În lumea marilor orchestre de astăzi
Una dintre ele ne este mai apropiată – în fond, Leipzig era un oraș german cît de cît accesibil și în perioada comunistă, fiind plasat în fosta RDG; de cealaltă, ne desparte un ocean, de apă și de concepții. Una este Orchestra Gewandhaus din Leipzig; alta este Orchestra Filarmonicii din New York. Ambele inaugurează noi drumuri în istoria lor, sub conducerea unor noi dirijori; ambele pornesc și proiecte în care noi colecții de discuri au un rol important.
Orchestra Gewandhaus din Leipzig – 275 ani de existență
De fapt, Leipzigul a avut primii muzicieni angajați în serviciu public începînd anul 1479, adică pe vremea lui Ștefan cel Mare! În 1743, începe istoria orchestrei simfonice din Leipzig, cu un ansamblu susținut financiar atît de aristocrație, cît și de oamenii simpli. În 1781 a fost inaugurată și sala după care și-a luat numele orchestra, Gewandhaus; a doua clădire sediu al orchestrei a fost dată în folosință în anul 1884, dar a fost distrusă în bombardamentele celui de al doilea război mondial; actuala clădire în care funcționează orchestra a fost inaugurată în anul 1981.
Din 1781 a început și istoria muzicienilor care au activat în funcția de kappelmeister al acestei orchestre – pînă astăzi, 21 de nume, printre care regăsim personalități de mare prestigiu: Felix Mendelssohn-Bartholdy (celebrul compozitor din prima jumătate a secolului al XIX-lea), Arthur Nikisch, Wilhelm Furtwangler și mai recent, Kurt Masur, Herbert Blomstedt, Riccardo Chailly. Anul 2018 marchează începutul directoratului celui de al 21-lea kappelmeister, dirijorul leton de 39 ani, Andris Nelsons, care și-a păstrat în același timp și funcția de director muzical al Orchestrei Simfonice din Boston, cu care a cucerit în ultimii doi ani două premii Grammy.
Pe lîngă un festival din februarie-martie 2018 și un turneu european ce i-a urmat, Andris Nelsons a propus pentru aniversarea Orchestrei Gewandhaus și un proiect discografic, realizat cu prestigioasa casă germană cu care Andris Nelsons colaborează, Deutsche Grammophon: o integrală a simfoniilor de Bruckner, serie din care au apărut în 2017 și 2018 trei albume, cu Simfoniile a III-a, a IV-a și a VII-a. Toate simfoniile au fost înregistrate în timpul unor concerte live; ultimul album, cuprinzînd Simfonia a VII-a de Bruckner a fost lansat în Germania pe 6 aprilie și la nivel internațional, pe 20 aprilie, și include înregistrări din concertul care a avut loc în 11 martie 2018, pentru a marca 275 ani de existență ai orchestrei.
Bruckner poate părea o alegere surprinzătoare, în contextul unei piețe discografice complicate, în care publicul se orientează mai curînd către un repertoriu mai popular, să-i spun, și în ceea ce privește muzica cultă. Însă Nelsons și Gewandhaus au ales să celebreze o tradiție de cea mai bună calitate, în care regăsim, de exemplu, premiera Simfoniei a VII-a de Bruckner, interpretată de Gewandhaus cu un enorm succes în 1884 și reluată apoi de nenumărate ori; sau pe Richard Wagner, născut în 1813 la Leipzig, format la concertele Orchestrei Gewandhaus, cu o primă lucrare proprie interpretată chiar de această orchestră.
De altfel, nu întîmplător, Andris Nelsons a alăturat fiecăreia dintre simfoniile bruckneriene de pe aceste trei discuri cîte o lucrare de Richard Wagner – uverturile operelor Tannhauser și Lohengrin, Marșul funebru din Amurgul zeilor: pentru a celebra aceste două mari personalități ale componisticii secolului al XIX-lea, Bruckner și Wagner, atît de profund legate și de istoria Orchestrei Gewandhaus.
Iar unul dintre marile merite ale lui Andris Nelsons este că reușește să facă partiturile bruckneriene și wagneriene relevante și pentru publicul de astăzi. E drept că și Wagner și Bruckner au renumele unor compozitori mai greu de înțeles din istoria muzicii, deși lucrările lor sînt cu mult mai accesibile decît muzica secolului XX, de pildă. E vorba însă și de dimensiunile lucrărilor – o simfonie de Bruckner durează mai bine de o oră. Însă prin modul în care Nelsons construiește aceste simfonii, el face ca ascultătorul să fie cu totul conectat emoțional la muzică, să devină curios, să vadă ce se întîmplă mai departe și, în același timp, să aibă prilejul de a se desprinde de lumea cotidiană agitată de azi. Ascultarea muzicii lui Bruckner în interpretarea Orchestrei Gewandhaus, conduse de Andris Nelsons, seamănă, dacă mi-este permisă această comparație, cu o excursie pe munte – impune un efort, dar sentimentul de plenitudine pe care-l ai cînd ajungi în vîrf și vezi panorama, te face să uiți de orice efort.
Recomand în special Simfonia a VII-a din această serie bruckneriană: o puteți asculta la Radio România Muzical luni, 4 iunie, de la ora 19.00 (în reluare duminică, 10 iunie, ora 13.05) sau oricînd pe site-ul proiectului Discurile anului 2018. Discurile lui Andris Nelsons sînt disponibile și în România în format fizic, și desigur, pe platformele de streaming online.
Orchestra Filarmonicii din New York și Jaap van Zweden
Dacă Leipzigul ni se pare, măcar ca distanță mai aproape, New York-ul este mult mai îndepărtat, și în kilometri, și în mentalități. E o lume în care orchestrele trăiesc o altă realitate, care se reflectă și în modul cum sună și cum își aleg repertoriul, dincolo de modul cum sînt finanțate și conduse efectiv.
Pentru Orchestra Filarmonicii din New York, urmează o nouă etapă sub conducerea noului director muzical, dirijorul olandez Jaap van Zweden, care va prelua în mod oficial această funcție în septembrie 2018. Filarmonica new-yorkeză este una dintre cele mai vechi orchestre americane, cu o istorie ce începe în 1842; și una dintre cele mai bune, parte a așa numitului grup Big Five, care cuprinde și orchestrele din Boston, Cleveland, Philadelphia și Chicago.
Unul dintre proiectele anunțate de Jaap van Zweden la lansarea stagiunii 2018-2019, prima pe care și-a asumat-o, a fost și un contract cu casa de discuri Decca Gold, recent înființata divizie americană pentru muzică clasică a concernului Universal Music: cel puțin șase albume noi cu Zweden dirijînd Filarmonica new-yorkeză, dar și publicarea unor înregistrări realizate de orchestră, în regim propriu, în ultimii 10 ani. O adevărată comoară, aș spune, ținînd cont de prestigiul de care se bucură la nivel mondial filarmonica new-yorkeză.
Iar primul disc din această serie deja a apărut: Simfoniile a V-a și a VII-a de Beethoven, un album lansat pe 2 martie, care a putut fi ascultat la Radio România Muzical pe 30 aprilie și poate fi reascultat oricînd aici.
Jaap van Zweden nu este un nume foarte sonor în Europa, desi olandezul a lucrat mult timp și aici. Însă a devenit foarte sonor în ultimii ani peste ocean: în 2013, Jaap van Zweden era numit de cea mai importantă publicație de profil, Musical America, drept dirijorul anului; în 2014, se scria în presa americană că este și cel mai bine plătit dintre dirijorii care activează în America. Iar în 2016, el era anunțat drept directorul muzical al filarmonicii new-yorkeze, una dintre cele mai bune poziții de acest tip din lume, cu un contract valabil începînd cu stagiunea 2018-2019.
Cronicarii americani remarcau că Jaap van Zweden nu este un dirijor care se remarcă prin emoția pe care o trezește în auditoriul său, ci prin precizia detaliului și a construcției. Într-adevăr, ascultînd simfoniile a V-a și a VII-a de Beethoven, am sesizat același lucru. Imaginea pe care mi-a trezit-o a fost cea a unei nave-amiral navigînd pe ocean: puternică, majestuoasă, îndeplinindu-și perfect serviciul, chiar dacă asta nu presupune prea multă fantezie.
În fond, să-și îndeplinească bine serviciul este o sarcină dificilă pentru Jaap van Zweden, pentru că nu are doar de condus o orchestra la cele mai mari standard artistice, ci și trebuie să se implice în atragerea de fonduri pentru renovarea sălii de concerte (300 milioane de dolari) și în găsirea de soluții pentru locul unde repetă și cîntă orchestra pe parcursul reparațiilor. Ceea ce, evident, nu e deloc simplu! Însă ce mai e simplu în lumea de azi, inclusiv a muzicii clasice!
Cristina Comandașu este critic muzical.