Turnee la zi: Porto Carras și Isle of Man

22 octombrie 2018
Turnee la zi: Porto Carras și Isle of Man jpeg

S-a tranșat: Carlsen va avea Elo-ul mai mare în meciul pentru titlul mondial cu șalangerul Caruana. Ambii jucători nu vor mai participa la niciun concurs pînă la întîlnirea care va începe pe 9 noiembrie la Londra. Iar acum, pe Live Chess Ratings, Carlsen are 2834,7 puncte Elo, iar Caruana 2832,3. Echipa norvegianului a încheiat săptămîna trecută pe locul 5 în campionatul european, cu Carlsen la masa 1. Și deși nu a pierdut, desele remize pe care le-a făcut au părut la un moment să-l pună în situația de a coborî sub Caruana la rating. Pînă la urmă însă, Carlsen și-a menținut poziția de lider mondial pe care o are neîntrerupt încă din 2011.

Observație – sau mai degrabă o întrebare retorică: de ce România nu a avut nicio reprezentantă la turneul european desfășurat la Porto Carras, Halkidiki, Grecia? Au fost 61 de echipe din aproape toată Europa și nici una din România (bine, și nici din Moldova).

Avem în schimb jucători la tradiționalul turneu din Isle of Man, căruia mai bine i s-ar spune +2700. Asta pentru că, a calculat cineva, peste jumătate din șahiștii cu Elo peste 2700 au venit la openul din insula britanică. De exemplu, printre alții, Aronian, Vachier-Lagrave, Anand, Kramnik, So, Grischuk, Karjakin, Wang Hao, Eljanov, Wojtaszek, Adams sau Gelfand. Marele maestru Mircea Pîrligras e numărul 36 în grila se start (Elo 2623) iar Bogdan Deac e pe 44 (Elo 2594).

diagram130 png png

Diagrama săptămînii

Soluția diagramei 130 va fi publicată săptămîna viitoare. Soluția problemei de data trecută: 1. Dh5+! Dxh5 2. Tg7#.

Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități.

Foto: Campionul mondial Magnus Carlsen la Campionatul European pe echipe, Porto Carras, Grecia, octombrie 2018. Sursa: eurochess2018.com/ Niki Riga.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

Sediu Comisia Europeană FOTO Shutterstock
Comisia Europeană investighează despăgubirile datorate de România investitorilor din energia verde
CE a lasnat o investigație pentru a evalua dacă hotărârea arbitrală prin care România este obligată să plătească despăgubiri către zece investitori, în urma modificării unei scheme de sprijin pentru energia regenerabilă, respectă normele UE privind ajutoarele de stat.
Sistem de apărare antiaeriană S 300 FOTO Shutterstock jpg
Camera Deputaților a aprobat împrumutul SAFE de 16,68 miliarde de euro pentru România
Plenul Camerei Deputaților a adoptat miercuri, 29 iulie, proiectul de lege pentru aprobarea Acordului de împrumut (SAFE) încheiat între Uniunea Europeană și România, în valoare de 16.680.055.394 de euro.
Masina politie autospeciala Politia Romana FOTO Shutterstock
Un copil de 12 ani din Brăila, rănit după ce a căzut cu trotineta. Poliția verifică dacă a fost lovit de un obiect căzut din aer
Este anchetă în Brăila, unde polițiștii încearcă să stabilească cu exactitate împrejurările în care un băiat de 12 ani a fost rănit în timp ce se deplasa cu o trotinetă electrică pe DN22, în localitatea Comăneasca.
WFF 2025 arhiva jpeg
Wonder Family Fest: Numărătoarea inversă pentru cel mai mare festival pentru familii din România a început!
Dincolo de concertele de pe scena principală, unde vor urca legende internaționale precum Kaoma și Boney M. Xperience, alături de artiști iubiți precum Fantomel & Kate Linn, Omerit, Horia Brenciu, Iuliana Beregoi, Alina Sorescu și Rareș, festivalul este pentru toate vârstele, fiind destinația ideală
WFF 2026   vizual general jpg
Wonder Family Fest: Numărătoarea inversă pentru cel mai mare festival pentru familii din România a început!
Cluj-Napoca devine capitala distracției în familie în acest weekend. Vineri, 31 iulie, de la ora 10:00, se dă startul celei de-a treia ediții Wonder Family Fest.
Fabrica auto FOTO Shutterstock jpg
Încă o fabrică din industria auto se închide în România. Aproape 100 de angajați, concediați
O nouă fabrică din industria auto își închide porțile în România. Joyson Safety Systems din Jibou, județul Sălaj, își va înceta definitiv activitatea joi, 30 iulie, iar cei 96 de angajați rămași vor fi concediați.
Turism în București - obiective turistice FOTO Shutterstock
Patru luni în București i-au schimbat părerea. Ce l-a surprins pe un ucrainean
Bloggerul ucrainean de călătorii Rostislav Mihailișin a petrecut patru luni în București, timp suficient pentru a descoperi atât lucrurile care îi plac la Capitală, cât și aspectele care i-au creat probleme. După această experiență, el și-a împărtășit impresiile într-un videoclip publicat pe YouTube
Orlando Bloom, foto Instagram jpg
Orlando Bloom s-a afișat cu iubita pe o plajă din Italia. Ce diferență de vârstă este între cei doi
Orlando Bloom, în vârstă de 49 de ani, a atras toate privirile când și-a etalat abdomenul bine definit într-un slip de baie negru, în timp ce se bronza la Alpemare Beach Club, înainte de a face un duș. Actorul și-a etalat fizicul bine definit luni, când a ieșit la plajă în Italia alături de noua sa
 lansarea unei rachete cu rază lungă de acţiune de către Iran foto news
Iranul era gata să lovească Ucraina, ca răspuns la lovitura ucraineană asupra unei nave iraniene. Ce a oprit, în ultimul moment, atacul?
Iranul a luat serios în calcul un atac asupra Ucrainei, dar situația a fost dezamorsată pe cale diplomatică, potrivit The New York Times. Nu toți factorii de decizie de la Teheran ar fi susținut, însă, o eventuală lovitură.