"În căutarea fericirii" - o conferinţă a lui Andrei Pleşu

„În numele cărei competenţe vorbesc eu despre fericire? Am un aer fericit?”, şi-a început Andrei Pleşu discursul susţinut joi, 4 aprilie 2013, în cadrul primului eveniment din seria „Dialoguri necesare”, intitulat „În căutarea fericirii” şi organizat de revista Cariere la JW Marriott Bucharest Grand Hotel. Încă de la primele fraze, scriitorul a precizat, pe de o parte, că nu este „nici duhovnic, nici psihoterapeut, nici mamă, nici «trainer»”, iar, pe de altă parte, că a încerca să răspunzi la o problemă de tipul „învaţă-mă cum să fiu fericit” este un demers sortit eşecului, întrucît, pentru fiecare individ, răspunsurile la întrebările legate de fericire „nu apar ca nişte răspunsuri geometrice, ci ca nişte soluţii de parcurs, ca nişte întîmplări provocatoare, ca nişte lovituri ale sorţii”.  

Cu toate acestea, pe parcursul celor două ore ale conferinţei, Andrei Pleşu a încercat să privească fericirea din unghiuri diferite, căutînd, alături de cei aproape 250 de participanţi, posibile răspunsuri, dar şi întrebări referitoare la fericirea umană – un subiect vast, despre care se vorbeşte din Antichitate, dar care are o „suspectă actualitate”, devenind „monden”. În Occidentul zilelor noastre, un răspuns „la modă” la problema fericirii este „Gîndeşte pozitiv!”, aducîndu-i aminte de o replică a scriitorului maghiar Péter Esterházy, care a spus că gîndirea pozitivă e opusul gîndirii. „Nu poţi să fii un mecanism care livrează non-stop surîsuri, nu poţi să întîmpini totul într-o stare orgasmică fără întrerupere”, a explicat Andrei Pleşu. Un alt răspuns standard, provenit de această dată din Orient, este „Detaşează-te!, „Desprinde-te!”, „Nu lua notă de cotidianul acesta care încarcă, tulbură, creează confuzie. Lasă-te purtat”. Cu alte cuvinte, a continuat el, „în prima variantă ni se spunea să ne facem plante, aici ni se cere să ne facem nori. Lucrurile nu merg aşa”.

Întorcîndu-ne spre teologie, Andrei Pleşu afirmă că „sîntem nefericiţi pentru că sîntem oameni”, fapt ce porneşte de la păcatul originar: „sîntem nişte fiinţe «căzute», nu sîntem în ordine, ni se ard siguranţele uşor, nu facem faţă la absoluturi”.

Pe lîngă acest lucru însă, există şi foarte multe piedici subiective în calea fericirii, care ţin de fiecare om în parte. „După mine, cea mai mare piedică în a fi fericit este să ai asta pe creier tot timpul. Problema fericirii, ca obsesie, e o sursă sigură de nefericire, de nevroză”, spune Andrei Pleşu. „În plus, există o boală foarte grea a lumii de azi: Bertrand Russell îi spune oboseală, eu i-aş spune faptul de a fi ocupat. A fi ocupat înseamnă a fi sub controlul altuia, a fi în stare de supunere faţă de ceva care îţi este exterior. De dimineaţa pînă seara sîntem ocupaţi, adică nu sîntem noi înşine. Asta înseamnă că ne lipsesc două lucruri esenţiale, în fiecare zi: ne lipsesc sau se micşorează enorm răgazurile – pauzele, momentele cînd înlocuieşti fapta cu o stare – şi singurătăţile. Cît timp din zi mai avem, ocupaţi cum sîntem, pentru reflexivitate, pentru zacere?”, a întrebat el.

Prinşi în vîltoarea cotidianului şi a stereotipiilor, confundăm, adeseori, bucuriile – „reacţii spontane, inocente şi depline” cu satisfacţiile – „lucruri care vin la capătul unei aşteptări”. Permiţînd această „mecanizare a vieţii”, împreună cu obsesia fericirii, nu facem altceva decît să ne îndepărtăm de ea. În acest context, Andrei Pleşu a adus aminte de înţeleapta urare a dlui Radu Cosaşu: „Îţi doresc să-ţi placă ce faci”, ca un prim pas în direcţia fericirii. În acelaşi timp, Andrei Pleşu recunoaşte că preferă „fericirile calme, iradiante, fără spectacol prea mare”. „Trebuie să fim disponibili, trebuie să fim atenţi, trebuie să trăim într-o aşteptare, însă sînt împotriva agitaţiei şi a ideilor fixe legate de această temă. Nu se trăieşte în jurul unei scheme, al unei aşteptări nebuloase. Aşteptările trebuie să fie definite, dar în conceptul de aşteptare intră şi aşteptarea a ceva ce speri să se producă, ce nu poţi provoca neapărat tu, şi atunci trebuie să fii pregătit. Aş pune mai mult accentul pe a fi pregătit, decît pe a fi în ofensivă. În ofensivă rişti să loveşti în zid. A fi pregătit înseamnă a fi gata să primeşti”, a continuat el.

„Cum vă spuneam la început, nu sînt fericit. Singura fericire de care dispun în momentul de faţă este aceea de a fi în mişcare, de a căuta, de a fi pe drum. Închei cu o vorbă a lui Tertulian, care spunea, în secolul al III-lea, că e foarte plăcut să vorbeşti despre lucruri pe care nu le ai: insomniacul despre somn, săracul despre bogăţie, bolnavul despre sănătate... Şi omul, aş adăuga eu, despre fericire.”

© Foto: Ilina Schileru