România finlandeză
Când guvernanţii români au revelaţii, n-ai ce face: nu poţi decât să le dai dreptate. Bunăoară, acum: o delegaţie condusă de premierul Victor Ponta a fost în Finlanda şi a venit de-acolo cu buzunarele doldora de soluţii pentru câteva dintre problemele ţării.
Primul-ministru a constatat, cu ocazia vizitei, că Finlanda “exploatează aurul cu cianură” şi, în acelaşi timp, “are cele mai înalte standarde de mediu”. Corect. S-a hotărât să ceară asistenţă tehnică şi a ajuns la concluzia că “putem învăţa de la ei”, astfel încât “să ştim ce putem cere, ce standarde de mediu, de la orice companie, nu de la una anume, de la oricine poate şi vrea să investească în România”. Iată, în sfârşit, un punct de vedere rezonabil. Premierul finlandez a şi dat, pe loc, un fel de asistenţă, spunând că trebuie ţinut cont şi de criteriul economic, dar şi de părerea oamenilor, şi de grija faţă de mediul înconjurător. Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, dl Mihnea Costoiu, a declarat că Finlanda este o sursă de inspiraţie pentru România – pentru că are un sistem educaţional foarte bun, profesori foarte bine pregătiţi şi performanţe de excepţie. Dl ministru are perfectă dreptate: e un lucru ştiut de toată lumea, există studii care arată că sistemul educaţional finlandez este cel mai bun din lume, oricine le poate citi pe Internet. Între timp, delegaţia guvernamentală a revenit în vâltoarea politichiei româneşti, dar ar fi păcat să trecem atât de repede peste revelaţiile pe care le-a avut la Helsinki. Aşa încât aş zăbovi un pic asupra “soluţiei finlandeze”. Asistenţa tehnică e, desigur, foarte utilă: nu ne strică să aflăm de la alţii, mai experimentaţi, cum se face exploatarea cu cianură sau cum se construieşte un sistem educaţional performant. Sau orice altceva.
De altfel, asta e o discuţie lungă cât tranziţia: cum să facem să aducem în România know-how de prin ţările mai dezvoltate, ca să recuperăm decalajul de cunoaştere. Nu se poate spune că n-am avut parte, de două decenii încoace, de asistenţă tehnică şi expertiză de la guverne occidentale, de la fundaţii, think-tank-uri şi organizaţii private. De unele proiecte, rapoarte şi dosare de consultanţă s-a ales praful când au intrat pe mâna politicienilor şi administratorilor publici din România, care le-au sucit cum au vrut. Ori pur şi simplu nu le-au băgat în seamă. Acuma, dacă vrem asistenţă tehnică de la finlandezi pe tema mineritului cu cianuri, ar trebui s-o luăm “la pachet” cu alte câteva elemente, fără de care nu funcţionează. Ar trebui să învăţăm ceva şi din seriozitatea Statului finlandez şi a autorităţilor sale, care respectă legea şi o aplică la virgulă. Ar trebui să preluăm şi ceva din atitudinea politicienilor finlandezi faţă de cetăţeni şi faţă de problemele lor. În cazul proiectului Roşia Montană, de pildă, Statul român amână decizia de 15 ani, nu dă dovadă de transparenţă, e inconsecvent şi “o scaldă”, nemulţumind pe toată lumea. Vă imaginaţi că în Finlanda ar fi posibil aşa ceva?...
Citiți articolul integral pe
