Povestea fotografiei de pe prima pagină

Pe Roxana Pop am cunoscut-o de-abia acum cîteva săptămîni, cînd s-a întors în țară după cei trei ani petrecuți la studii în America, deși o știam, de fapt, de mult. E unul dintre tinerii fotografi români pe care-i urmăresc asiduu, așa că am întrebat-o dacă ar vrea să ilustreze dosarul din Dilema despre intimitate. Am tot vorbit, ne-am uitat pe site-ul și pe Instagram-ul ei și am ales o fotografie pentru copertă. Și, pentru că fotografilor li se dă prea rar ocazia de a vorbi despre proiectele lor, am rugat-o pe Roxana să scrie povestea fotografiei de pe prima pagină. (Luiza Vasiliu)

Legendă foto: Doi adolescenţi petrec o după-amiază pe malul lacului Chautauqua, în vara lui 2014, în comunitatea din Chautauqua, statul New York, SUA.

Am petrecut două veri (2013-2014) documentînd Chautauqua Institution, o comunitate închisă (

) din nord-vestul statului New York, în Statele Unite. Chautauqua este un loc greu de înţeles de către un outsider, şi chiar am fost un outsider, cel puțin prima dată cînd am vizitat locul. Oamenii merg acolo ca să îşi petreacă vacanţa de vara educîndu-se, cultivîndu-se pe diferite teme care îi preocupă. Sezonul de vară durează două luni (iulie-august), fiecare săptămînă avînd o temă diferită de dezbatere, de la Căutarea fericirii, Hrană sau Apă pînă la Politica externă a Turciei sau Explorarea Universului. Participanții trebuie să plătească o taxă pentru a intra în comunitate, care e la propriu înconjurată de un gard. Există trei porţi de intrare, iar un bilet întreg pe toată ziua costă 80 de dolari. Preţul include participarea la toate evenimentele care se întîmplă în comunitate: seminarii, spectacole de teatru, dans, operă, expoziţii de artă, însă nu și cazarea şi mîncarea. Cu alte cuvinte, Chautauqua nu este accesibilă oricui. Totuşi, unii oameni au înţeles că există o modalitate a intra gratuit în comunitate dacă participă cu ceva la viața comunității, dacă lucrează – sînt diferite joburi disponibile, de la stat la poartă ca să scanezi biletele la grădinărit, predat cursuri de cîte o săptămînă ș.a.. Astfel, comunitatea se auto-susţine, oamenii prestează servicii în schimbul unui gate pass, iar ei pot merge la ce evenimente vor în timpul lor liber.

Cum am descoperit comunitatea asta? Cînd eram studentă în anul întîi la master, am avut un stagiu de practică la ziarul comunităţii, unde am lucrat o vară ca fotoreporter.

, ziarul Instituţiei, există doar pe perioada verii, cînd populaţia creşte de la 100 de oameni în restul anului pînă la 7000. Eu crezusem că voi lucra într-un oraș oarecare, undeva în statul New York, și cînd colo am ajuns să lucrez într-un fel de orăşel total întreţinut şi creat de oameni – dacă Instituţia ar renunţă la organizarea evenimentelor în sezonul de vară, orăşelul ar dispărea.

Mulţi compară Chautauqua cu un parc de distracţii pentru adulţi, un fel de Disneyland pentru intelectuali, pentru oameni al căror scop principal în viaţă este educaţia. În Statele Unite, fenomenul comunităţilor închise a apărut prin anii ‘60, primele fiind comunităţi de pensionari, ca mai apoi, în anii ‘80, să apară comunităţi de relaxare (

),

sau comunităţi ale jucatarilor de golf – toate acestea fiind adresate oamenilor din înalta societate (trebuia să plătești o taxă ca să fii membru).

Mai apoi,

au devenit populare şi în rîndul clasei de mijloc, cartierele rezidenţiale fiind îngrădite de ziduri şi porţi de access, în majoritatea cazurilor pentru o mai mare siguranţă, dar în acelaşi timp pentru separarea de oamenii dintr-o clasa socială inferioară. Bineînţeles că într-o comunitate împrejmuită de ziduri oamenii au mai multă intimitate, dar e o intimitate construită, asigurată forţat.

chqsubtitles from Roxana Pop on Vimeo.

Ce e deosebit la Chautauqua gated community e că această comunitate nu face parte din nici una dintre categoriile enumerate mai sus. Ea a fost înfiinţată de către Biserica Metodistă ca o şcoală de vară pentru adulţii care doreau să devină Sunday School Teachers, adică preoţi metodişti. Jonh Vincent, om de ştiinţă, inventator, şi Lewis Miller, preot metodist, au pus bazele comunităţii pe malul lacului Chautauqua, în natură, singurul mod de access în 1874 fiind vaporul cu aburi. Motivul pentru care au decis să înființeze această şcoală în mijlocul pustietăţii a fost credința lor că frumuseţea naturii ajută la procesul de învăţare, de acumulare de informaţii. Treptat, Chautauqua a devenit o şcoală pentru adulţii care nu aveau access la sistemul educaţional. Oamenii au renunțat la corturi și și-au construit căbănuţe de vară în stil victorian. Fiindcă nu era foarte mult spaţiu – comunitatea se întinde pe aproximativ 3 km pătraţi –, casele au fost construite foarte aproape una de cealaltă, uneori poate la mai puţin de un metru distanță, cu spaţiu interior foarte mic, dar cu prispe şi balcoane mari, oamenii obșinuind să doarmă pe terasele caselor. Se spune că prispele au fost construite pentru a încuraja dialogul, astfel că oamenii se întîlneau pe prispa casei şi discutau subiectele zilei seara, dimineaţa, după seminarii şi evenimente.

Chautauqua intră la categoria

, oamenii plătesc pentru a avea un anumit stil de viaţă și, deşi un

ar putea crede că oamenii care merg acolo preferă să trăiască într-o comunitate îngrădită pentru a avea

şi

, situația stă exact invers. Intimitatea nu prea există la Chautauqua. Pentru că e o

, rar găseşti oameni care să îşi încuie uşile de la case. Există un fel de încredere reciprocă pe care nu o pune nimeni la îndoială: dacă ai ajuns acolo, înseamnă că eşti un cetăţean bun, preocupat de problemele lumii și căruia îi place tot ce ţine de educaţie, artă şi cultură.

Chautauqua este un paradox pentru mine, din acest motiv mi-a luat mult timp să înţeleg locul, comunitatea, modul în care gîndesc oamenii care merg acolo an de an, toată viaţă lor. E o comunitate închisă, care se adresează de fapt oamenilor foarte liberali, cu mintea deschisă. E un fel de lume perfectă, care există tocmai pentru că e artificial întreţinută şi protejată de un gard.