Revoluţie de-al dracului
(Apărut în Dilema, nr. 372, 31 mar. - 6 apr. 2000)
Ce caraghioslîc şi trecerea timpului! Ceea ce odinioară stîrnea indignarea se găseşte azi pe toate drumurile, de nu merită nici măcar o şuşoteală înghesuită. Şi ni se pare de la sine înţeles că melodiile tinereţilor noastre, cele care ne împingeau în braţele unui vag idealism, să fie azi folosite ca reclame pentru maşini sau biscuiţi. Şi totuşi, cînd şi cînd, un astfel de lucruşor face antica maşinărie a indignării să cîrîie, dacă nu chiar să duduie. O doctorie pentru viermii cardiaci la cîini, pe nume "Revolution", s-a pus în vînzare la revolution.com. Iar reclama suna cam aşa: "Dacă vrei să afli ce e aia revoluţie, întreabă-ţi veterinarul".
În fond, de ce să nu-l întrebi şi pe veterinar? Toţi ceilalţi au dat-o în bară. Acum cîtva timp am dezgropat din străfundurile bibliotecii mele o cărţulie galbenă numită Revoluţie de-al dracului, purtînd pe copertă o fotografie (făcută de Richard Avedon) reprezentîndu-l pe Abbie Hoffman în plin salt. Literele titlului sînt scrise cu caractere flower-power, în interiorul unei mingi care se rostogoleşte. Autorul cărţii se numeşte "Free" şi cartea poartă o dedicaţie pentru "Free", iar cuvîntul "Free" este scris cu litere fluorescente pe fruntea elansatului Abbie. Cartea însăşi, publicată de Dial Press în 1968, nu e deloc "free". Costă 1,95 dolari în Statele Unite şi 2,35 dolari în Canada.
La vremea cînd a fost publicată, librarii o ţineau lîngă casa de marcat, aşa cum făceau şi cu un alt volum, din aceeaşi recoltă, Carte de furat.
Revoluţie de-al dracului a domnului Free era un manifest Hippie!, chitit să scape "revoluţia" de greoii şi falimentarii ei teoreticieni, de-alde Marx, Marcuse şi Mao, şi să o coboare în stradă, la chef. Revoluţia lui Abbie aducea mai mult a Mardi Gras, doar că fără hoţi şi fără vardişti. Free decreta cu înfumurare: "Nu există altă ideologie decît aceea pe care fiecare individ o aduce cu sine". De bună seamă, unii indivizi pot (şi chiar au făcut-o) aduce cu ei ideologii tare păcătoase. Dacă ţinem cont de faptul că această revoluţie s-a petrecut în toiul unui război care sfîşia ţara, trebuie să-i dăm crezare lui Free. Cel puţin din punctul ăsta de vedere, revoluţia lui era aidoma celor dinainte, de la cea franceză la cea rusă. O revoluţie are nevoie de un război care s-o slobozească.
Cînd războiul a luat sfîrşit, revoluţia a fost luată de suflet de Ronald Reagan, dar revoluţia Reagan seamănă cu cea a lui Free precum regimul lui Napoleon cu Comuna din Paris. În anumite privinţe, erau diametral opuse, în altele - înrudite. Ambele revoluţii cereau o prezenţă guvernamentală cît mai redusă (sau lipsă). Un studiu asupra rădăcinilor hippie ale revoluţiei republicane va aduce, cîndva, celebritate vreunui absolvent.
De la Reagan, revoluţia a aterizat la Newt Gingrich, unde a încremenit în loc, fie din lipsă de condiţii, fie din pană de idei. După Newt, revoluţia a băjenit - că aşa e legea firii - în publicitate, unde a fost proclamată în numele noilor mărci de maşini şi a gustăricilor. Cîntecele revoluţiei lui Free au fost întrebuinţate de celelalte revoluţii, fără a stîrni o uimire dincolo de pragul lui "Ca să vezi, Marge!".
Şi iată-ne acuşa la revolution.com, doftoria pentru viermii cardiaci. Şi zicea Free: "Nicicînd nu vom încerca să repetăm succesele trecutului, pentru simplul fapt că ele nu există". Richard Avedon e un tip plin de succes. Unii dintre compozitorii acelor vremi sînt putrezi de bogaţi. Abbie şi-a pus capăt zilelor. Război nu mai este. Dar viermii cardiaci la animalele de casă - asta da, e o problemă.
