(ancheta a apărut în Dilema veche nr. 82 / 2005)

1. Ce sport aţi făcut în tinereţe?
2. Ce nu suportaţi în sportul de azi?
3. Care spectacol sportiv v-a rămas întipărit în minte?
4. Sportivul preferat.

Adriana BABEŢI

1. Gimnastică ritmică (la Palatul Pionierilor), atletism (în şcoala generală) şi canotaj (la facultate).
2. Vulgaritatea unor galerii, mitocănia unor patroni, antrenori şi chiar sportivi; dispariţia unui tip de graţie inteligentă şi a unei moralităţi pe care sportul, ca orice tip de joc, le presupune.
3. Seara campionilor, meciul de la Timişoara dintre România - Brazilia ’94. Şi o mai veche imagine a galeriei timişorene, cînd într-o noapte Poli a luat o bătută magnifică, în cîntecele şi încurajările a mii şi mii de oameni muraţi de ploaie.
4. Paolo Maldini.

Lucian BOIA

1. Mi-a plăcut şi îmi place foarte mult să înot, fără a fi însă un profesionist. Şi merg foarte mult pe jos. Cel mai bine gîndesc plimbîndu-mă. Dar asta ţine de o anume igienă a vieţii.
2. Importanţa şi puterea banului. Dar asta nu priveşte exclusiv sportul. Întotdeauna lumea a fost dominată de bani, puterea banului era însă mereu contrabalansată de ceva în societăţile tradiţionale şi chiar în cele occidentale ale secolului XIX. Astăzi nici religia, nici patriotismul, democraţia însăşi nu mai funcţionează fără bani.
3. Jocurile olimpice, campionatele mondiale... Mă interesează competiţia în sine, nu un sport sau o anume confruntare.
4. Nu cred că m-a impresionat vreodată un sportiv atît de mult.

Emil BRUMARU

1. Am jucat fotbal, am fost portar – aveam bune reflexe - sau bec, adică fundaş. Am mai jucat volei şi am făcut-o foarte bine: scoteam mingi prin rostogolire pe spate. Era spectaculos, se uitau fetele la mine...
2. Faptul că fotbaliştii au cele mai mişto femei. Sînt invidios pe ei.
3. Eram puşti cînd s-a transmis la radio meciul Bulgaria-România; i-am bătut cu 1-0 la ei acasă. Urmăresc însă toate meciurile Braziliei şi, bineînţeles, sporturile feminine, mai ales voleiul pe plajă. Îmi place, după ce marchează cîte un punct, cum se bat ele peste fund.
4. Una dintre surorile Williams, cea grasă, şi Lance Armstrong.

Neagu DJUVARA

1. Sport fac şi acum. În copilărie, la Sinaia, am făcut sky şi, mai tîrziu, mergeam în fiecare an cîte o lună în Alpii francezi. Tot în copilărie am învăţat să călăresc la nişte unchi de-ai mei de la ţară. În Africa, unde am trăit 23 de ani, am făcut călărie zilnic. Am înfiinţat chiar un club de echitaţie care la început avea numai doi cai şi care apoi a ajuns la 75 de cai.
2. Vînzarea şi cumpărarea fotbaliştilor. Îmi plăcea cînd echipele de fotbal aveau jucători naţionali.
3. Concursurile de bob de la Sinaia din tinereţea mea.
4. Boris Becker.

Nora IUGA

1. Am făcut înot la Şcoala de Înot de la Sibiu. Eram foarte bună. Pe la 17 ani puteam traversa Lacul Herăstrău dus-întors dintr-o suflare.
2. Nu-mi plac conflictele, acel frecuş al intereselor care, de fapt, există la toate nivelurile societăţii. Inclusiv în lumea scriitorilor.
3. Toate campionatele mondiale de fotbal, unde ţin cu Brazilia. Îmi amintesc un astfel de meci dintre Brazilia şi Anglia pe cînd bărbatul meu încă mai trăia. El ţinea cu Anglia, dar a învins Brazilia. Ce-a mai fost în familia noastră atunci!
4. Björn Börg, Boris Becker (cred că în spatele privirii sale atît de reci se ascundea un suflet emotiv), Beckenbauer şi, bineînţeles, Ruud Gullit, după care am fost înnebunită cînd juca la AC Milan.

Aurora LIICEANU

1. Am făcut floretă la Facultatea de Filozofie pentru că mă fascina acea întretăiere dintre un tip de mişcare artistică şi sport. De altfel, în copilărie, începînd cu clasa a V-a, mersesem cîţiva ani la o şcoală de balet. Am mai făcut şi sky.
2. Expresia colectivă, gregară a plăcerii, moda galeriilor şi a grupurilor mari. Topirea individului în mulţime mă sperie şi mă deranjează.
3. Olimpiada de la Atena, pentru felul în care grecii şi-au regizat simbolurile naţionale, o formă elegantă a nevoii moderne ca prin sport să se recupereze identitatea naţională.
4. Elisabeta Lipă şi Marius Urzică, pentru echilibru şi decenţa prezentării.

Nicolae MANOLESCU

1. Foarte multe, dar numai sporturi de pămînt: fotbal, handbal, volei, tenis şi atletism, mai exact, 100/200 m şi triplu-salt.
2. Caracterul de divertisment şi latura lui comercială exagerată. În general, nu cred că sportul are legătură cu comerţul. Comerţul falsifică sportul, vînzarea de jucători de fotbal fiind, de fapt, o vînzare de sclavi. Clubul este stăpînul lor.
3. Meciul din Liga Campionilor de acum cîţiva ani: Manchester United- Deportivo La Coruña, scor final 4-3.
4. Moser, handbalistul de la începutul anilor `60. Apoi urmează foarte mulţi: Pélé şi Dobrin, Pete Sampras şi Ilie Năstase, Bikila Adebe şi Carl Lewis, înotătorul Mark Spitz şi această extraordinară Elena Isinbaeva.

Angela MARINESCU

1. Mama mea a fost profesoară de Educaţie fizică şi campioană naţională la sky şi la înot.
Eu am făcut gimnastică la sol – eram cea mai bună din Arad -, înot şi volei.
2. Ridicarea ştachetei dincolo de posibilităţile omeneşti.
3. Nadia Comăneci cîştigînd la Montréal.
5. Ayrton Sena.

Mircea MARTIN

1. Am jucat volei şi fotbal, am făcut nataţie (de performanţă).
2. Cinismul, lipsa de cavalerism, mitocănia, vulgaritatea incomensurabilă, ziariştii sportivi care scriu şi vorbesc interminabil despre Becali şi Neţoiu etc.
3. Olimpiada de la Atena.
4. Cristi Chivu.

Dan C. MIHĂILESCU

1. Toată copilăria am fost fundaş sau portar, deşi toţi mă adorau ca arbitru. Jucam fotbal pe Şoseaua Giurgiului şi odată am fost chiar la o preselecţie la clubul Rapid, la maestrul Ureche. Mai tîrziu, mama s-a măritat cu antrenorul echipei de volei feminin al Fabricii de Ulei Muntenia. Am iubit apoi toată viaţa voleiul, dar nu am fost bun decît de ridicător, eram prea scund pentru a fi trăgător.
2. Temporizarea şi blaturile.
3. Meciul în care Pélé a dat un gol de la 18 m lobînd mingea peste zid şi lăsîndu-i pe toţi, adversari şi coechipieri, spectatori. Am visat acel gol de nenumărate ori. Ar mai fi şi finala Ligii Campionilor dintre AC Milan şi FC Liverpool de anul acesta.
4. Cel care tentează Everestul.

Andrei OIŞTEANU

1. Handbal, pe post de portar.
2. Mitocănia, xenofobia, vulgaritatea şi agresivitatea suporterilor pe stadioane. Nici conducătorii de cluburi nu stau mai bine la aceste capitole. De fapt, ei se crează şi se potenţează reciproc. Apariţia (şi supravieţuirea) în fotbalul românesc a unor indivizi de teapa lui Dragomir, Sechelariu, Becali etc. nu putea să aibă alt efect. S-a ajuns, totuşi, la un punct inacceptabil. Oricît de mitocani sînt, de pildă, suporterii din nucleul dur al galeriei echipei Steaua, ei au ajuns să ceară demisia “mîrlanului de Gigi Becali”. Mă mai deranjează faptul că, în general, jurnaliştii din presa sportivă ignoră această situaţie. Sînt întregi emisiuni sportive la TV în care se discută ore în şir dacă a fost ofsaid sau nu, daca a fost fault sau nu, dar nu se alocă nici un minut faptului că, pe stadioane, se huiduie imnul unei ţări străine, se scandează “Afară, afară/ Cu ungurii din ţară”, se afişează benere uriaşe cu textul “Un milion de ciori, o singură soluţie: Antonescu”, se răcnesc obscenităţi, se organizează bătăi cu poliţiştii şi jandarmii etc. etc. Aceste fapte nu există nici pentru conducerile cluburilor, nici pentru antrenori, nici pentru sportivi, nici pentru publiciştii de sport. Dacă nu declanşăm rapid o campanie naţională (un fel de “Coaliţia pentru un sport curat”), în care să fie implicaţi sportivi, ziarişti, formatori de opinie, organizaţii civice ş.a.m.d., ruina performanţelor etice ale sportului românesc va atrage după sine ruina performanţelor sportive. Deja acest fenomen este vizibil.
3. Atletismul, mai ales la olimpiade. Poate pentru că seamănă destul de mult cu tipul meu de activitate intelectuală: te antrenezi singur, neştiut de nimeni, timp de ani de zile, pentru o performanţă (sau un eşec) de cîteva minute.
4. Atletul american de culoare Jesse Owens. La Olimpiada de la Berlin, din 1936, „maimuţa” (cum îl numea propaganda nazistă) a spulberat teoriile naţional-socialiste privind superioritatea rasei ariene. Sub privirile turbate ale lui Hitler, el a cîştigat patru medalii de aur la toate probele la care a concurat.

Mihai OROVEANU

1. Am făcut atletism în lotul naţional, mai exact aruncarea cu ciocanul. Ca sporturi „adjuvante” am practicat haltere, lupte, tir, călărie şi paraşutism. De la acestea două din urmă am fost dat afară din cauza greutăţii. Am fost şi campion la rugby în naţionala de juniori, rugby-ul fiind pasiunea mea absolută.
2. Galeriile şi fotbaliştii, pentru că aleargă cu pieptul scos în faţă şi pe călcîie ca nişte comisari de poliţie.
3. Toate întrecerile de atletism.
4. Lia Manoliu şi Lance Armstrong.

Dan PERJOVSCHI
 
1. Înot şi sărituri în apă. La Sibiu. La Baia Populară. Cînd săream prost primeam de la antrenorul meu sas o nuia peste fund, cînd săream bine o tabletă de glucoză.
2. Cazinourile pictate, ca la Doroftei, pe spate.
3. Lance Armstrong.
4. Ladislau Bölöni.

Tia ŞERBĂNESCU

1. Am făcut handbal la Şcoala Sportivă nr. 2, unde l-am avut coleg pe Cristian Gaţu şi antrenor pe Frederic Spier. Am mai jucat şi tenis de cîmp.
2. Vulgaritatea, agresivitatea, violenţa.
3. Maratonul cîştigat de Lidia Şimon la Campionatul Mondial de Atletism de la Montréal din 2003. A fost o cursă senzaţională cap-coadă: pe ultimul km şi-a dat jos şapca, şi-a turnat apă în cap şi a ţîşnit printre cele două japoneze din faţa sa. A fost fantastic.
4. Ionela Tîrlea, tenismena Justine Hein-Hardenne, Leon Rotman, primul canoteur român care a cîştigat, la sfîrşitul anilor `50, două titluri olimpice, Iolanda Balaş, Nadia Comăneci, Cristian Gaţu şi Florea Dumitrache.

Mihai ŞORA

1. În liceu am făcut canotaj pe Bega. Am făcut şi înot, dar nu la modul profesionist. Acum merg pe jos între 5-10 km zilnic.
2. Exploatarea comercială. În tinereţea mea valoarea sportivilor nu se calcula în bani.
3. Finala Cupei Campionilor dintre Steaua şi Barcelona din 1986. A fost un meci extraordinar.
4. Ilie Năstase şi Helmut Duckadam.

a consemnat Marius CHIVU