adevarul.ro

image
Şoferii nu vor mai putea parca gratis în centrul Bucureştiului
Începând cu luna august şoferii nu vor mai putea parca gratis pe locurile amenajate în centrul Capitalei sau pe trotuar, a anunţat viceprimarul Stelian Bujduveanu. Potrivit lui, serviciul va fi digitalizat se vor pune parcometre şi bariere automate, iar cei care parchează pe trotuar vor fi sancţionaţi.
image
Un apropiat al lui Kadîrov susţine că cecenii „vor merge înainte până la Berlin” dacă „Putin nu îi va opri” VIDEO
Un apropiat al liderului cecen Ramzan Kadîrov, Magomed Daudov, preşedintele parlamentului cecen, afirmă că unităţile cecene care luptă în Ucraina „vor merge înainte până la Berlin” dacă „Putin nu le va opri”.
image
Firmă IT din Cluj implicată în eşecul unuia dintre cele mai aşteptate jocuri video din istorie
Problemele tehnice care au dus la eşecul lansării unuia dintre cele mai aşteptate jocuri video - Cyberpunk 2077 - ar fi fost cauzate de Quantic Lab, o firmă IT din Cluj, arată Forbes în ediţia internaţională. Articolul a declanşat o serie de mărturii de la angajaţi ai companiei, dar şi o reacţie a Quantic Lab.

HIstoria.ro

image
Cine a detonat „Butoiul cu pulbere al Europei” la începutul secolului XX?
După Războiul franco-prusac, ultima mare confruntare a secolului XIX, Europa occidentală și centrală se bucurau de La Belle Époque, o perioadă de pace, stabilitate și creștere economică și culturală, care se va sfârși odată cu începerea Primului Război Mondial.
image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.