Trăncăneală
Dacă tăceai...
Iată o condiţională neplauzibilă. Dacă tăceai? Ha, asta-i bună! Cum să taci? Acum şi aici? În fierberea şi în forfota asta? Păi de-aia am murit în decembrie? Şi, la urma urmelor, n-am tăcut destul? N-am respirat decenii la rînd prin...
Cristina GUSETH: Marea abureală
Cristina FOARFĂ: E-părerea mea
Trăncăneală
Puterea vorbei
Inflaţia de vorbe, de pseudoinformaţii, de pseudodezbateri şi de pseudoargumentaţii pare a fi una dintre caracteristicile vremii în care trăim. Dacă românii sînt mai trăncănitori de felul lor – din pricina, poate, a spiritului latin –, caracteristica aceasta a cunoscut, în ultima vreme, unele transformări.
citiţiLuna trecută am vorbit mai puţin...
Sîntem un popor de Florini Piersici – mai puţin farmecul. Nevorbiţi din naştere, aşteptînd înfriguraţi, pîndind, cerşind momentul în care o să putem în sfîrşit să vărsăm ce avem pe suflet, să izbucnim, să vorbim! Despre ce? Ei, Doamne, chiar are importanţă asta?
citiţiMulte ştiri, yak, yak, yak
Pînă în urmă cu aproximativ un secol, societatea s-ar fi putut încă descurca, cred, fără ajutorul cuvintelor. Mă gîndesc la filmul mut, care era încă inteligibil, chiar dacă, uneori, simţea nevoia inserării unor „cartoane“ cu cîteva propoziţii scrise. Dar esenţa mesajului trecea oricum.
citiţiRemedii pentru mahmureala de cuvinte
În psihiatrie, excesul de cuvinte este cunoscut şi codificat semiologic: se cheamă logoree. Echivalentul mental al logoreei e trecut, aristotelian, la capitolul de tulburări ale formei gîndirii. În unele tulburări psihice, cum este sindromul maniacal, logoreea este impresionantă şi e însoţită de o afectare a coerenţei, a firului logic al gîndirii.
citiţiMarea abureală
Aş dori să încep prin a fixa un reper: în orice domeniu, comunicarea este catalizatorul dezvoltării. Este vital să comunici coerent, să explici ceea ce faci, de ce faci, astfel încît să aşezi o societate pe o temelie solidă în care cetăţenii se pot implica întrucît chiar înţeleg ce se întîmplă.
citiţiUnde s-a dus romantismul?
Ani de zile, în fiecare vară şi iarnă, plecam cu bunica la rudele din Ardeal. Schimbam trei trenuri, ne pierdeam timpul dintre legături prin săli de aşteptare mizere. Mirosea a mîncare, a blană de oaie, dar nu-mi aduc aminte ca cineva să fi vorbit tare.
citiţiE-părerea mea
Pe Internet, la adăpostul anonimatului, ai impresia că poţi spune totul pentru că ştii totul. Frustrări, nervi, idei aruncate în glumă, provocări, crezi că poţi promova orice şi că poţi corecta pe oricine. Anonimul are întotdeauna dreptate. Anonimul nu are îndoieli, nu exprimă nuanţe. Anonimul nu are milă.
citiţiCum se văd vorbitorii de dincolo de microfon?
Pentru un om de radio, e foarte important cu cine stai de vorbă pentru un interviu. Primul lucru care eşti întrebat în redacţie, cînd te întorci de pe teren, este: „Cum a fost?“ Iar asta se referă, de fapt, la... cum a vorbit interlocutorul. Acest lucru e important pentru că, la radio, totul se măsoară în secunde.
citiţiŞi cu votul cum rămîne?
Ce aţi face dacă aţi locui la bloc şi, într-o bună dimineaţă, cineva, un vecin, v-ar suna şi, cu o voce precipitată (nici n-aţi avea timp să-l întrebaţi de unde are numărul de telefon) v-ar anunţa că administratoarea a fugit cu banii de întreţinere pe şase luni?
citiţi
„S-a terminat şi TIFF-ul ăsta” – am spus fiecare dintre noi la petrecerea de sîmbătă seara, mai înghiţind un oftat, mai înghiţind o măslină, şi am repetat-o a doua zi dimineaţă, la cafea, înainte să ne urcăm în maşină şi să ne întoarcem la Bucureşti.
citiţi
De curînd, presa germană a redeschis o mai veche dezbatere în jurul unei cărţi tipărite de Daniel Cohn-Bendit în 1975: „Marele bazar”. E o carte scrisă ca ”manifest împotriva societăţii burgheze”. Tînărul (pe atunci) revoluţionar de stînga, mare vedetă a mişcărilor studenţeşti din Parisul anului 1968, prieten de baricadă cu Joschka Fischer (viitorul ministru de Externe al Germaniei), şi europarlamentar, astăzi, din partea ”verzilor”, a scăpat printre rîndurile cărţii sale cîteva pasaje „inconfortabile” despre experienţa sa de lucrător la o grădiniţă de copii.
citiţi 
În care se rezolvă problema căsătoriilor gay din România
Am auzit, într-un documentar BBC, un vechi activist gay care se plîngea de povestea asta cu căsătoria. „E o catastrofă pentru comunitate“ – se plîngea el. Omul crescuse în cultura alternativă a anilor ’60, în comunităţi gay din San Francisco.
citiţiFinala de sport de la Roland Garros
În finala Roland Garros-ului, căzută anul ăsta într-o vineri, s-au nimerit doi coloşi. Doi colosali în Colosseum, sclavi ai zeului Tenis, chemaţi de zeitatea lor să se bată pentru gloria ei. Şi s-au bătut... Gladiatorul Nadal a învins, dar nu despre antologica lui victorie este vorba.
citiţiScurt şi cuprinzător
Erau vorbele des folosite de bunicul meu, intelectual la prima generaţie, şcolit prin propria ambiţie, cu eforturile – simbolice azi – ale ardelenilor trecuţi clandestin, în preajma Primului Război Mondial, în Regat, pentru a-şi păstra conştiinţa românească nepătată.
citiţi
Like-uri pentru comunism
Există pe Facebook un grup destul de numeros – are peste 4000 de membri –, care poartă numele „Nostalgia copilăriei noastre din Epoca de Aur“. M-am străduit din greu să înţeleg care este rostul paginii: membrii grupului par indecişi în privinţa propriilor nostalgii.
citiţi"Acesta este sfîrşitul"
La TIFF (Transilvania International Film Festival) 2013, secţiunea „This is the end“ a fost una dintre cele mai consistente, în ce mă priveşte. Dintre cele 12 filme prezentate acolo, aproape toate au fost nu doar interesante, ci din cele care-ţi opresc respiraţia şi te întorc pe dos, măcar pentru o clipă.
citiţiPrietenul meu, burlacul
L-am găsit, într-o zi, tuns foarte scurt şi cu numele schimbat. O fată îi tot spunea Ştefan, ca-n buletin. Toată lumea îi spunea, de regulă, P. Şi mobila din livingul lui era zburătăcită, altfel decît o ştiam noi aranjată. În casă era prea curat.
citiţi
