Mormîntul unui dictator
(Articol apărut în Dilema, Nr.383, 16-22 iun. 2000)
Mormîntul lui Nicolae Ceauşescu din cimitirul Ghencea e o alcătuire ciudată. Crucea de piatră poartă deasupra numelui o stea roşie şi o icoană cu chipul lui Hristos dedesubtul lui. Chiar la rădăcina ei, o inscripţie te anunţă că monumentul a fost ridicat de Partidul Muncitoresc Român, o organizaţie pe vremuri atotputernică, cu Ceauşescu drept unic Dumnezeu care mai primea o mînă de ajutor de la ateii Marx şi Lenin.
Elena Ceauşescu odihneşte într-un mormînt cu mult mai modest, pe partea cealaltă a aleii, străjuit doar de o simplă cruce de lemn, cu numele aproape şters, de parcă ar fi fost îngropată aici de veacuri. O prietenă de-a mea, deloc iubitoare a cuplului Ceauşescu, crede că e păcat să nu fi fost îngropaţi împreună. "În fond, îmi spunea ea, şi-au împărţit şi viaţa, şi moartea."
Ceauşeştii au fost, într-adevăr, un cuplu inseparabil. Circula o poveste despre cum se certau ei pe marginea unei machete a unei clădiri măreţe pe care voiau s-o construiască. El voia cupolă. Ea? Dădea cupola la o parte. El o punea la loc. Într-un sfîrşit, ea lua cupola şi o băga în poşetă. Punct. Mormintele lor nu sînt nici măreţe şi nici încoronate de cupolă. Închisă în vreo poşetă uitată prin vreo magazie prăfuită sau, poate, scoasă la licitaţie la E-bay, ca multe din avuţiile lor, cupola aceea ar fi putut fi un monument funerar cum nu se poate mai potrivit.
La mormîntul tovarăşului Ceauşescu, o pereche de bătrînei se prinseseră într-o discuţie aprinsă, care deveni încă şi mai înflăcărată cînd mă apropiai. "Da, spunea bărbatul, el ştia ce e grija faţă de om. Pe vremea aia aveam apartament, acum nu am nimica." "Aşa e, continuă bătrîna, pe atunci, dacă te dădeau afară dintr-un serviciu, îţi dădeau imediat altul. Toată lumea avea serviciu." Băgînd de seamă că ascultam doar din politeţe, s-au retras curînd, osteniţi în hainele lor ponosite, uimiţi de răutatea unei lumi unde cel pe care îl credeau cîndva zeu zace acum într-un mormînt fără de cupolă.
Ca să ajung la Ghencea, am luat un taxi al cărui şofer s-a dovedit a fi un ghid furibund, purtînd şi el nostalgia lui Ceauşescu. "Acum nu mai există decît corupţie şi prostituţie", exclamă el cu amărăciune. Trecem prin faţa unei case unde vreo zece femei boite îşi expun nurii: "Care vă place? Pot să opresc şi să aştept". După ce refuz oferta, spune: "Numai un om cu mînă de fier ne mai poate salva!".
Chestiunea "mîinii de fier" creşte şi se înmulţeşte. Formaţia Taxi a scos pe piaţă un clip foarte popular, "Criogenia salvează România". De la "mîna de fier" la "criogenie", se pare că toţi caută o cale să salveze ţărişoara. Poate că, în loc să-i împuşte, mai bine îi congelau pe Ceauşeşti.
La intrarea în cimitirul Ghencea, coşciugarii te îmbie cu niscai copîrşeie arătoase, sculptate de mînă, la preţuri bunicele. Este şi un chioşc care vinde pîine caldă cu două mii, acolo. Şi florile sînt din belşug şi ieftine. Cam astea ar fi singurele lucruri pe care le poţi cumpăra la preţuri mici în România de azi. Orice altceva este scump, iar lefurile sînt minuscule. Cu toate acestea, cafenelele sînt pline de tineri îmbrăcaţi după ultima modă, cu celularele la brîu. Nu par că ar aştepta vreun mîntuitor. Nu se gîndesc decît la cum să se salveze singuri. Nici unul dintre ei, după cît îmi pot da eu seama, uitîndu-mă la pantofii lor cu tălpi înalte, la fustele mini şi la ochelarii de soare, nu a fost vreodată la Ghencea.
www.codrescu.com
(Rubrică difuzată la National Public Radio şi publicată în The Realist, Gambit Weekly, The Baltimore Sun şi Funny Tonus)
