Nu refuz niciodată să ies la o carte
Am mers la Gaudeamus în prima zi de tîrg, miercuri seara. Nu ştiam de unde vine senzaţia de noutate încercată acolo. Apoi m-am prins: era liber, liniştit, nimeni nu mai lansa nici o carte şi în surdină începuse o muzică de jazz. Mi-a plăcut aşa. A fost ca atunci când m-am nimerit la prima oră într-un supermarket şi toată marfa era ordonată şi proaspătă, si aproape doar pentru mine.
Am trecut în cercuri concentrice pe la standuri, că şi-aşa clădirea Romexpo predispune la ele. Impresia căpătată pînă la urmă cam în diagonală a fost că la ediţia din 2016 sunt puţine noutăţi. Nu ştiu de ce - probabil pentru că a înviat Bookfest-ul care ar fi luat caimacul cu cîteva luni mai înainte sau probabil pentru că noutăţile anunţate aici, într-un mod pur subiectiv, nu m-au impresionat. Dar chiar şi aşa, tîrgul Gaudeamus e tocmai bun să îmi (re)fac lista de cumpărături, sau mai precis wishlist-ul de cumpărături. Oricum, pentru consumatorul răbdător şi cu buget limitat, tîrgul de carte nu este tocmai locul ideal de aprovizionare. Pe site-urile specializate sunt preţuri mai bune chiar şi faţă de cele de la târg, important e să ai un card şi răbdare să pîndeşti ofertele. Şi cu foarte puţine excepţii cred, tot ce e la tîrg e şi pe site-urile cu pricina.
Fatalmente oprindu-mă preponderent la cărțile din aria mea de interes, am dat la Gaudeamus de titluri interesante, dar din 2015 sau mai vechi, sau de reeditări. De exemplu, cele două Dosare ale liderilor comunişti care au marcat (sau mai precis, tarat) lumea, Lenin şi Stalin. Scrise de Marius Stan şi Vladimir Tismăneanu, Dosarele nu sunt simple monografii şi manifestă “atitudine istoriografică”. Am văzut apoi cele două titluri ale lui Alain Besançon, Sfânta Rusie (din 2013) şi Nenorocirea secolului (mai recentă, de anul trecut). Ultimul repune în balanţă comunismul şi nazismul şi reia teribila afirmaţie (pe care iniţial am întâlnit-o la Timothy Snyder) că Hitler avea în plan atrocităţi mult mai mari decât cele comise împotriva evreilor. Din reeditarea lui Paul Lendvai, Ungurii, am răsfoit bucata de capitol despre Mátyás Rákosi, cel ce se autoproclama „cel mai fidel discipol al lui Stalin”. Nici Ultima ţigară a lui Fondane a lui Cătălin Mihuleac nu e chiar recentă, chiar dacă e din 2016. Dar cred că cine a citit America de peste pogrom nu va rezista ușor tentației de a continua cu următoarea carte a romancierului ieșean.
Sunt și cărți despre care am aflat că sunt lansate la tîrg, dar cu care nu am apucat să mă intersectez în periplul de miercuri seara. Una este Patria mea era un sîmbure de măr, volumul autobigrafic al Hertei Müller, în fapt o discuție a laureatei Nobel cu jurnalista austriacă Angelika Klammer. Alta îi aparține jurnalistului Marian Voicu și e despre tezaurul României de la Moscova. Am văzut însă mai demult documentarul autorului pe aceeaşi temă și din el țin minte abordarea sobră, chiar gravă, și selecția variată a opiniilor relevante, atât de puțin specifică jurnalismului actual românesc.
Ionuţ Iamandi este jurnalist la Radio România Actualităţi.
Foto: Alexandru Dolea/Radio România. Gaudeamus miercuri seara, în prima zi de târg.
