Republica magistraţilor a eşuat - facem alta sau o spălăm pe asta?
Apărut în Dilema veche, nr.290, 3 Sep 2009
Republica magistraţilor a eşuat - facem alta sau o spălăm pe asta?
Dacă tot i-am enervat săptămîna trecută pe cei care lucrează în sistemul de învăţămînt punînd întrebarea ridicolă, populistă, ignorantă şi stupefiantă "unde sînt părinţii în discuţia asta?", să continuăm seria articolelor contra curentului. Magistraţii. Sînt independenţi. Prea independenţi. Şi-au cîştigat înainte de 2004 independenţa faţă de guvern. Ce au făcut cu ea? Au făcut-o praf.
Să citim interviul acordat de doamna Mona Pivniceru, preşedinta Asociaţiei Magistraţilor din România, ziarului Cotidianul. Interviul se intitulează "Legea unică de salarizare este o lovitură de stat deghizată într-o formă juridică". Că tot scriam recent de comparaţii imbecile. Iar titlul nu este o interpretare jurnalistică abuzivă. Nu, chiar aşa a spus doamna Mona Pivniceru, preşedina Asociaţiei Magistraţilor din România: "Spun lovitură de stat pentru că, dacă legea trece în această formă, s-a încheiat cu statul de drept în România deoarece puterea judecătorească nu mai există şi nu mai are nici statut de demnitate publică". Nu aţi priceput tragedia? Se vede treaba că sînteţi nişte cititori populişti şi ignoranţi. Tragedia este următoarea: "Simplu. Dacă preşedintele are coeficient 15, iar un parlamentar 14, la magistraţi coeficientul cel mai mic este de 2,5, iar cel mai mare, în jur de 10". Deci, aţi priceput? Statul de drept începe de la coeficient 14 în sus, dacă e coeficient 13 e nasol, iar la coeficient 10 e lovitură de stat. Dar FMI... " îndrăzneşte reporterul. "FMI nu a cerut lichidarea puterii judecătoreşti" " se enervează doamna Pivniceru. Deci, la coeficiente de la 2,5 la 10 se numeşte lichidare. Acum pricepeţi? Nici eu.
E criză? Nu sînt bani la buget? Ce importă? "Legea asta nu respectă principiul drepturilor deja cîştigate" " devine doamna Pivniceru furibundă. Deci, salariul mare e un drept deja cîştigat, piară bugetul, noi vrem banii. 300 de milioane trebuie să plătească Ministerul Justiţiei sporuri restante. De euro. Judecătorii sînt în grevă pînă atunci. Cum au cîştigat aceşti bani? Simplu, au dat o lovitură de stat, după logica doamnei preşedintă a Asociaţiei Magistraţilor din România. Politica de salarizare o face guvernul. Încă din 2000, magistraţii primesc spor de stres. Era pe cînd salariile erau mici, deci s-a făcut o şmecherie. Au primit spor de stres. Toţi. Indiferent dacă eşti stresat sau nu, iei spor. E, de fapt, un spor de venit la serviciu. Dar atunci ce mai este salariul? Cam aşa s-a gîndit şi guvernul. Cum salariul magistraţilor a crescut masiv în ultimii ani, sporul a fost tăiat. Magistraţii au dat în judecată guvernul, şi-au judecat singuri cazurile în regim de urgenţă. În mod cu totul neaşteptat, au cîştigat. 300 de milioane de euro.
Cum am ajuns aici? Justiţie independentă. Atunci a părut o idee bună. Era pe vremea cînd Rodica Stănoiu era ministru. În mod tradiţional, ministrul Justiţiei era şeful magistraţilor. Salariul, cariera, disciplina se hotărau la guvern. Avansau cei servili. Nici "cîr" nu ziceau în faţa politicienilor. Singurii corupţi raportaţi la Bruxelles erau naşii de tren şi Păvălache. Ce era de făcut? Independenţă. Facem republica magistraţilor. Facem CSM ales de magistraţi (iar diavolul se ascundea deja în detalii, numai şefii de instanţe puteau candida, a ieşit cine trebuia. A fost ca şi cum după Revoluţie am fi pus în lege că numai membrii Comitetului politic executiv care i-au pupat mîna lui Ceauşescu în 17 decembrie pot candida la Preşedinţie). Să recunoaştem totuşi, a fost un progres: am înlocuit dinozaurul Stănoiu cu mulţi dinozauri mici din sistem. Justiţia s-a privatizat, dar nu aşa cum visează Dinu Patriciu, ci prin metoda MEBO: justiţia a devenit proprietatea salariaţilor. Ca peste tot unde s-a aplicat MEBO, în teorie angajaţii conduceau, în practică şefii de întreprinderi în cîrdăşie cu sindicatele au falimentat tot. În cazul justiţiei, CSM a ţinut loc şi de directorime, şi de sindicat, iar falimentul e unul moral.
A existat speranţa că se va crea o masă critică în interiorul profesiei, care va milita pentru standarde de etică, pentru responsabilitate, bla-bla-bla. Am fost unul dintre cei care au investit speranţă. Ne-am înşelat. Atunci, prin 2003-2004, exista un consilier francez pe la cabinetul lui Adrian Năstase, venit într-un proiect UE, un domn trecut prin multe. Omul murmura timid că ne grăbim, că independenţa înainte de reformă înseamnă că dinozaurii din sistem vor deveni imuabili. Noi, ONG-iştii: nu şi nu, independenţa Justiţiei, vrem independenţa justiţiei. Am fost tîmpiţi. Ce au înţeles magistraţii din independenţă? Că noi plătim şi ei decid. A vrut Monica Macovei să le dea standarde etice? Hai sictir, guvernul se bagă peste Justiţie. Zice Comisia Europeană că judecătorii dau sentinţe cu suspendare pentru corupţie, astfel încît e rentabil să fii corupt în România? Hai, sictir, nu vă băgaţi unde nu vă fierbe oala! Vrea guvernul să aplice legea unică a salarizării şi la magistraţi? Bă, voi sînteţi nebuni!? E lovitură de stat. Zice guvernul că nu are bani pentru sporurile date de judecători lor înşişi? Grevă.
Eu unul m-am săturat. Mă simt tras pe sfoară. Au independenţă, dar standardele etice nu. Îşi aplică singuri disciplina, dar cei care greşesc dintre ei sînt protejaţi. Singuri fac reguli de aplicare unitară a legii, iar regulile spun că cei judecaţi pentru corupţie primesc sentinţe cu suspendare, că sînt băieţi finuţi, cu carte, nu au faţă de puşcăriaşi. Sînt independenţi de şase ani. Ce s-a schimbat în afară de salariile tot mai mari ale magistraţilor? Nimic. Acum fac grevă. Vor ataca legea salarizării la Curtea Constituţională. Lidia Bărbulescu, doamna care lua două salarii mari ca şef de instanţă şi membru CSM, zice că salariile magistraţilor nu pot să scadă pentru că aşa zice o decizie a Înaltei Curţi. Deci salariile noastre nu pot să scadă pentru că aşa zicem noi.
Justiţia din România a fost privatizată prost. Magistratura a devenit un uriaş sindicat care vînează rente de la buget, fără legătură cu performanţa, fără nici o responsabilitate publică. Propun soluţia aplicată la băncile americane: renaţionalizarea, curăţarea de activele păguboase ca alde Pivniceru şi Bărbulescu şi reprivatizarea cu cap. Nu, nu ar fi un atac la adresa Constituţiei, pe aceeaşi Constituţie funcţionau şi înainte de 2003, cînd îi călca Rodica Stănoiu în picioare şi nu ziceau "pîs".
Ştiu, nu se va întîmpla. Dar prea s-au obişnuit cu ideea că independenţa înseamnă că noi plătim şi ei fac ce vor. Dezbaterea se duce prost, în avantajul lor. Ar trebui să îi întrebăm mai întîi ce au făcut cu libertatea, apoi să discutăm despre alţi bani.
