Ultima satisfacție a lui Ceaușescu

1 ianuarie 2017
Ultima satisfacție a lui Ceaușescu jpeg

1989 a fost un an greu pentru români, dar nici pentru Ceauşescu nu a fost unul extraordinar. Europa comunistă așa cum o știa el pîrîia din toate încheieturile. Cădeau capete de comuniști (la figurat, nu la propriu, așa cum avea să i se întîmple lui), partidele comuniste renunțau la rolul lor hegemonic şi la ateismul oficial, se deschideau granițele și oamenii părăseau în masă lagărul socialist.

Dar cu cît era mai mare tensiunea în Europa, cu atît presa oficială de la București se concentra mai intens pe evenimentele de pe alte continente, în special din Africa. În arhiva radioului public sînt păstrate știrile prezentate în cadrul „emisiunilor informative”, din care am luat la întîmplare două exemple din noiembrie 1989, luna în care cădea Zidul Berlinului. Pe 11, în secțiunea “De peste hotare”, figurează dezarmarea nucleară, demonstrațiile din Filipine împotriva bazelor militare americane din țară, prezența la vot în alegerile legislative din Iordania, demonstrațiile anti-apartheid de la Johannesburg. Pe 14 noiembrie, cînd Cehoslovacia anunță deschiderea granițelor și ridicarea restrucțiilor de călătorie, la Radiojurnal sînt știri despre schimburile de focuri dintre detașamentele Frontului Farabundo Marti pentru Eliberare Națională și trupele salvadoriene, o victorie importantă în alegerile pentru adunarea constituantă din Namibia a Organizației Poporului din Africa de Sud-Vest (SWAPO), apariția unui nou volum la Bogota „din gîndirea tovarășului Nicolae Ceaușescu”, volum „editat în condiţii grafice excepţionale”, ciocniri la Seul între muncitori și forțele de poliție, precum și despre desfășurarea activității științifice la bordul complexului orbital sovietic Mir.

În tot anul 1989, un singur eveniment a reușit să mai stîrnească entuziasmul românilor. Preluat de știri, el a fost prezentat răsturnat, pentru a i se da o semnificație politică falsă.

„Tovarășului Nicolae Ceaușescu, secretar general al partidului, președintele Republicii, i-a fost adresată, de către componenții echipei naționale de fotbal a României, o telegramă cu prilejul excepționalei performanțe a calificării, în turneul final al campionatului mondial din 1990, din Italia, după memorabilul meci cu reprezentativa Danemarcei - meci în cursul căruia au probat un înalt patriotism și dăruire totală pentru culorile scumpe ale țării.

În telegramă, dînd glas celor mai alese sentimente de neţărmurită dragoste, profundă stimă şi nemărginită recunoştinţă faţă de conducătorul iubit al partidului şi statului nostru, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, componenţii echipei naţionale raportează că, încadrîndu-se în efortul general al întregului partid şi popor, dedică marele succes al sportului românesc - calificarea în Turneul final al Campionatului Mondial de Fotbal din 1990 - Congresului al 14-lea al Partidului Comunist Român.” (Arhiva Scrisă a Radioului Public, buletin de ştiri din 16 noiembrie 1989).

foto 1 jpg jpeg

Congresul avea să se deschidă peste patru zile, fiind ultimul ţinut de partidul comunist. Peste o lună, izbucnea revolta împotriva regimului Ceauşescu iar cursul istoriei lua o direcţie complet nouă. Însă deocamdată sîntem în noiembrie iar bucuria calificării la fotbal, pe fondul cenuşiu al non-întîmplărilor din România acelei perioade, nu putea fi ştirbită de o deturnare politică atît de evident falsă, în care probabil nici Ceauşescu însuşi nu mai credea. Dar şi el, nu numai populaţia, a avut parte de momentul lui de satisfacţie în 1989. Ba chiar de două astfel de momente.

Unul în aprilie, cînd, la o plenară PCR, Ceauşescu a anunţat că guvernul a terminat de plătit datoria externă. Plata datoriei externe a fost una dintre obsesiile regimului ceauşist, prin care acesta a căutat să se distanţeze şi faţă de occident, care nu mai vedea în Ceauşescu liderul în stare să producă breşe în blocul comunist. Se spune că pentru societate, achitarea datoriei ar fi însemnat îndurarea multor lipsuri, regimul economisind masiv în contul ratelor plătite în avans. Dar gravitatea problemelor economice s-a văzut şi prin faptul că din aprilie în decembrie, cu toată datoria plătită, măsurile de raţionalizare a produselor alimentare şi a combustibililor nu au fost ridicate.

Celălalt moment a avut loc în decembrie, la începutul lunii, cînd la Moscova s-a desfăşurat o reuniune a pactului militar comunist cunoscut sub numele de Tratatul de la Varşovia. Acolo participanții au făcut un mai vechi exercițiu comunist de recunoaştere a greşelilor comise pe parcursul construirii socialismului. Și-au făcut, cu alte cuvinte, „autocritica”. Tema era invadarea Cehoslovaciei în timpul primăverii de la Praga de către trupele conduse de sovietici, invadare care acum “trebuie condamnată” pentru că a reprezentat “un amestec în treburile interne ale Cehoslovaciei suverane”. Subsemnau cinci lideri comuniști ai momentului, dintre care însă Ceaușescu lipsea. El a refuzat să semneze pe bună dreptate, pentru că trupele românești nu au participat la invazie, iar Ceaușescu a condamnat public intervenția armată, chiar pe cînd aceasta era în plină desfășurare. Radioul de la București consemna a doua zi episodul de la Moscova.

„Conducătorii Bulgariei, Republicii Democrate Germane, Poloniei, Ungariei şi Uniunii Sovietice, întruniţi la întîlnirea de astăzi de la Moscova a conducătorilor de partid şi de stat ai ţărilor participante la Tratatul de la Varşovia, au declarat că trimiterea de trupe ale statelor lor în Republica Socialistă Cehoslovacă, în anul 1968, a constituit un amestec în treburile interne ale Cehoslovaciei suverane şi trebuie condamnată.

Întrerupînd procesul de înnoire democratică din Republica Socialistă Cehoslovacă, aceste acţiuni ilegale au avut consecinţe negative pe termen lung. Istoria a confirmat cît de important este, chiar în cea mai complexă situaţie internaţională, să se folosească mijloacele politice pentru reglementarea oricăror probleme, să se respecte cu stricteţe principiile suveranităţii, independenţei şi neamestecului în treburile interne în relaţiile dintre state, ceea ce răspunde prevederilor Tratatului de la Varşovia”, deduc că îşi mai permite să dezvolte crainicul, în lipsa citării sursei. (Arhiva Scrisă a Radioului Public, buletin de ştiri din 5 decembrie 1989).

foto 2 jpg jpeg

Consemnarea declaraţiei de la Moscova nu a fost urmată de vreun „comentariu pe larg” în cadrul emisiunii O zi într-o oră, cum se întîmpla în cazul altor ştiri externe considerate importante de către propaganda regimului. Ar fi fost o ocazie de scos în evidenţă „justeţea deciziilor” lui Ceauşescu, însă la fel de adevărat era şi că subiectul era nou, neaşteptat şi oricum mai delicat decît cine ştie ce şablon de „derapaj capitalist” sau hotărîre ONU explicată in extenso „pe calea undelor”.

Ceauşescu însuşi nu s-a putut bucura pe deplin de confirmarea tîrzie a deciziei luate în urmă cu două decenii. Pe de o parte, pur şi simplu nu a mai avut timp, peste fix trei săptămîni fiind condamnat şi executat la Tîrgovişte „pentru genocid”. Pe de altă parte, motivul pentru care atunci, în 1968, striga ca din gură de şarpe că trebuie respectat cu orice preţ principiul neamestecului în treburile interne devenise pentru el în 1989 la fel de actual. În buna tradiţie a internaţionalei comuniste în care a fost educat politic, Ceauşescu credea, chiar și după 40 de ani de la instaurarea comunismului, că liderii comunişti sînt confirmaţi sau infirmaţi de centrala de la Moscova. De aceea este plauzibil ca în 1989 să fi renăscut în el teama înlocuirii cu forţa de la conducerea României socialiste. Apelul repetat la păstrarea şi respectarea „suveranităţii ţării” era de fapt atacul lui preventiv faţă de Moscova, care l-ar fi dorit plecat din funcţie. Dacă e aşa, înseamnă că şi în ultimele săptămîni de viaţă Ceauşescu se ferea mai mult de atacurile de dinafară - cînd de fapt lovitura mortală pare să-i fi venit de unde se aştepta mai puţin, din interior.

foto 3 jpg jpeg

Fişă de emisiune de radioteleviziune din 1989. Fişa era completată de către redactori, iar apoi toate fişele de pe parcursul unei zile erau îndosariate.

Fotografia principală: Întîlnire între Gorbaciov şi Ceauşescu (aflat în centrul grupului din partea dreaptă a mesei), Moscova, 4 decembrie 1989. Discuţiile dintre cei doi au durat peste o oră, dar nu s-a ajuns la nici un rezultat.

Ionuţ Iamandi este jurnalist la Radio România Actualităţi.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

Expoziția „1001 Aparate și Accesorii Foto. O scurtă istorie a fotografiei românești” (© Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni)
Cum arătau vacanțele românilor în anii 1950–’70?
Înaintea fotografiilor făcute de oricine cu telefonul, vacanțele erau păstrate în imagini realizate de fotografi stradali, întâlniți pe faleză, în stațiuni și în locurile de promenadă.
WhatsApp Image 2026 08 15 at 16 43 48 jpeg
O escortă din Rusia este acuzată că ar fi provocat atentatul din Sevastopol, care a dus la moartea comandantului trădător ucrainean
Un fost comandant al unui submarin ucrainean, care a trecut de partea Rusiei după anexarea Crimeei în 2014, a fost ucis într-un atentat la Sevastopol.
Șantier  Autostrada Transilvania, zona Viaductul Nădășelu  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (4) jpg
Turcia vrea să investească într-o autostradă care va ajunge și în România. Proiectul pregătit de Bulgaria
Un nou proiect major de infrastructură ar putea îmbunătăți legăturile rutiere dintre România, Bulgaria și Turcia. Bulgaria pregătește dezvoltarea coridorului rutier de la Marea Neagră, care va lega Varna de Burgas și este prevăzut să fie extins ulterior spre România.
tineri gen z jpg
Locul de muncă pe care tinerii îl evită, deși oferă salarii de 3.200 de euro, primă de Crăciun și transport decontat
Locul de muncă pe care tinerii îl evită, deși sunt salarii de 3.200 de euro. Ce fac angajatorii pentru a-i atrage
mihaela bilic despre paine jpg
Trebuie să renunți la pâine dacă vrei să slăbești? Explicația Mihaelei Bilic
Mihaela Bilic explică dacă pâinea îngrașă și atrage atenția asupra alimentelor consumate împreună cu ea. Câte calorii are o felie.
WhatsApp Image 2026 08 10 at 10 23 31 jpeg
Amintirile unui fost șef de far. Cum a fost reparat după cutremurul din ’77 și cum era păzită Constanţa de la înălţime în timpul Revoluţiei: „Nici praștii nu aveam“
În anii ’70, fiecare zi de muncă a unui șef de far era o aventură. Misiunea era cu atât mai grea cu cât de lumina obiectivului depindea soarta tuturor navelor care veneau și plecau din Portul Constanța.
cazare costinesti jpg
Cât a plătit un turist pentru 4 nopți în Costinești, lângă Nibiru. Camera i-a surprins pe internauți
Costineștiul este una dintre cele mai aglomerate destinații de pe litoral în această perioadă, iar apropierea de Nibiru a făcut ca locurile de cazare să fie tot mai greu de găsit.
ai jpg
AI-ul a spart sistemul unei săli de fitness după ce i s-a cerut o simplă rezervare. Ce s-a întâmplat mai departe i-a șocat pe experți
Ce s-a întâmplat după ce un bărbat i-a cerut inteligenței artificiale să facă o simplă rezervare.
Nicusor Dan  Maia Sandu  MOLDOVA VIZITA OFICIALA DAN SANDU 02Foto INQUAM Photos  (11) jpg
Care sunt șansele ca R. Moldova să renunțe la independență pentru a intra în UE. Scenariul unirii cu România, analizat de presa internațională
Republica Moldova ar putea lua în calcul unirea cu România ca alternativă în cazul în care parcursul său către Uniunea Europeană ar fi blocat, scrie presa internațională.