Acasă

Publicat în Dilema Veche nr. 859 din 24 - 30 septembrie 2020
Zizi și neantul jpeg

Pe vremuri, cînd eram mică, consideram că „acasă” era pur și simplu un loc. Pînă la urmă, locul în care locuiai. Nici nu prea aveai mult de ales la vremea aia: poate doar între casa părinților și cea a bunicilor. În ce mă privește, alesesem casa părinților. Nici nu se putea altfel, căci acolo aveam o cameră întreagă plină cu jucării, numai a mea. Deja sună nelalocul ei și de prost gust motivația. Da, aveam o cameră plină cu jucării, dar, de fapt, nu de asta mă simțeam acasă în apartamentul nostru de două camere din Șoseaua Giurgiului. Ci pentru că mă simțeam iubită necondiționat de părinții mei.

Nu că bunicii nu m-ar fi iubit. Dar acolo, în înghesuitul și marginalul nostru apartament, era ca un fel de cartier general, în care și bunicii erau cuprinși. Camera aia cu multe jucării nu era importantă ca sursă de răsfăț exagerat, ci ca un fel de cabină de comandă, gen Star Trek, din care erau puse toate pe linia de plutire. Era un soi de comandament, real și imaginar, al întregii vieți de familie.

De altfel, jucăriile de acolo își aveau mitologia lor, inventată de tatăl meu: se numeau „Banda bună” și aveau o structură socială și organizațională bine pusă la punct. Cînd sosea un nou membru al „Bandei de căței“, de pildă, toți cățeii se adunau să-l primească. Nimeni nu era exclus și nici aruncat dacă se învechea. Era o societate utopică și egalitară, în care fiecare cățel, pisică, maimuță, iepure sau păpușă își avea locul bine desemnat pe raftul lui, de sine stătător și printre ceilalți. Dacă vreunui membru al „Bandei bune“ îi cădea vreun braț sau se ciobea, era reparat. Dacă  nu mai putea fi reparat, era păstrat și așa, ca vai de el: dovadă că bietul urs Ghiță, botezat după străunchiul Ghiță care fusese la Canal, pe care-l primise mama pe cînd făcuse doi ani, a trăit ani de zile cu un singur ochi. Mai trăiește și acum și te privește prin doi nasturi sclipitori cusuți pe blana-i năpîrlită.

Desigur, am și glumit cu organizarea de mai sus (deși am pînă-n ziua de azi carnețelele cu primirile în „Banda bună“ și poze cu nebunia din cameră). Ideea e că acolo îmi aveam locul, acolo era „acasă” a mea de pornire, la care urma să mă raportez o mare parte din viață.

Cred că am vrut să recunosc ceva din atmosfera primei „cabine de comandă” în toate locurile prin care m-am perindat apoi. Din familia mea, căldura și afecțiunea necondiționate, dar și jocul imaginației. Din formidabila structură a „Bandei bune“ m-am ales cu deschiderea către diversitate și cu ideea că nimeni nu trebuie dat deoparte, oricît de jerpelit, la propriu sau la figurat, ar deveni.

Cînd ne-am mutat din Șoseaua Giurgiului prima dată a fost, pentru mine, o adevărată tragedie. Deși casa în care ar fi urmat să stăm era mai în centru și mai mare, mie mi s-a părut sinistră. Nu regăseam în ea nimic din familiarul aparent înghesuit, dar, de fapt, atotcuprinzător și mustind de posibilități. Noroc că ai mei nu au reușit să obțină apartamentul respectiv pînă la urmă – era al unei prietene rămase în străinătate și trebuia să ai pile serioase ca să îl iei oficial. Într-o zi, cînd ne-am întors acolo, am găsit sigiliul pus pe ușă. Eu cred că am fost singura care s-a bucurat. Ne-am ales de acolo cu pisica doamnei respective, o siameză foarte bătrînă care mînca doar carne crudă și care mie mi s-a părut mereu înspăimîntătoare, deși era aparent fermecătoare și o chema Vasilisa.

Cînd ne-am mutat, pe la 14 ani, într-un apartament la parter aproape de Piața Lahovary, inițial inundat și igrasios, am fost, la început, circumspectă. Dar casele le simți precum pe oameni, și așa a fost și cu cea din Lahovary. Am simțit, din prima clipă aproape, că are potențial de „acasă”. Nu întunecimea și igrasia contau, ci un ce nedefinit pe care atunci nici nu-mi puneam problema să mi-l explic, deși aveam vreo 14 ani.

Acum cred că pot să mă apropii de o explicație: am petrecut acolo mult timp cu tatăl meu. Mult timp exclusiv cu tatăl meu, în ultimii lui ani de viață, în care m-a învățat, practic, așa cum spunea Toader Hrib, unul dintre personajele filmelor lui, „totul”. Și pe lîngă asta, sau tocmai cu ajutorul ăsta prețios, acolo m-am format ca om pe cale de a deveni adult. Dacă Șoseaua Giurgiului e acel „acasă” al copilăriei mele, Lahovary e al meu ca persoană. În Lahovary am avut o cameră de adolescent, în care nu „Banda bună“ era elementul principal, ci biroul meu. Acolo imaginația și mitologia nu mai tronau așa, la suprafață, ci zăceau mai dosite prin cotloane. Exteriorul aducea mai mult decît oricînd a normalitate.

La biroul de acolo am buchisit toate cele care m-au trecut prin liceu și m-au făcut studentă. Mult timp după ce m-am mutat, aproximativ douăzeci de ani, tot acolo am considerat că e acasă. Oriunde m-am mutat, nu mi-am găsit locul și nici concentrarea de la biroul din cămăruța din Lahovary. Abia tîrziu, foarte tîrziu, în casa în care sînt acum, la peste 30 de ani de atunci, simt că încep să-mi găsesc un loc în care chiar să mă așez, să stau pur și simplu și să gîndesc, să visez.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Cum a slăbit Damian Drăghici aproape 70 de kilograme. „Am avut zile când puteam să trăiesc doar din zahăr” VIDEO
Artistul, care a dezvăluit cum s-a transformat din punct de vedere fizic și mental, povestit că cea mai mare luptă pe care a dus-o a fost cea cu zahărul, și nu cea cu kilogramele.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.