Omul procentaj
(Apărut în Dilema, Nr. 373, 7 - 13 aprilie 2000)
Regula "Un om - un vot" ar trebui să dispară. Am devenit prea complecşi pentru ea. Eu, de pildă, sînt 8% republican, 12% democrat, 14% libertarian şi 65% anarhist. Sînt republican în ceea ce priveşte taxele, democrat cînd vine vorba de ecologie, libertarian în materie de droguri şi anarhist în toate cele şi religie. Sînt gata să fac pariu că nici un partid politic nu reprezintă în întregime interesele vreunui american din ziua de azi. Aş vrea să intru în cabina de vot şi să votez 2% pentru Bush, 4% pentru McCain, 7% pentru Gore, 7% pentru Bradley, 9% pentru Tom Paine, 9% pentru Timothy Leary şi 62% pentru Rimbaud şi Kropotkin. Ar trebui să mi se permită să votez cîte un procentaj pentru vii, pentru morţi, pentru cei doar închipuiţi şi pentru toţi cei reprezentativi pentru multele mele euri.
Chiar şi acum, două treimi din fiinţa mea sînt private de dreptul la vot. Ce-ar face libertarianul din mine dacă aş vota cu democraţii, crescînd astfel, automat, cu nu se ştie cîte miliarde bugetul pentru lupta împotriva drogurilor? Şi ce-o să facă republicanul, cînd o vedea că jumătate din banii de pe ştatul de plată se duc la bugetul pentru lupta anti-drog? Avînd doar un singur vot, las pe dinafară o hoardă de euri nemulţumite care, în cele din urmă, se vor uni cu o mulţime de tu-uri nemulţumite şi vor pune de o Revoluţie. Nu glumesc. Nici chiar Internetul, cu miriadele sale de posibile pseudonime şi meniuri de identităţi, nu poate sălta capacul de pe acest ceaun mocnind de ego-uri nebăgate în seamă. Şi continuăm să ne tot subdivizăm, chiar acum.
Politicienii simt asta, dar nu realizează dimensiunea fenomenului. Îşi schimbă ideile în funcţie de sondaje, pînă ajung să arate ca nişte păpuşi de cîrpă, încropite din petece din fiecare curent politic. Toţi sînt în favoarea a orice este în graţiile publicului, ceea ce îi face o antologie de zdrenţe de idei, fără un partid pe care să-l poată numi "acasă".
Dacă un politician poate fi X% din asta, Y% din cealaltă, de ce nu i se permite şi Omului-de-pe-stradă să-şi îmbucătăţească votul întocmai?
Politicienii ştiu doar ce le spun sondajele, dar şi sondarea opiniei publice a rămas rău de tot în urmă.
Electoratul de azi se împarte în categorii mult dincolo de cele tradiţionale. Să luăm cazul unui pensionar, dis-de-dimineaţă: înainte de venirea poştei e o persoană total în favoarea asigurărilor sociale. După ce vine poşta, devine alt om, ferm convins de necesitatea aplicării drastice a legii. După ce se duce la doctor, e în favoarea politicii asigurărilor de sănătate. Seara, cînd ia o Viagra, se transformă în libertarian. Fiecare dintre aceştia ar vota altfel, dacă ar avea cum. Şi fiecare din ei ar vota direct asupra unei chestiuni, dacă ar avea cum.
A scăpa de politicieni ar rezolva numai o parte din problemele noului Multi-Om. Am putea vota direct prin computer, pentru fiecare problemă. Democraţia directă s-ar potrivi mai bine diversităţii noastre interioare, dar există şi chestiunea votului impulsiv. Democraţia directă ar deveni expresia şi ţinta unor atacuri publicitare încă şi mai înverşunate decît cele de azi. Politicienii, chiar aşa imperfecţi, mai calmează un pic impulsurile adrenalinei.
Cea mai bună soluţie rămîne tot votul pe procente. Intri în cabina de vot cu calculatorul în mînă şi votezi procente. Dacă stai prost cu matematica, o să te avertizeze o sonerie cînd treci de 100%. Şi n-ai cum să greşeşti dînd cîte puţin fiecăruia pentru puţinul pe care ni-l dau ei.
www.codrescu.com
