Simetrii

Cristina BOGDAN
4 mai 2016
Simetrii jpeg

Am să spun de la bun început că nu-mi plac filmele cu şi despre război. De aceea, cînd am acceptat să scriu despre filmul eston 1944, aveam o anumită strîngere de inimă, pentru că era suficient să mă gîndesc la titlu ca să proiectez întîmplările pe un fundal vizual însîngerat, acompaniat de o linie melodică frîntă de bubuiturile grenadelor şi de sonorităţile mitralierelor. Am început să privesc scenele filmului regizorului Elmo Nüganen, întrebîndu-mă dacă le voi putea urmări pînă la final.

Povestea e simplă şi tristă: în timpul celui de-al doilea Război Mondial, locuitorii Estoniei sînt divizaţi între Armata Roşie şi trupele germane din Waffen SS şi nevoiţi astfel să lupte împotriva conaţionalilor, deşi tinerii soldaţi nu sînt cu adevărat adepţii ideologiei comuniste sau naziste. Drama inerentă oricărui război este aici accentuată de sentimentul că sîngele vărsat se scurge din venele aceluiaşi neam. Situarea faţă în faţă a celor două tabere şi a celor două jumătăţi ale unei comunităţi scindate din pricina unor interese exterioare ei (ruseşti şi germane) creează un joc de suprapuneri şi simetrii, care imprimă un ritm binar scenariului.

Personaje, întîmplări, imagini se construiesc pe această structură de diptic. Apariţia celor doi fraţi gemeni (Kostya şi Anton), într-unul dintre batalioanele care luptă de partea germană a baricadei, declanşează amintirea unui soldat referitoare la propriii fraţi, morţi în confruntările din Primul Război Mondial, în urma exploziei unui singur proiectil.

Fetiţa orfană, salvată de Karl Tammik în timpul unui bombardament aerian (a cărei păpuşă o evocă în mintea soldatului pe cea a surorii lui, Kadri, deportată împreună cu părinţii în Siberia), va ajunge la orfelinatul din Tallinn, unde va fi îngrijită de cealaltă soră a lui Karl, Aino Tammik.

Există în film două momente în oglindă, în care acelaşi personaj feminin (Aino Tammik) primeşte cîte o scrisoare: prima, de la fratele ei (Karl Tammik), a doua de la cel care i-a înmînat-o pe prima (Juri Jogi), mînat de remuşcarea de a-l fi ucis pe tînărul ofiţer, despre care descoperă că era originar din aceeaşi localitate cu el. Ca multe alte scrisori de pe front, ele ajung la destinatar după ce expeditorul nu mai este în viaţă. Amîndouă conţin o mărturisire în vederea restabilirii adevărului (pe care niciunul dintre cei doi bărbaţi nu l-a putut împărtăşi în comunicarea directă cu Aino) şi o propoziţie care afirmă, de fapt, acelaşi lucru: „Doar tu mi-ai mai rămas” (Karl) / „Doar pe tine te am pe lume” (Juri).

Simetria se converteşte în asemănare. Cea care sesizează similitudinile dintre Karl şi Juri este Aino; ea îi situează pe amîndoi în categoria inocenţilor ce se simt vinovaţi fără a avea cu adevărat o vină. Inima ei este mormîntul în care fratele ucis şi iubitul ucigaş pot fi aşezaţi alături, precum soldaţii decedaţi din cele două tabere, rînduiţi într-o groapă comună, vegheată de o singură cruce.

Filmul se termină, dar în mintea mea continuă jocul analogiilor. Cele două scrisori îmi amintesc de cursul pe care îl ţin la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, referitor la corespondenţa de dragoste. În această categorie, scrisorile de pe front ocupă un loc aparte, căci iminenţa morţii potenţează sentimentul iubirii. Fiecare scrisoare poate fi ultima, cuvintele din ea au sonorităţi testamentare, sînt aureolate de suferinţă, dor, teamă. Eros şi Thanatos apar găzduiţi în silabele aceloraşi vocabule, disputîndu-şi drepturile, întîietatea.

Chipul cu trăsături frumoase, delicate, al tinerei Aino Tammik îmi stăruie în memorie. Într-o casă din Tallinn, de la geamul căreia se văd clădirile distruse de bombardamente, vestea morţilor succesive răzbate discret din rîndurile scrisorilor. Moarte după moarte, ca într-un medieval dans macabru, în care fiecărui personaj îi vine rîndul, la un moment dat, să păşească în hora sfîrşitului. Fără să vreau, zîmbesc: îmi amintesc că biserica „Sfîntul Nicolae” din Tallinn adăpostea un dans macabru, din veacul al XV-lea, atribuit lui Bernt Notke (artisul care crease şi dansul macabru de la Lübeck). Astăzi, secvenţele finale ale panourilor de lemn de la Tallinn lipsesc, ultimul personaj fiind un mort solitar, lipsit de prezenţele umane pe care odinioară le poftise la dans.

Am să spun şi-n încheiere, de dragul simetriei, că nu-mi plac filmele cu şi despre război. Acesta însă e mai mult decît atît. Ca să vă convingeţi, vă invit să-l vedeţi.

Cristina Bogdan este lector universitar dr., Departamentul de Ştiinţe ale Comunicării, Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti.

Cea de a XX-a ediție a Festivalului Filmului European se desfășoară în București (5-15 mai 2016), Baia Mare (13-15 mai), Cluj-Napoca (20-22 mai), Tg Mureș (20-22 mai), Hunedoara (27-29 mai) și Timișoara (27-29 mai). Programul complet: http://ffe.ro/Filme-Program.html

Filmul 1944 (Estonia, 2015) este prezentat la București pe 6 mai, la cinemateca Eforie, pe 15 mai, la Baia Mare, și pe 29 mai, în Hunedoara. 

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

Sorin Grindeanu FOTO Mediafax
Grindeanu ironizează „Polul Modernizării” anunțat de PNL. Ce spune despre revenirea lui Orban
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a criticat inițiativa PNL de constituire a Polului Modernizării, subliniind că liberalii nu au reformat nimic cât timp au fost la guvernare. De asemenea, a ironizat și revenirea fostului președinte PNL Ludovic Orban, declarându-se curios cum se face modernizarea cu
Femeie obosita FOTO Shutterstock jpg
Schimbări de stil de viață care-ți redau sănătatea și energia la început de sezon rece
Ai încercat vreodată să schimbi ceva la stilul tău de viață, dar te simți foarte obosită? În loc să pui presiune pe tine pentru a face modificări profunde, o abordare mai blândă poate fi cheia succesului de durată.
papa leon milei jpg
Aflat în vizită în Argentina, papa Leon îl îndeamnă pe președintele Milei, aliat al lui Trump, să „apere democrația”
Papa Leon al XIV-lea le-a cerut președintelui argentinian Javier Milei și liderilor politici ai țării să „apere democrația” și să folosească cuvintele cu grijă, în primul său discurs la Buenos Aires.
Jesus de Miguel
Clubul Tenerife, gest impresionant după moartea lui Jesus de Miguel! Ce sprijin financiar va primi fiica fotbalistului până la 18 ani
Clubul spaniol CD Tenerife a decis să ofere sprijin financiar familiei lui Jesus de Miguel, fotbalistul care și-a pierdut viața în urma unui incident dramatic petrecut pe teren. Fiica acestuia, Carla, în vârstă de doar un an, va beneficia de ajutorul clubului până când va deveni majoră.
sally field jpg jpeg
Sally Field a împlinit 80 de ani! Aniversare discretă în locuința de 2,3 milioane de dolari. Detaliul din bucătărie care i-a surprins pe fani
Sally Field a ales să își sărbătorească împlinirea vârstei de 80 de ani într-un mod simplu și relaxat, chiar în confortul propriei locuințe din cartierul Pacific Palisades din Los Angeles.
bariera tren
O nouă dimineață de coșmar în nordul Capitalei. O barieră CFR defectă a blocat traficul pe Șoseaua Petricani
Traficul deja sufocant din nordul Bucureștiului a fost dat peste cap luni dimineață de o barieră CFR defectă pe Șoseaua Petricani. Defecțiunea a provocat cozi kilometrice, iar șoferii au reclamat întârzieri de câteva ore.
banner Bobonete jpg
Mihai Bobonete, schimbarea pe care vrea să o facă după ce a slăbit 30 de kilograme: „Am încercat de mai multe ori”
În ultimii doi ani, Mihai Bobonete a reușit să slăbească aproximativ 30 de kilograme, iar acum cântărește în jur de 100 de kilograme. Actorul se simte bine după această transformare și nu își propune neapărat să mai scape de kilograme, însă are alte obiective legate de stilul său de viață.
shutterstock 2359991575 jpg
Cărțile audio versus lectură: Ce este mai benefic pentru creierul tău?
Cărțile audio câștigă tot mai multă popularitate, dar multe persoane se întreabă dacă ascultarea lor menține creierul la fel de activ ca lectura.Contactul regulat cu un conținut care te stimulează intelectual poate susține funcțiile cognitive și sănătatea creierului pe măsură ce înaintezi în vârstă.
oi freepik jpg
România exportă mai multe alimente şi animale vii și importă mai puțin. Deficitul comercial al sectorului s-a redus cu aproximativ 20%
În primele nouă luni din 2026, exporturile de „Alimente și animale vii” au crescut cu 8,9%, în timp ce importurile au scăzut cu 1,7%, potrivit INS. Deficitul acestei grupe de produse s-a redus, chiar dacă dezechilibrul comercial total al României a continuat să se adâncească.