Nu, nu e de la islam

1 ianuarie 2017
Nu, nu e de la islam jpeg

În circumstanțe obișnuite, nu mi-ar fi trecut prin cap să încerc să fac pe exegetul în Coran. Dar o serie de întîmplări convergente m-a împins și către așa ceva.

Mai întîi, e vorba de o întîlnire. Acum aproape o lună, în timp ce vizitam geamia Esmahan Sultan din Mangalia, am intrat în vorbă cu cel pe care cei din jur îl apelau hogea - îndrumătorul spiritual al locașului. Nu știa boabă românește, mă descurcam prin intermediul unui ucenic de acolo, un băiat de aproximativ 15 ani, isteț și săritor, care în timp ce îi traducea lui hogea ce îi spuneam eu, părea că mai adaugă și de la el întrebări dacă nu era mulțumit de răspuns. A fost prima cateheză islamică, dacă mi se permite oximoronul, la care am participat, și de la care am aflat că potrivit învățăturii musulmane, Iisus Hristos este unul dintre cei patru mari profeți ai islamului, alături de Avraam (Ibrahim), Moise și Mahomed, și că Maria, o femeie extraordinar de curată, bine-plăcută lui Allah, l-a născut într-adevăr pe Iisus fără bărbat. La sfîrșitul discuției, spre surprinderea mea, hogea mi-a făcut cadou o versiune în limba română a Coranului, o carte elegantă, tipărită în Turcia în 2015, de care mi-a zis că îi era destinată altcuiva, care însă n-a mai trecut pe la geamie.

În al doilea rînd, am observat din nou, dar cu aceeași consternare, ușurința cu care oameni pe care îi știu inteligenți fac o legătură directă, cauzală, între islam şi terorism. Ei susțin, nici mai mult nici mai puțin, că natura islamului duce sau îndeamnă la terorism. Prima oară am auzit de o asemenea presupusă conexiune acum 15 ani, într-o respectabilă redacție în care lucram pe atunci. Apoi am tot auzit-o, din ce în ce mai des, încît acum apare ori de cîte ori se petrece un atac armat, terorist sau nu, cu musulmani implicați sau nu. Și cum Facebook-ul e mediul în care azi se diseminează multe idei, am să dau cîteva exemple întîlnite aici. „Unii cu mitraliera sau camionul, alții cu toporul; fiecare cu ce poate. O singură constantă: Allahu akbar. Şi, fireşte, nici o legătură cu islamul”, a scris, ironic, un cadru universitar, doctor în studii medievale. O zi după, ideea „constantei Allahu akbar”, cu tot cu tenta ironică, revine într-o altă postare a unui fost ziarist, ministru şi om de afaceri, la fel de influent în rețea, cu sute sau poate chiar mii de fani: „Afganul cu toporul din trenul din Germania era și el tot un depresiv. Trebuie înțeles: un tînăr, într-o țară străină, care are alte valori decît cele cunoscute în copilărie, religia nu-i dă voie să bea alcool, cum să-ți tratezi depresia? Pui mîna pe topor și căsăpești pe cine prinzi… Dar nu sînt toți așa, cei mai mulți sînt oameni de treabă! Allahu akbar!“ În sfîrșit, a treia zi, primul revine cu o serie de contrapuneri între creștinism și islam, din care prima decretează răspicat: „Coranul spune în numeroase surate că infidelii trebuie uciși, Noul Testament niciunde”. E drept, autorul e criticat imediat în comentariile la postare. Dar nu atît pentru ce spune despre Coran, ci pentru ce spune despre... creștinism. Și acesta ar fi la fel de violent în fapte şi la nivelul textelor sacre ca și islamul „generator de teroriști”.

A fost momentul la care am pus mîna pe Coranul de la hogea din Mangalia. Chiar sînt asemenea „surate” (în cartea amintită pluralul de la „sura” - în traducere, capitol - este „sura-le”), și încă în număr mare? Chiar există în Coran elementele unui genocid doctrinar?

Ca volum, Coranul în românește este peste jumătate, dar parcă nu mai mult de două treimi dintr-o Biblie. Ca și în Biblie, sînt multe versete care îmi scapă, ca înțeles și formulare. Unele conțin expresii pe care nu știu să le interpretez. Altele fac trimitere la obiceiuri sau evenimente de actualitate la vremea respectivă pe care azi poate doar specialiștii le pot pune în context. Dar ce am putut face a fost să profit de un index tematic de la sfîrșitul volumului care indică locurile din Coran în care apar termenii importanți. De exemplu, Nasara, adică nazarineni sau creștini. Sau Ehl-i kitab, adică oamenii Scripturii, i.e. iudeii și creștinii. Niciunde, potrivit indexului, nu am găsit un îndemn la violență împotriva creștinilor. Sînt versete care îi avertizează pe necredincioși în privința pedepselor, iminente sau, mai des, din viața de apoi, dar nu musulmanii vor fi executanții, ci Allah însuși. În schimb, din toate versetele indicate transpare o poziţie deferentă, chiar defensivă față de creștini și evrei, cărora Dumnezeu le-a vorbit prin profeți așa cum a făcut și cu musulmanii. Iată mai multe exemple.

„Și nu vă certați cu oamenii Scripturii decît cu frumosul, în afară de aceia dintre ei care săvîrșesc tiranii! Și spuneți-le: Noi credem în ceea ce ni s-a coborît nouă și în ceea ce vi s-a coborît vouă, iar Domnul nostru și Domnul vostru este același! Și Lui ne supunem noi!” (Sura 29, versetul 46).

„Există, printre cei cu Scriptură, unii care cred în Allah și în ceea ce vi s-a coborît (revelat) vouă și în ceea ce li s-a coborît lor, sînt umili în fața lui Allah și nu vînd semnele (versetele) lui Allah pe un preț de nimic. Iată, aceia vor primi răsplata lor din partea Domnului lor! Căci, Allah este grabnic la socoteală!” (Sura 4, versetul 199).

„Noi am coborît Tora în care se află călăuzire și lumină. Cu ea judecau, printre iudei, profeții cei supuși, precum și rabinii și cei cu știință, pentru că ei erau puși să păstreze cartea lui Allah și ei erau martorii. (...) Apoi, am trimis Noi, după ei (după profeți), pe Isus, fiul Mariei (Isa ibn-i Meryem), ca să confirme ceea ce aveau ei, dinainte, în Tora, și i-am dat Evanghelia (Indjil), drept călăuză și lumină și care să întărească ceea ce exista în Tora, de dinaintea lui, și pentru călăuzire și îndemn către cei cucernici. (...) Iar Ție Ți-am coborît Cartea (Coranul) cu Adevăr, ca să întărească Scriptura (Kitab) de dinaintea Ei și ca să o protejeze pe ea. Deci, judecă după ceea ce Ți-a coborît Allah și nu urma dorințele lor, lăsînd Adevărul care Ți-a fost dat! Căci, fiecăruia dintre voi v-am dat Noi o cale și un drum de urmat! Dacă ar fi voit Allah, El ar fi făcut din voi o singură comunitate. Dar nu! El vă pune la încercare prin ceea ce vă dă. Întreceți-vă, deci în fapte bune! Căci, întoarcerea voastră, a tuturor, este spre Allah! Apoi, El vă va da de știre despre neînțegerile dintre voi!” (Sura 5, versetele 44, 46, 48).

„Ei spun: Deveniți iudei sau creștini, ca să găsiți călăuzirea! Tu (O, Muhamed!) spune: Dimpotrivă! Noi urmăm sincer credința lui Abraham! Căci, el nu s-a numărat dintre idolatri!” (Sura 2, versetul 135).

„Spuneți: Noi credem în Allah și în ceea ce ni s-a coborît (revelat) nouă, precum și în cele ce au fost coborîte lui Abraham (Ibrahim) și Ismail și Ishak și Iacob (Yakub) și triburilor, ca și în cele date, de Domnul lor, lui Moise (Musa) și Isus (Isa) și altor profeți. Noi nu facem vreo deosebire între ei! Căci Lui îi sîntem supuși (muslimun)!” (Sura 2, versetul 136)

„Tu spune: O, voi, oameni ai Scripturii! Veniți la o vorbă care să fie comună printre noi și printre voi: Să nu adorăm decît pe Allah și să nu-I asociem nimic altceva și, în afară de Allah, să nu luăm unii pe alții dintre noi drept stăpîni! Apoi, dacă ei își întorc spatele lor, Tu spune-le: Fiți martori că noi sîntem musulmani!” (Sura 3, versetul 64) (*)

Și exemplele ar putea continua. Ar fi pueril să cred că înșiruirea lor ar tranșa problema legăturii dintre terorism și islam. Chestiunea este mult, mult mai vastă. Dinspre partea mea, la acest stadiu absolut incipient, este posibil să nu fi știut unde și cum să caut în Coran. Dar aștept în continuare, ceea ce fac de altfel de 15 ani, un exemplu de verset din “„numeroasele sura-le” care să conțină îndemnul ca musulmanii să îi ucidă pe necredincioși. Mulţi spun că există, dar nu am întîlnit pe nimeni care să îl indice, cum am făcut eu cu cele de mai sus. Iar dacă un asemenea exemplu nu există totuși în Coran, înseamnă că nu Coranul e inspirația terorismului, cum am văzut că se vehiculează cel puţin pe Facebook. Și dacă nu e Coranul, nu e nici islamul, care se fundamentează în primul rînd pe Coran. „Întreceți-vă, deci în fapte bune!”, spune Allah, adresîndu-se, prin Mahomed și Coran, și musulmanilor, și evreilor, și creștinilor.

E drept, musulman înseamnă „credincios adevărat”, dar oare ortodox nu înseamnă același lucru, și anume drept-credincios? Nu cred toți credincioșii că au un statut aparte? Musulmanul se crede ultimul destinatar cronologic al mesajului lui Allah văzut ca Dumnezeul Unic, în timp ce pentru creștini, din punct de vedere al crezului religios, musulmanii sînt un fel de sectanți arieni, care nu cred în natura divină a lui Iisus Hristos. Dar de aici pînă la justificarea teologică a unui terorism de sorginte islamică e cale lungă, dacă nu cumva imposibil de parcurs.

(*) Traducerea explicativă a Coranului, Editura Departamentului pentru servicii confesionale a Republicii Turcia, Ankara, 2015, ediția l. Coordonator general: Prof. dr. Mehmet Emin Ozafshar. Traducere, introducere, note și index: Mustafa Ali Mehmet. 

Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități.

Foto: wikimedia commons

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

banner sonia trifan png
Theo Rose si Anghel Damian s au casatorit   FOTO Instagram  (1) jpg
Theo Rose, mesaj emoționant pentru Anghel Damian, de ziua lui. Ce a publicat: „Noi suntem 8 și 9”
Theo Rose și Anghel Damian formează unul dintre cele mai apreciate cupluri din showbizul românesc, iar artista nu ratează ocaziile importante pentru a-i face declarații de dragoste soțului ei. De ziua lui, Theo Rose a publicat pe Instagram un mesaj emoționant
tienri WhatsApp Video 2026 08 09 at 15 43 23 (1) mp4 thumbnail png
Primele imagini cu tinerii care au atacat cu topoare și pietre o ambulanță în Cluj. Cei trei au fost săltați de polițiști și reținuți
Au apărut primele imagini cu cei trei tineri suspectați că au atacat cu topoare și pietre o ambulanță care se deplasa printr-o localitate din județul Cluj. Cei trei, cu vârste de 18, 22 și 24 de ani, au fost identificați și reținuți de polițiști pentru 24 de ore.
WhatsApp Image 2026 08 09 at 15 34 57 jpeg
Turiștii ignoră steagul roșu pe plajele din Eforie și intră în mare. Jandarmii au împărțit amenzi pe plajă
Jandarmii au fost mobilizați pe plajele din Eforie pentru a-i ține pe turiști departe de apa agitată. În ciuda avertismentelor, două persoane au intrat în mare și au fost sancționate.
horoscop webp
Horoscop luni, 10 august 2026. Sar scântei în cuplu și la serviciu. Ce zodie riscă să piardă bani
Horoscopul de luni, 10 august 2026, vine cu informații noi despre fiecare zodie în parte. Acest început de săptămână o să fie plin de încercări pentru nativi, mai ales pentru Berbeci. Aceștia vor trece prin momente tensionate. De asemenea, un semn zodiacal riscă să piardă o sumă importantă de bani.
Incendii Spania. FOTO EPA-EFE
Cod roșu de incendii în Valencia: MAE emite atenționare de călătorie pentru români
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Comunitatea Autonomă Valenciană asupra faptului că Guvernul regional (Generalitat) a instituit pentru 12 august, ziua eclipsei solare, nivelul maxim de prealertă pentru ris
vloggeri png
Orașele din România care au cucerit doi turiști americani. Au ajuns din întâmplare în țara noastră și au cheltuit 4.000 de dolari
România este un adevărat cufăr de comori atunci când vine vorba despre potențialul turistic. Iar tot mai mulți vizitatori de dincolo de hotare aleg să-și petreacă vacanța în țara noastră.
Un copil de 11 ani a murit într-un accident pe autostrada A2 FOTO ISU Dobrogea
Accident cu 6 mașini pe A2, la Cernavodă. Traficul în zonă este restricționat
Un accident rutier în care au fost implicate şase autoturisme s-a produs, duminică, pe Autostrada A2 Bucureşti-Constanţa, în zona localităţii Cernavodă, judeţul Constanţa, traficul în zonă fiind restricţionat.
Eclipsa solară  Foto Magnific com jpg
Eclipsa de Soare din 12 august 2026, spectacol rar la apus. Adrian Șonka: „O imagine pe care poate nu o vezi niciodată în viață”
Eclipsa parțială de Soare din 12 august 2026 și maximul Perseidelor vor transforma cerul într-un spectacol astronomic rar. Astronomul Adrian Șonka explică, pentru „Weekend Adevărul”, unde se va vedea cel mai bine și de ce acest apus este unul pe care s-ar putea să nu-l mai vedem o viață.