Rock la feminin

Pentru că tot sîntem în luna femeii, iată o întrebare: puteţi numi o trupă românească feminină de rock?

Ştiu că numele astea nu vă spun mai nimic: Catena, Venus, Madix, Aurora sau Secret, mai ales că aceste trupe, a căror componenţă era exclusiv feminină, au cîntat puţin şi de mult, iar România n-a avut niciodată cine ştie ce respect pentru propria cultură pop. Dacă veţi avea însă curiozitatea să accesaţi site-ul YouTube şi să căutaţi „Catena - Dorința”, veţi vedea un clip cu patru rockeriţe foarte frumoase, îmbrăcate în pantalonii evazaţi ai anilor `70, cîntînd un minunat rock ritmat cu influenţe etno-jazz. O filmare de numai un minut şi jumătate din studioul emisiunii Album duminical care spune, totuşi, multe despre ceva ce astăzi ne este aproape necunoscut. Nici una dintre acele patru fete - Anca Vijan Graterol (chitară), Ortansa Păun (saxofon), Lidia Creangă (tobe) şi Emilia Cîrstoiu Ionescu (bas) – nu se mai află în ţară, primele trei locuiesc de mult timp în străinătate, iar cea din urmă a plecat, acum cîţiva ani, dintre noi. Din această filmare lipseşte însă cea care va deveni vocalista trupei, Păuniţa Ionescu, supranumită „Janis Joplin a României”, plecată şi ea, după Revoluţie, în Germania, unde a ajuns cîntăreaţă de gospel într-un grup de culoare cu care astăzi dă concerte prin toată Europa. Dacă v-am stîrnit interesul, ascultaţi întreaga poveste a Catenei, prima trupă feminină de rock de la noi.

Era prin 1968, în America mişcarea flower-power era... în floare, dar nici măcar acolo nu se apăruseră trupe rock alcătuite exclusiv din fete. În Bucureşti însă, într-un apartament de la etajul opt al unui bloc turn, cîteva hipioate care se cunoscuseră pe plajă la Costineşti ascultau Beatles, Bob Dylan şi Led Zeppelin la magnetofon, compuneau şi repetau la nişte amărîte de instrumente. Un an mai tîrziu, Catena cînta deja prin teatre, în tabere, în cluburi studenţeşti, chiar în spectacolul de inaugurare a Sălii Polivalente, pentru ca la începutul anilor `70 să cîştige „Gala formațiilor“ organizată de Sindicatul Radio-Televiziunii, apoi să debuteze la televiziune într-o emisiune care se chema Romantic Club şi să urce pe scena Cenaclului Flacăra. Din păcate, melodia „Dorinţa (Hopatina-tina-nai)”, apărută pe un disc colectiv din 1976 a rămas singura lor înregistrare oficială şi una dintre cele două filmări cu trupa care s-au mai păstrat în arhiva televiziunii. Cîntece din acea perioadă se mai găsesc cine ştie pe ce casete audio personale – fetele se apucaseră să compună chiar două opere rock, una dintre ele s-ar fi numit „Peştera muierii” (da, chiar aşa!), cealaltă, „Cultul Zburătorului” –, căci vremurile comuniste nu erau deloc blînde cu nişte fete care voiau să cînte rock: nu erau lăsate să cînte în minijupe, la mare au fost arestate pentru că se conversaseră cu nişte turişti străini, în timpul unui concert una dintre fete a suferit un avort spontan, o fată a rămas însărcinată şi a fost înlocuită, cutremurul din 1977 a afectat-o psihic pe alta, iar Păuniţa Ionescu a părăsit trupa pentru a se lansa într-o carieră solo. O carieră care i-a adus Trofeul de Argint la Festivalul Internaţional Gottwaldov din fosta Cehoslovacie (unde a cîntat în acelaşi concert alături de Gilbert Becaud), plus turnee prin lume (în Kuweit, un prinţ arab a închiriat clubul numai pentru a o asculta singur), dar şi o interzicere de şase luni pentru „vina” de a fi cîntat în limba engleză. Era perioada în care, pe urmele celor din Phoenix, mai toţi muzicienii fugeau dintr-o ţară unde cenzura controla totul, de la hainele şi coafurile de pe scenă, pînă la versurile cîntecelor, înregistrări şi filmări nu se făceau, instrumente bune nu se găseau... De altfel, puţine trupe româneşti au reuşit să supravieţuiască acelei perioade la fel de grea şi pentru fete, şi pentru băieţi. În anii `80, Anca şi Lidia, adică mintea şi sufletul Catenei, fugiseră deja din ţară formînd prima trupă rock de fete din Germania: Rosy Vista. Au avut succes şi era cît pe ce să plece într-un turneu american cu cei de la Scorpions.

După 1990, cînd Păuniţa Ionescu, vocea Catenei, s-a mutat şi ea în Germania, fetele s-au reunit şi au format o a doua Catena: Big Mama & The Kids (pe YouTube există şi o filmare cu ele şi în această formulă), însă începuse moda muzicii tehno, iar fetele s-au despărţit din nou. Păuniţa s-a apucat să cînte, cu vocea ei extraordinară, într-un grup de gospel, Big Mama & The Golden Six, are acum propria casă de discuri, înregistrează albume şi cîntă prin toată Europa. (La un moment dat a şi înfiat o fetiţă din România, care acum este licenţiată în istorie și în filozofie.) Anca locuiește în continuare în Germania (ca şi Ortansa, care însă nu mai cîntă), deţine propriul studio de înregistrări, precum şi o școală de format trupe, participă la diverse proiecte muzicale şi colaborează constant cu Păuniţa. Cît despre Lidia, iat-o în propriile-i vorbe într-un interviu de acum cîţiva ani: „Asta-i povestea Catenei. Păcat că ne-am născut unde ne-am născut! Poate în alt colț de lume am fi avut altă soartă… Eu am ajuns, în sfîrșit, unde am visat dintotdeauna, în America, la o sută și ceva de kilometri de San Francisco, leagănul mișcării hippie. Continuu să profesez și voi bate tobele toată viața! Oare ce-ar fi fost, totuşi, dacă ne-am fi născut în America? Eh, nu mai contează. There are two things you must have to live a happy life. One is music, the other is not.“ 

Articol apărut iniţial în revista Elle în martie 2012

Foto: trupa Catena