Nu mai avem valori?
Aud tot mai des în jurul meu această afirmaţie: “nu mai avem valori, societatea noastră duce lipsă de valori”. O citesc pe site-uri, pe Facebook, mă întîlnesc cu ea te miri pe unde şi cine ştie în ce context. Am ajuns să nu prea mai înţeleg la ce se referă.
Am regăsit-o şi acum, în legătură un incendiul de la clubul Colectiv. Am citit cîteva comentarii care ajungeau rapid la această concluzie: “totul se întîmplă pentru că societatea noastră nu mai respectă valorile”. Ar fi inutilă (şi prea complicată pentru acest colţ de pagină) o discuţie sociologică despre ce înseamnă “valori”, despre felul în care o comunitate umană valorizează anumite lucruri. Aşa că o iau băbeşte şi încerc să-mi explic mie însumi ce-am observat că înţeleg alţii atunci cînd, dezamăgiţi sau indignaţi, spun că “nu mai avem valori”.
Unii înţeleg prin asta că nu mai ştim să respectăm oamenii de valoare, personalităţile culturale ori ştiinţifice. Se plîng, de pildă, că la televiziuni apar pseudo-vedete în emisiuni de scandal. E adevărat. Dar nu observă că pe alte posturi chiar apar personalităţi şi nu se uită prea multă lume la ele. Nici chiar cei care se plîng că “nu ne mai respectăm valorile” nu se uită, căci sînt ocupaţi să se uite la pseudo-vedete ca să-şi alimenteze indignarea şi să-şi confirme dezamăgirea că poporul nu mai are nimic sfînt.
Alţii înţeleg prin asta că nu mai sînt respectate nişte chestiuni abstracte, precum educaţia, politeţea, dreptatea, cinstea, corectitudinea. Despre patronii de la clubul Colectiv s-a scris, de pildă, că deşi sînt oameni tineri, crescuţi în libertate şi democraţie, au deprins de la generaţiile mai vîrstnice “cultura compromisului”, şmecheria, fenta. Mulţi cred că în societatea noastră tocmai aceste trăsături sînt valorizate: tupeul, şmecheria, descurcăreala. Aşa o fi, ar trebui să facem studii serioase ca să tragem o asemenea concluzie. Dar dacă oamenii percep situaţia generală în acest mod, atunci de ce nu fac şi pasul următor, adică să conştientizeze că sîntem cu toţii părtaşi la starea naţiunii, la decăderea moravurilor, la tot ce ne îngrijorează? Pentru că e mai simplu să dai vina pe “ceilalţi” şi în primul rînd pe “clasa politică” (pe care tot noi am ales-o şi o lăsăm să-şi facă de cap).
Eu cred că cea dintîi valoare care nu prea îşi mai găseşte locul nu doar în societate, dar şi în minţile oamenilor, este respectul faţă de individul uman, faţă de viaţa şi personalitatea fiecăruia. Individul uman e cam golit de substanţă la noi, despre oameni se vorbeşte “la grămadă” sau abstract. Într-o carte apărută recent la Editura Humanitas (Înfrîngerea gîndirii), Alain Finkielkraut comentează astfel felul de a privi individul uman în societăţile occidentale: “Care om? Subiectul abstract şi universal al Declaraţiei Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanului? Realitatea noncorporală, fiinţa fără suflet, făptura fără carne, fără culoare şi fără calitate care populează marile discursuri universaliste? Individul, exceptînd tot ceea ce-l distinge?”.
Modernizaţi tîrziu şi cam brambura, preluăm şi noi, pe apucate, acest fel de a vorbi despre abstracţiuni şi generalităţi, fără să ne dăm seama că valorile după care tînjim se regăsesc cel mai adesea chiar în omul de lîngă noi, care a devenit şi el un fel de “fiinţă fără suflet, făptură fără carne”. Şi tragedia de la Colectiv, şi alte nenorociri care se întîmplă, şi criza de încredere din societate, dar şi toate hărţuielile şi neregulile care ne amărăsc viaţa de toate zilele pleacă de aici: de la lipsa de respect faţă de individul uman şi faţă de viaţa lui. Care, pînă la urmă, exprimă lipsa de respect a fiecăruia faţă de sine însuşi.
Articol apărut pe Blogurile Adevărul.
Fotografie de Marius Georgescu
