Vacanțele vieții mele dintîi

21 august 2013
Tenebrele limbii şi literaturii române jpeg

Vacanţele au intrat în viaţa mea odată cu şcoala primară: cum nu îmi plăcea deloc la şcoală (sunetul sec al lemnului rupîndu-se îmi evocă pînă azi beţele învăţătoarei peste capetele şi spinările noastre...), vacanţele au primit implicit intensitatea unei trăiri fericite, ocupîndu-mă numai cu ceea ce îmi plăcea. @acelasi autorAmintindu-mi acum de ele, îmi dau seama că atunci trebuie că mi s-a „formatat“ un soi de logică rudimentară a lumilor mele „compensative“ (şi cît mai noncomunicante), pe care o continui şi azi: să trag tare, să rabd orice (şcoala anilor ’70 însemna, de cele mai multe ori, exerciţii de răbdare şi educarea plictisului pe tăcute, cu răcnete şi ameninţări în fundalul sonor), pentru că va urma o perioadă în care toţi mă vor lăsa în pace şi voi putea face ce-mi place. De atunci şi pînă astăzi mă bucur intens cînd pot să fac ce mi-e drag, pe secvenţe mai lungi sau mai scurte de timp, pe care le numesc metaforic „vacanţe“, şi care mă răsplătesc pentru toate datoriile cenuşii din cotidian. 

Îmi amintesc din vacanţele dintîi mai ales frenezia cu care trăiam fiecare zi, mînată de puzderia de lucruri pe care doream să le fac şi le lăsasem pentru intervalul acesta miraculat. Nu, nu voiam să merg în tabere, pe care le percepeam ca pe o prelungire a neplăcutei experienţe şcolare (program educativ patriotic, defilări, careuri de dimineaţă, totul în colectiv, nimic decis de mine pentru mine etc. – nu voiam cu nici un chip asta!), dar eram în stare să îmi însoţesc, fericită, tatăl, etnolog de meserie, „pe teren“, cînd mergea cu studenţii lui să culeagă folclor, în practică. Învăţam o mulţime de lucruri (cît pe nesimţite, cît cu desfătare), mîncam cireşe din cireşi şi mă spălam în ape curgătoare, ascultam poveşti nesfîrşite sau îmi vedeam de cărţile şi desenele mele, netulburată. Îmi „făceam de cap“ (pentru că toate aceste lucruri nu erau „de la şcoală“, nu mi le impusese nimeni încruntat), sub directa supraveghere a tatii, fireşte. Tîrziu, obligată de UTC să mă duc într-o tabără estivală de liceeni buni la carte, am trăit un coşmar instructiv-educativ, cu purici în internat, învăţămînt politic în zori şi-n asfinţit, vizite la uzina locală şi nici o clipă de singurătate. Avusesem dreptate să le evit, le-am evitat în continuare şi în studenţie, cînd „taberele de instruire politică“ erau numele convenţionale pentru „échapattoires“-urile generaţiei mele. Colegul meu de serie, Liviu Maliţa, azi distins profesor universitar şi istoric literar, le găsise rima potrivită: „Mieii zburdă pe cîmpii / Noi ne instruim de vii!“. Non, merci. 

Ce făceam în vacanţe? Singură la părinţi şi capabilă să îmi administrez timpul cu tot felul de ocupaţiuni, eram lăsată de adulţi în pace. Le aveau şi ei pe ale lor, nu prea aveau vreme de concedii. Să mergem în excursii prin statele vecine şi prietene – nu se putea; din cauza unor veri rămaşi prin Vest, nici unul dintre ai mei nu avea voie la paşaport. Ceea ce a însemnat că nici de bursele la cursuri de vară, cîştigate ca studentă, în Finlanda (a cărei limbă o învăţam, se pare, foarte bine), nu m-am putut bucura. Dar nu ţin minte să fi regretat, copil, interdicţia: era ca şi cum mi-aş fi dorit să îmi crească aripi, nici nu mă gîndeam că s-ar putea de-adevăratelea. Oricum, în vacanţe aveam ce face, cu o energie frizînd disperarea – disperarea bucuroasă, a libertăţii pe termen scurt. Mi-ar fi greu, aşadar, să restabilesc o cronologie a vîrstelor şi a activităţilor mele de vacanţă, însă tot ce făceam atunci alcătuia – paradigmatic, aş spune astăzi – imaginea mea despre libertatea personală. Încăpeau în zilele vacanţelor şcolare de toate: raiduri cu bicicleta sau cu rolele (pe strada bunicilor, eram singura fată dintr-o ceată de băieţi – şi făceam de toate cot la cot cu ei), construcţia şi utilizarea „documentată“ a unui wigwam în curte (era vara în care Pif Gadget, la care eram abonată, povestea despre pieile roşii: am adăugat lectura lui Longfellow şi tot ce mai găsisem inteligibil şi cu poze prin biblioteca tatii, de antropologie, pe tema asta, a fost o vară foarte... documentată!) sau a unei colibe de crengi de tei (trebuie să fi fost anul lui Tom Sawyer...), căţăratul pe stîncile Cetăţuii clujene sub care locuiam, lecturi intense şi integrale de ficţiune („raftul Jules Verne“, „raftul Sadoveanu“, „raftul Dumas“), urmate de cercetări personale despre pietre preţioase şi mineritul lor (citisem Steaua sudului, din care mi-a rămas pasiunea pentru roci, am pornit o colecţie...), despre societăţi secrete (Sadoveanu, probabil) sau despre viaţa cotidiană în Parisul romanelor lui Dumas (şi o dispută etern nerezolvată cu băieţii, pentru că mie nu îmi plăcuseră muşchetarii, ci singulara şi trista poveste cu Contesa de Charny...). Desenam, pictam, modelam, concepeam nu „simple“ rochii pentru păpuşi, ci toalete complicate pentru personajele cărţilor citite (cu crinoline adevărate şi peruci rococo din sculuri de lînă), împleteam podoabe de păr indiene (codiţele împletite ale unei fetiţe cuminţi pot deveni, cu cîteva pene şi panglici, o coafură de vraci sau de războinic Algonquin..., ceea ce nu e chiar acelaşi lucru, ştia şi cocoşul bunicii, pe pielea lui!). Stăteam cu bunicul în atelierul lui de tîmplărie şi învăţam despre esenţe de lemn, furniruri şi lacuri. Găteam complicat cu bunica sau pur şi simplu culegeam caise din caisul cel bătrîn, ascultam muzici la pick-up-ul casei improvizînd, uneori, dansuri ciudate (de la Lacul lebedelor, la primul album ABBA, ajuns la noi printr-unul din acele mici miracole care ne scandau copilăria în cerc închis, pe toate le ştiam şi fiecare-mi plăcuse) şi mă uitam la serialele englezeşti, şi la Toate pînzele sus!, şi la filmele televiziunii maghiare, sincronizate, chinuindu-mă să înţeleg limba. Îmi comandam rochii, iar bunica sau mama le chiar coseau cum voiam eu. Îngrijeam florile şi construiam ikebane complicate, pe care după aceea le explicam cui voia să mă asculte. Mă jucam cu păpuşile. Stăteam în iarbă cu ochii la nori sau prindeam fluturi. Le spuneam poveşti copiilor mai mici din jurul meu. Dormeam pe săturate sau citeam pe sub pătură, dacă era chiar aşa de interesantă cartea. 

La un moment dat, vacanţele de vară au fost micşorate de impunerea unei „luni obligatorii de muncă patriotică în agricultură“, despre care trebuia să aducem, toamna, la şcoală, adeverinţă c-am făcut-o. Plivitul porumbului sau al legumelor, sortatul roşiilor pentru aprozare, curăţitul livezilor de buruieni, autobuze precare sau remorci sinucigaşe, ferme care nu prea aveau ce face cu noi şi lucrători enervaţi... constrîngerile îmi invadau libertatea vacanţei, ca tuturor celor care au făcut liceul prin anii ’80. Pînă cînd profesorului nostru de istorie (lăudată să îi fie memoria, fie şi numai pentru atît!) i-a venit ideea să echivaleze munca patriotică în agricultură cu săpatul pe şantierele arheologice ale Universităţii clujene din zona Sarmizegetusei. Eram elevi la un liceu „de filologie-istorie“, am dat din gură cu educaţia patriotică şi alte alea, şi cei de la UTC ne-au lăsat să o facem. Nu cred, de altfel, că nu îşi dădeau seama de enormitatea consecinţelor pentru formarea noastră intelectuală: am săpat la Ulpia alături de studenţii de la Istorie (mulţi din colegii mei de clasă aşa şi-au ales facultatea, cu mîna pe lopata meseriei...), şi am asistat, astfel, la lecţiile ad-hoc ale unor nume mari ale arheologiei româneşti – de la Hadrian Daicoviciu la Ioan Piso. Istorie antică, epigrafie, tehnici de restaurare sau de cartografiere, în serile calde din amfiteatrul roman: profesorii construiau pentru noi, cu generozitate, un soi de glob protector, eficient pe durata şantierului aceluia, şi care funcţiona în aceeaşi logică compensativă, a mea, dintîi. Atunci şi acolo eram liberi să ne exercităm pasiunile intelectuale – sau să învăţăm că putem avea aşa ceva. 

La terminarea facultăţii, vacanţele au lăsat locul concediilor – şi, de fapt, unei vieţi adulte în care cu mult mai mare greu puteam (pot) găsi timp pentru atîta libertate. După o regulă nescrisă a meseriei mele, în concediu faci tot ce nu ai apucat să faci în anul şcolar încheiat, inclusiv pregătirea viitorului an şcolar. Te descurci, alergi, rezolvi, repari, zugrăveşti, aprovizionezi, te arăţi la doctori şi le dai mai mult timp alor tăi, adică – nevoilor şi necazurilor lor. Citeşti şi scrii toate restanţele de peste an, necitite şi nescrise, ale meseriei (de profesor de literatură). Logica veche, a compensaţiei, funcţionează totuşi în continuare: scriu pentru Dilema veche cu bucuria de a face ce-mi place, bucuria aceea a libertăţii intense, compensînd (răsplătindu-mă pentru) vreo rutină administrativă pe viitoarele planuri de învăţămînt ale anului universitar care bate la uşă. Am avut o după-masă cu gust de vacanţă veche, scriind ceea ce citiţi dumneavoastră, aici. 

Concediul nu e vacanţă, se-nţelege. Şi nici viaţa asta nu e decît prea vag asemenea vieţii celeilalte.

Ioana BOT este profesoară de literatură română la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca. Cea mai recentă carte publicată: Sensuri ale perfecţiunii. Literatura cu formă fixă ca încercare asupra limitelor limbajului, 2006.

Apărut in Dilema veche, nr. 396,15-21 septembrie 2011

foto Hotnews.ro

74907741 afc99f4360 k jpg
Scrisoare deschisă Ministrului Educației
Asociația Profesorilor de Limba și Literatura Română Ioana Em. Petrescu (ANPRO) vă solicită atenția cu privire la următoarele sesizări și propuneri referitoare la Proiectul Legii Învățămîntului Preuniversitar „România educată”, aflat în dezbatere publică:
20220726 185215 jpg
Bătrînii
Text de Diana Popescu, jurnalist cultural, realizatoarea celui mai ascultat podcast cultural – Cronicari Digitali
20220728 210201 jpg
Integrarea la scoala jpg
Cum poți facilita integrarea copilului în sistemul de învățămînt
Atunci cînd copiii merg la creșă, grădiniță sau școală, activitățile de orientare îi ajută să se familiarizeze cu mediul nou în care își vor petrece o mare parte a zilei.
Palama lui Dumnezeu jpg
Poiana Omului
Text de Toader Păun, jurnalist, căutător de oameni, locuri și experiențe de milioane
G0122246 JPG
Drumul transformării
Text de Toader Păun, jurnalist, căutător de oameni, locuri și experiențe de milioane
Imagine dilemaveche ro jpg
Ce înseamnă expresia „Toate drumurile duc la Roma” și care sînt originile sale
Roma a fost mereu o destinație populară pentru producătorii de filme și jocuri video.
20220724 174033 jpg
Balauri mici, balauri mari, cale ferată fără șină și povestea celor două țări
Text de Alexandra Bumbăcaru, căutătoare de povești alături de Cronicari Digitali
20220722 180510 jpg
20220721 180351 jpg
Prezent în propria-ți viață
Text de Diana Popescu, jurnalist cultural, realizatoarea celui mai ascultat podcast cultural – Cronicari Digitali
Resita vedere de sus jpg
Cea mai bună dilemă în gama RE
Text de Silvia Teodorescu, coordonator al campaniei Cronicari Digitali
20220719 160815 jpg
Piftii de iulie – jurnalul unui gurmand pe Via Transilvanica
Text de Cosmin Dragomir, jurnalist culinar și autor al cărții „Curatorul de Zacuscă”
20220720 185246 jpg
20220719 170725 jpg
„Rucsacul cu Povestiri de pe Via Transilvanica” concentrează cea mai complexă experiență turistică și culturală din România
Al doilea an de rezidență itinerantă de digital storytelling pune în valoare patrimoniul cultural de pe Via Transilvanica.
Aula magna cairoli jpg
Plagiatul la români: îngrijorări și propuneri
Scrisoare deschisă adresată universităților românești și Ministerului Educației
Rucsacul cu Povestiri de pe Via Transilvanica jpg
„Rucsacul cu Povestiri de pe Via Transilvanica” – Peste 1000 km din România autentică, parcurși în două săptămîni
„Rucsacul cu Povestiri de pe Via Transilvanica” scoate la lumină 50 de obiective de patrimoniu cultural, comunități etnice, antreprenoriate locale, gastronomie, natură, oameni-tezaur și localități uitate.
video poker sanse castig jpg
Are Video Pokerul cele mai bune şanse de cîştig?
În peisajul ofertelor de cazino îşi face apariţia un joc care cel mai adesea este trecut cu vederea de jucători, cel de Video Poker.
imagine (4) jpg
Teorii cu privire la serialul „Stranger Things”, ce ar putea fi confirmate în sezoanele viitoare
Sezonul cu numărul 4 a fost mult timp așteptat de fani, care deja se gîndesc acum la viitorul sezon.
chirilov cover jpg
Mihai Chirilov: „Un festival, dacă nu e construit în jurul comunității, e degeaba”
„Filmul de artă te forțează să devii inventiv în a găsi metode de expunere pentru a ajunge la cît mai mulți oameni.”
ILC jpg
Posteritatea Graziellei
În toți acești (mulți) ani în care l-am recitit, periodic, pe Caragiale, m-am întrebat nu o dată cum se face că opera sa a părut să accepte tot felul de interpretări, unele de-a dreptul stupide, reductive și, în fond, absurde.
jocuri noroc populare jpg
Care sînt cele mai populare jocuri de noroc din străinătate?
Oamenii din diferite țări de pe glob au preferințe specifice în materie de jocuri de noroc, modelate de culturi distincte.
boluri diversificare little prints jpg
Diversificarea, acum o joacă de copii – ce am învățat de la generațiile mai vechi de părinți
Din drag pentru copii, din nevoia de a oferi celor mici tot ce mai bun din tot ce mai bun, au apărut și branduri de lux, cu produse premium.
drujba jpg
Există modele de drujbă care să poată fi manevrate cu o singură mînă? Răspunsul specialiștilor!
Un model eficient de drujbă garantează o tăiere rapidă a elementelor de vegetație nedorite, precum și un confort sporit în utilizare.
pantaloni eleganti pentru femei stilizari pentru birou jpg
Pantaloni eleganți pentru femei – stilizări pentru birou
Datorită sfaturilor de mai jos, vei învăța cum să creezi o ținută excepțional de stilată în cîțiva pași simpli, în care te vei simți ca o femeie de succes.

Adevarul.ro

image
Accesul turiştilor, interzis în Thassos. Pe ce plaje nu se mai poate ajunge
Mai multe restricţii sunt în vigoare pentru turiştii care ajung în Grecia, începând cu data de luni, 8 august. Autorităţile au interzis accesul din cauza riscului de incendiu.
image
Bătaie în tren între un controlor şi un călător fără bilet. Agresorul este căutat de oamenii legii VIDEO
Un controlor de bilete a fost lovit de un pasager fără bilet care a devenit nervos în momentul în care a fost depistat. Totul s-a petrecut într-un tren care circula pe ruta Mangalia - Sibiu.
image
Primele imagini cu muniţia românească  primită de soldaţii ucraineni VIDEO
Site-ul specializat Ukraine Weapons Tracker au prezentat imagini cu ceea ce par a fi obuze de calibrul 122 milimetri fabricate în România de Romarm în 2022.

HIstoria.ro

image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.
image
Şiretlicurile lui Vlad Țepeș: Începutul războiului cu otomanii
În 1460, câțiva dintre boierii nemulțumiți de Vlad Țepeș au sosit la Curtea lui Mahomed al II-lea și i-au prezentat situația din Valahia și probabil unele povești exagerate de-ale lor. Chemat imediat la Edirne/Adrianopol pentru a duce tributul și 500 de băieți, Vlad a trimis vorbă sultanului...
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.