La zi în șah și sumo

25 septembrie 2017
La zi în șah și sumo jpeg

Un europarlamentar român scria deunăzi pe pagina lui de Facebook că se află la Seul și că acolo, la televizor, pe singurul canal japonez pe care îl prinde, urmărește „un sport extraordinar, sumo”. M-am simțit încurajat astfel să continui la rubrica de față „În alb și negru” cu mixtura dintre cele două sporturi în definitiv asiatice, șahul și sumo.

La șah e de consemnat că românul nostru Bogdan Deac e la egalitate de puncte cu campionul mondial Magnus Carlsen în puternicul open de la Isle of Man, cocheta insulă britanică dintre Anglia și Irlanda de Nord. Nu vă entuziasmați prea tare, nu am menționat contextul: s-au jucat doar două runde, și la început, pînă se decantează fruntașii și codașii, într-un open este foarte probabil ca jucătorii tari să întîlnească jucători mai slabi. Este ceea ce s-a întîmplat de fapt, și în cazul lui Deac, și în cazul lui Carlsen. Despre cum va fi peste cîteva runde, mai vorbim săptămîna viitoare; deocamdată, vreau să spun că apreciez felul în care Federația Română de Şah a ales reprezentantul României la turneul din Isle of Man, respectiv pe cel mai bun junior al nostru. Cred că e o bună strategie de a-l forja pe cel ce are șansele cele mai mari, date de vîrstă și talent, de a deveni un campion român de talie mondială. Turneul nu e ușor, e o companie foarte dură; îi menționez dintre jucători, pe lîngă campionul mondial despre care deja am spus, pe Nakamura, Short, Caruana, Anand, Leko și Hou Yifan.

Cupa Mondială de la Tbilisi, despre care am scris și data trecută, a ajuns pe ultima sută de metri. Chinezul Ding Liren l-a eliminat în mod oarecum surprinzător pe americanul Wesley So, așa că în aceste zile joacă finala cu armeanul Levon Aronian, care a trecut de Maxim Vachier-Lagrave (Franța). Cei doi finaliști au cîștigat deja dreptul de a juca în Turneul Candidaților de anul viitor; astfel, pentru prima oară în istoria șahului, un jucător chinez ajunge să participe la un turneu final de desemnare a șalangerului la titlul mondial. Acum, cînd scriu, scorul Ding – Aronian e 1-1, și mai sînt de jucat două partide de șah clasic, azi și mîine. Dacă va fi egalitate 2-2, miercuri, 27 septembrie, se vor juca partidele de departajare de șah rapid după regulile detaliate aici.

Și mai la est, la Tokyo, Cupa Împăratului la sumo a fost ridicată pentru a noua oară în carieră de yokozuna Harumafuji. Exact cum anticipam data trecută, Harumafuji a reușit să forțeze barajul cu ozeki Goeido, care a condus aproape tot turneul. Goeido a pierdut în prima rundă, dar apoi au urmat zece victorii consecutive, timp în care Harumafuji adunase deja patru înfrîngeri. În ultima rundă însă, a 15-a, yokozuna avea numai o singura înfrîngere în plus față de Goeido, dar cei doi se întîlneau acum față în față. A cîștigat Harumafuji și astfel a trebuit să se joace un meci suplimentar de departajare, amîndoi rikishi avînd cîte 11 victorii și patru înfrîngeri. Interesant e că în pauza de dinainte de meciul decisiv, Harumafuji și-a luat un partener de antrenament și a exersat cu el exact procedura yorikiri prin care apoi l-a înfrînt pe Goeido pentru a doua oară în aceeași zi. O mare șansă ratată de ozeki Goeido, mai ales că din cauza accidentărilor, la turneul Aki Basho din Tokyo din acest an nu au jucat ceilalți trei yokozuna activi, Hakuho, Kakuryu și Kisenosato.

diagram78 png png

Diagrama săptămînii

Soluția diagramei 78 va fi publicată săptămîna viitoare. Soluția diagramei 77 de săptămîna trecută: 1. Te6! Nxe6 2. Dxe5+ Rg8 3. Nxe6+ Tf7 4. Df6 și albul rămîne cu pionul central e4 în plus și cîștigă ușor.

Ionuţ Iamandi este jurnalist la Radio România Actualităţi.

Foto: Ding – Aronian în finala Cupei Mondiale la șah, Tbilisi 2017. Sursa: tbilisi2017.fide.com / Anastasia Karlovich.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

Design fără titlu (6) png
Șase zile fără operație la Floreasca. Ce reclamă jurnalista Adina Popescu și cum răspunde spitalul
Jurnalista Adina Popescu povestește despre cele șase zile petrecute la Spitalul Floreasca, unde susține că a așteptat operația și reclamă condițiile din salon.
festivitate deschidere an scolar 2024 2025 jpg
Profesorii încă nu știu cum vor acorda note de luni încolo. Cel mai negru debut de an școlar din ultima perioadă: „Nu mă aștept la nimic bun în învățământ”
Noul an școlar debutează cu o serie de provocări nerezolvate, de la situația manualelor și a burselor, până la incertitudinea privind examenul de admitere la liceu și lipsa unor ghiduri practice pentru noile standarde naționale de evaluare.
pasager imobilizat banda adeziva foto X  aviationbrk jpg
Isterie în aer: Imobilizat cu bandă adezivă de echipaj și pasageri, după ce a devenit violent: „M-a mușcat de mână!”
Un pasager turbulent a fost imobilizat cu bandă adezivă de scaun, după ce a provocat haos la bordul unui avion American Airlines. Aeronava a fost nevoită să aterizeze de urgență la Baltimore, unde bărbatul a fost preluat de poliție și FBI.
copil pe strada bucuresti jpg
Imagini care îți taie respirația! Un copil de nici 2 ani, singur în mijlocul traficului din București. Un motociclist a intervenit
Imagini care îți taie respirația. Un copil de nici doi ani, salvat din calea mașinilor, în București. Momentul a fost surprins chiar de un participant la trafic
marcel si armina jpg
Motivul pentru care Marcel a vrut să participe la „Insula Iubirii” cu soția sa. Ce vrea să vadă Armina
Motivul pentru care Marcel, fosta ispită „Insula Iubirii”, a ales să se întoarcă, de data asta ca și concurent. De ce vrea soția sa, Armina, să se convingă.
pisica garfield in grecia png
„Garfield”, noul „coleg” care i-a cucerit pe pompierii români din Grecia: „S-a apropiat imediat, prietenos și curios, hotărât parcă să intre și el în dispozitiv”
Pompierii români aflați în Grecia au întâlnit un motan pe care l-au botezat Garfield, după celebra bandă desenată. Aceștia povestesc cum felina s-a apropiat de echipă și rămas alături de ei, devenind astfel mascota echipei.
Ratko Mladic, fostul lider militar al sârbilor din Bosnia, condamnat la închisoare pe viață pentru genocid  jpeg
Ratko Mladić a fost comemorat, la Belgrad, de o asociație a generalilor în rezervă. Va fi înmormântat lângă fiica sa, fără onoruri de stat
Ratko Mladić va fi înmormântat, la Belgrad, fără onoruri de stat sau militare. O asociație a generalilor în rezervă a organizat o comemorare, însă oficialii sârbi nu participă nici la ceremonie, nici la funeralii.
Adrian Cioroianu și Gheorghe Piperea png
Cioroianu și Piperea, într-o dezbatere despre rolul României în războiul Rusia-Ucraina. Eurodeputatul AUR: „Ar putea să ne ducă în faliment”
Adrian Cioroianu susține că România trebuie să sprijine Ucraina, în timp ce Gheorghe Piperea consideră că țara noastră ar trebui să ia în calcul înghețarea temporară a contribuției la sprijinirea Kievului, din cauza situației economice.
apartament bucuresti jpg
Cât a dat un român pe un apartament cu 3 camere la marginea Bucureștiului. „E nebunie”
Reacția românilor după ce un bucureștean a plătit 208.000 de euro pentru un apartament în sudul Capitalei.