Leipzig-ul a citit și în 2013
Primul oraș în care m-am plimbat pentru prima oară alături de părinții mei în afara graniței a fost Leipzig. Se întîmpla în vara lui ‘90 și aveam 13 ani.
Toată copilăria am auzit numele orașului ăstuia, Leipzig, rostit la noi acasă. “Tre să plec la Leipzig, la tîrg în martie.” “În mai plec în delegație la Leipzig”. Nu prea înțelegeam ce e aia tîrg și ce se face acolo, însă mă fascinau poveștile de după. “Nu prea se compară. La Leipzig e curat, nu mori de frig, de foame nici pe atît. Oricum tot nu e ca’n vest, asta o zic, ei, cei din est…”. Așteptam cu nerăbdare și poftă fiecare întoarcere a unuia dintre părinți de la Leipzig. Mă bucurau creioanele colorate și gumele de șters parfumate (colecția o mai am și acum); cărțile cu ilustrații și personaje simpatice, toate vorbind germană, și, astfel, ajutîndu-mă să o învăț și mai bine; dar și mezelurile proaspete și incredibil de gustoase, pîinea neagră și muștarurile de toate felurile. Leipzig era pentru mine egal cu gustul bun.
La mai puțin de un an după revoluție, în ‘91, prin primăvară, tata - destul de mare cititor - i-a povestit unui prieten de un tîrg nou, “cumva independent”, organizat după căderea zidului Berlinului: și anume un tîrg de carte. Îmi amintesc bine cum a ținut să puncteze că “acum tîrgul de carte de la Leipzig se adresa întregii Germanii, și nu numai estului sau industriei cărții, ci mai ales cititorilor ei, fiind un tîrg pentru public”. “Leipziger Buchmesse” în varianta sa “nou independentă, de după ”Wende” a devenit un fapt în 1991. Au particpat în jur de 25000 de vizitatori. În 2012 la Leipziger Buchmesse, s-au înregistrat peste 160000 de vizitatori, iar anul ăsta 168000.
Istoria tîrgului de carte de la Leipzig începe cam din secolul 17, cînd Leipzigul întrecea Frankfurtul pe Main cu numărul de cărți prezentate. În secolul 18, Leipzigul era considerat centrul cărții moderne germane, cu edituri de prestigiu și librării remarcabile. Leipzig și-a păstrat locul “de top” pînă în 1945 cînd tîrgul de la Frankfurt l-a “întrecut”. Dar și în perioada redegistă tîrgul de carte de la Leipzig a reușit să fie punctul de legătură ș întîlnire între est și vest, atît pentru editori și industria cărții cît și pentru cititorii si iubitorii de carte. În toți cei 20 și un pic de ani de la căderea zidului, Leipzig a reușit să devină acel loc în Europa, de vest și de est, unde cititul e pus la loc de cinste, în cele patru zile în care “Leipzig liest” – Leipzig citeste (acesta este moto-ul tîrgului). Leipzigul a reușit, astfel, la 20 de ani după căderea zidului Berlinului și schimbarea de la sistemul comunist, să organizeze cel de-al doilea tîrg de carte ca mărime și importanță al Germaniei (primul fiind tîrgul de la Frankfurt, cel mai mare tîrg de carte din lume) dar, mai ales, să faciliteze și asigure cel mai mare festin al lecturii din Europa.
La Leipzig, în fiecare martie, timp de patru zile se celebrează lectura și cititul, cartea și povestea, în limba maternă și traducere, scrisul și scriitorii, de toate felurile și genurile: de la autori “mari” la debutanți, de la scriitori germani la nume consacrate ale literaturii internaționale, de la cărți pentru copii, adolescenți, oameni mari și mici, de la sf-uri și fantasy, la romane grafice și polițiste ,de la chick-lit la manga, de la literatură erotică la benzi desenate. La Leipzig literatura devine spectacol, cititul devine petrecere, lectura e pusă la rang înalt (sau foarte jos, în pivnițe și cafenele subterane). Alături de citit, în zilele astea de martie la Leipzig se cîntă, se dansează, se desenează, se recită, se discută, se fac excursii școlare în halele “galactice” ale tîrgului, se merge la biblioteci și prin birturi, restaurante și baruri pentru a se citi și discuta despre cărți, despre povești cu autori, artiști, editori, jurnaliști, pensionari, elevi.
Anul acesta în cei 69000 de metri pătrați de spațiu alocat tîrgului de carte, pe Messegelände – adică pe pămînturile tîrgului (deci vreo 5 hale de sticlă imense, unite între ele de niște coridoare lungi orbite de lumină, unde publicul mișună ca furnicile și mai ales tineri, școli întregi de tineri costumați în fel și fel de personaje din cărți și tot felul de alte întruchipări colorate și stufoase, întunecate sau sumbre) s-au regăsit 40000 de rafturi de cărți, s-au întrunit 2800 de jucători și pioni în ale literaturii, scrisului, jurnalismului cultural de la autori la jurnaliști, redactori, editori, agenți, au avut loc în jur de 2900 de evenimente legate de cărti, povești, basme, poezie, lecturi, întîlniri cu autori, petreceri (una din ele – vestită, pe acum, la primărie, party-ul literaturii – Litpop, unde muzica pop merge (așa cum e normal) nemaipomenit de bine cu literatura, și se citește și se dansează pînă foarte tîrziu (sau foarte devreme). Toate aceste evenimente și întîmplări sunt documentate asiduu, formal și informal, live de canale de televiziune și radio de la Arte la ZDF etc. Totul pare o mașinărie foarte bine pusă la punct. Nu mă impresionează atît de mult numărul mare de evenimente și oamenii prezenți, cît armonia în care se întîmplă totul.
Printre toate întrunirile și întîlnirile astea legate de cărți, basme, romane, povești pentru copii, Leipzigul mai face ceva – își îndreaptă privirea atentă asupra literaturilor din sud-estul Europei și hala 4 timp de 4 zile zumzăie și forfotește de autori din toată zona balcanică și restul estului Europei. La fiecare oră (de la 9 dimineața la 6 seara) e cîte o nouă întîlnire, lectură , dezbatere, discuție cu teme și autori, cărți și personaje din estul Europei (simultan la vreo 4, 5 standuri, spații special amenajate pentru întîlniri). Și e lume care vine, ascultă, care rîde și se emoționează la tot ce are estul Europei de spus și citit, povestit și împărtășit prin cărți și autorii și traducătorii lor.
Iar vinerea și sîmbăta seara într-unul din cele mai vechi (și “fallen apart” și lăsate intenționat astfel) cinemauri din Europa, la UT Connewitz se țin seara lecturi maraton din est. Anul ăsta au avut loc noaptea adriatică (cu accent croat căci Croatia devine membră nouă UE și asta se celebrează (sau nu) și prin literatură și lectură, cîntec și poezie), și noaptea balcanică unde autori din toți Balcanii s-au întrunit și au citit fiecare cîte un minut în limba lor maternă, iar apoi un actor, în limba germană, vreo 6/7 minute din vreo carte de–a lor, apărută sau nu (încă) în Germania deja.
La noaptea balcanică și acolo se cîntă, iar anul ăsta muzica a fost pentru prima oară românească. Monooka, artist român, stabilită de 5 ani la Londra, a fost “the gig of the night” si a încîntat o sală plină cu 300 de oameni cu doine și cîntece tradiționale românești, uneori cu cîte vreun jazzy twist. La final directorul tîrgului de la Leipzig a
cerut CD-ul.
De cîțiva ani urmăresc la fața locului cine, cînd, unde discută, citește, povestește despre și din literatura română. Și pentru că mi-am dorit mereu să pot contribui cumva la dialogurile și poveștile acestea, anul acesta printr-o colaborare cu și prin diverse instituții și organizații europene le-am propus organizatorilor doi invitați în cadrul Nopții Balcanice. Așa că Monooka a fost prezența muzicală românească aflată în premieră absolută la Leipzig. Și pentru că Monooka e și păpușar, scrie și poezie grafică i-au propus și o lectură pentru copii în cadrul tîrgului. A scris, așadar, ceva special pentru tîrg, și–a adus una din marionete cu ea și cu chitara (și cu mine în fundal ca traducător și interpret) le-a cîntat și prezentat copiilor aventurile lui Miri și ale cucului în pădure. La standul Traduki au fost copii între 3 -12 ani și ni s-a confirmat că e prima oară cînd nu numai că au venit copii în număr atît de mare, dar au și rămas întreaga oră, ba mai voiau să stea cu noi și după). Monooka i-a fermecat de-a dreptul.
Îmi plac mult povestirile scurte și pentru că sînt convinsă de impactul lor, așa că mi-am propus să “duc” un autor român tînăr cu un text scurt la Leipzig. În toamnă, Andrei Ruse a fost stipendiat la Schloss Solitude, Stuttgart și acolo a avut o lectură cu povestirea lui scurtă Mărioara tradusă în limba germană, de altă stipendiată, Katharina Bendixen, unde l-am și ascultat, de altfel. Așa că l-am recomandat pentru lectura de la tîrg intitulată “vederi din Bucuresti și Lyubliana” – unde a participat alături de Ales Steger și au și discutat despre literatură. Discuția a fost moderată de Jan Cornelius care și-a prezentat și el cartea sa proaspăt apărută la editura Horlemann, Narrenstueck oder Das Wundern des Dolmetschers beim Betrachten der Welt).
Mi-ar fi plăcut să fie acolo și Dan Coman și Theodor Dună, căci cărțile lor apărute la Edition Solitude sînt încă proaspete și o lectură nu le-ar fi stat deloc rău. Ghinga, volumul lui Dan Coman în traducerea lui Georg Aescht, și Der Lärm des Fleisches, volumul lui Theodor Dună, în traducerea aceluiași Georg Aescht, ambele volume bilingve, au apărut anul trecut la Edition Solitude, ambii autori fiind stipendiați la Schloss Solitude în 2010. Finanțele au (fost) însă o problemă, pe viitor sper să iasă mai bine calculele.
M-am bucurat să tălmăcesc pentru Claudiu Komartin care, invitat de Traduki, a susținut o lectură și a avut o discuție la tîrg, citind din volumul său bilingv “Und wir werden die Maschinen weinen lassen” , în traducerea lui Georg Aescht. Volumul a apărut în colecția “tradukita poezio” la editura Edition Korrespondenzen din Viena, în 2012, și cuprinde o selecție din poeziile sale apărute în diferite volume.
Radu Vancu a susținut o lectură din ultimul său volum de poezii Frînghia înflorită, tradus în limba germană de Joachim Wittstock, Nora Căpățâna și Doris Sava. Discuția a fost moderată de Jan Cornelius. Radu a povestit despre rolul poeziei în viețile noastre, despre însemnătatea lui Mircea Ivănescu în viața sa, omul și poetul, despre cum a învățat de la el cum se poate trăi și scrie poezie fără emfază. Monooka li s-a alăturat și a strîns în jur și mai mulți ascultători și privitori cu vocea și poveștile ei cu doine. Poezia lui Radu și vocea Monookăi au fost în perfectă sinergie.
Tot la Leipzig și-au lansat volumele tocmai apărute în Germania, Gabriela Adameșteanu, “Der gleiche Weg an jedem Tag”, apărut la editura Schöffling, în traducerea lui Georg Aescht și Doina Ruști cu romanul ei Lizoanca , apărut la Horlemann Verlag, în traducerea lui Jan Cornelius.
La Leipzig cărtile sînt vedetele. Iar anul acesta s-au sărbătorit 50 de ani de decernare a premiilor celor mai frumoase cărți din lume. Iar România (mulțumită propunerii si înscrierii facute de Oana Boca și Ioana Grunwald, de la Headsome Communications) a reintrat în această competiție și cartea cu pricina, a lui Nicu Ilfoveanu, Lost and Found, (premianta de anul trecut la categoria cea mai frumoasă carte românească, la Prima Gală a industriei cărții din România), a fost selecționată pentru short list.
De cînd vin la tîrgul de carte de la Leipzig nu mai apuc să mă plimb prin orașul ce cîndva pentru mine însemna gust bun, cărți cu desene și pantofi de calitate. Însă sper că voi reuși să “aduc” cît mai mulți autori români la cel mai mare festin de lectură din Europa, și, astfel, poveștile lor să fie traduse în germană, publicate și citite.
Foto: Anca FRONESCU
