Inimi şi platitudini

(Apărut în Dilema veche, nr.261, 18 Feb 2009)

Sf. Valentin a lansat, printre altele, industria inimilor. Pe toate tarabele poţi vedea inimi mici, roşii şi pufoase, eventual cu ochi, mîini şi picioare. Căni în formă de inimă sau doi ursuleţi sărutîndu-se pe una. Inimile se zoomorfizează, devenind un soi de animăluţe prietenoase ce pot fi dăruite oricui (pornind de la traducerea literală a expresiei "a-ţi da inima din piept"), dar şi pe care le poţi mîngîia şi cocoloşi alături de alţi pluşaţi. "Dumnezeu ne-a dat două picioare să mergem, două mîini să ţinem, doi ochi să vedem, două urechi să auzim, dar de ce ne-a dat o singură inimă? Pentru că pe cealaltă i-a dat-o altcuiva ca tu să o găseşti" (tagally.com). Aşa sună un posibil SMS de Sf. Valentin de pe un site specializat în aşa ceva. Fraza de mai sus nu e, nici pe departe, singura ce are inimile drept protagoniste, dar am ales-o pentru simplitatea ei ce mimează o logică perfectă: îmi aminteşte de întrebările adresate de Scufiţa roşie Lupului-bunică, doar că, aici, avem înregistrate doar răspunsurile la ele. Şi nu oricum, ci în cheie idilică, cu titlul de adevăr absolut. Odată ce l-am citat pe Dumnezeu, nu poate fi decît ceva incontestabil.

Povestea cu luatul lucrurilor ad litteram continuă, de astă dată cu accentul pe partea concretă, practică: "Creează o inimă mare (din pînză roşie şi multă vată). După ce ai terminat, ataşează-i două mîini lungi făcute din acelaşi material. Aşază inima pe pat în dormitor cu braţele larg deschise şi ataşează şi un bilet cu mesajul “Atît de mult te iubescă”. Cînd vine acasă, spune-i că astăzi este o zi specială. Spune-i că îi vei oferi inima ta. Mergeţi în dormitor şi arată-i surpriza" (buzznet.ro). Indicaţiile de mai sus aparţin unui site cu sugestii de cadouri pentru "sărbătoarea iubirii".

Dacă inima confecţionată manual, home made, intră încă în categoria blîndă, calină, partea transformată în întreg personificat e capabilă şi de alte ipostaze: unele pasionale şi înflăcărate la propriu. Pe site-ul kappa.ro sînt o mulţime de felicitări animate pe care să le trimiţi iubitului sau iubitei. În centrul lor se află tot inima: numai că boţul de catifea roşie se metamorfozează acum într-o flacără sălbatică... Inimile de pe site-ul în cauză sînt, în general, aprinse şi forfotinde. Culorile preferate sînt galbenul tare şi portocaliul-roşcat. Mesajul transmis e unul al iubirii mistuitoare. Iubirea poate fi explicată sau mai curînd consacrată de vorbele de duh ale clasicilor literaturii şi înţelepciunii lumii în, printre altele, volumul Vraja iubirii (Cărţi-în-dar, Helen Exley 2003, traducere de Alexandra Florea). Cartea intră în seria celor mici şi aurii, prezentabile pe dinafară, dar inutile pe dinăuntru, ce stau lîngă casele de marcaj, la magazine, pentru a fi cumpărate la sfîrşit, precum cireaşa de pe tort. Şi care dovedesc, totodată, că oricît de mari autori ai cita (aici îi găsim pe Omar Khayyam, Oscar Wilde, Shakespeare...) poţi să nu spui nimic. Vorbele respective, scoase din context, sînt un fel de definiţie serioasă a iubirii: atît de sobră, încît pare golită de pasiune, dar şi de... spirit. "Sîntem născuţi pentru dragoste. Ea este principiul fundamental al existenţei şi unicul ei scop." (Disraeli). Acest mod de a vorbi despre iubire, preţios şi aparent incontestabil, nu poate decît să sperie. În "ajutorul" lui vine un altul, în care tenta kitsch, prezentă, în general, în aforisme, e mai evidentă, deşi citatul îi aparţine lui Tennyson: "Viaţa este trecătoare, dragostea este eternă".

Lista ar putea continua, cu exemple mai puţin seci, care vorbesc de străluciri, fluturări, înfiorări... Ideea este că în lucruri atît de "inefabile" şi esenţiale e greu să te hazardezi în definiţii. După ce Vraja iubirii m-a cam dezvrăjit, tind să re-valorizez mica inimă roşie, de pluş, cu mîini. Măcar se păstrează explicit în limitele genului ei.