Ghinion în japoneză

29 ianuarie 2018
Ghinion în japoneză png

Magnus Carlsen nu mai e copilul minune de odinioară. Dar să ai șase trofee Wijk aan Zee la 27 de ani este un frumos reminder că ai început să ai succes în șahul de top de la o vîrstă foarte fragedă. Altfel nu se putea. Carlsen e acum jucătorul care a cîștigat de cele mai multe ori prestigiosul turneu olandez, care numără 80 de ani de existență. După el vine Anand, cu cinci victorii, și apoi restul lumii, cu recordurile ei lumești.

A fost o poveste de urmărire, prindere și neutralizare. Eroul local Anish Giri a condus aproape tot turneul. Abia spre sfîrșit Carlsen l-a egalat. Giri parcă ar fi știut ce se întîmplă dacă termină la egalitate cu campionul mondial și de aceea a alergat cît de tare a putut înainte de partidele de blitz de departajare. Și de ce s-a temut nu a scăpat. Campionul mondial a cîștigat blitz-ul fără drept de apel. Cu toate acestea, Giri a spus că a făcut turneul vieții sale.

Tot în frunte, pe locurile 3-4, au încheiat azerul Mamedyarov și rusul Kramnik. Pe amîndoi îi vom vedea evoluînd în martie, la Berlin, la turneul candidaților. Un start bun – pînă la înfrîngerea în fața lui Kramnik din runda a șaptea – l-a avut și Anand. Indianul a terminat pe 5, cu 8 din 13, la distanță de un punct de lideri. Tot cu opt puncte s-a ales pînă la urmă și americanul So, urmat de un alt rus, Karjakin, cu 7,5.

Ce e sub ei, e tragedie. Fostul număr doi mondial Caruana a luat doar cinci puncte și a căzut șase locuri în topul jucătorilor. Indianul Adhiban a luat pe viu o lecție de ce înseamnă un turneu de elită. Iar chinezoaica Hou Yifan va dori să uite cît mai repede Olanda și Wijk aan Zee-ul. Tot ce a putut face au fost cinci remize, de opt ori fiind înfrîntă.

***

La ora la care scriu, tocmai s-a încheiat runda a șasea a open-ului din Gibraltar. Revenit în ring după o pauză de cîteva luni, americanul Nakamura a cîștigat primele cinci partide, luînd un start vijelios. Mai sînt însă patru runde și jucători destui care să-l prindă; printre ei, Aronian și Vachier-Lagrave. Cursă bună a lui Bogdan Deac pînă acum, care are trei victorii și trei remize.

***

În sumo, știrea zilei vine din… Caucaz. Tochinoshin Tsuyoshi – alias Levan Gorgadze din Mtskheta, Georgia – a cîștigat Cupa Împăratului la sumo și a devenit astfel cel de-al doilea european care atinge o asemenea performanță. Primul a fost bulgarul Kotoōshū Katsunori (pe numele lui de buletin Kaloyan Mahlyanov), în 2008. Reușita lui Tochinoshin e însă mai spectaculoasă, el intrînd în turneu cu rangul maegashira, al cincilea în ierarhia sportului, după yokozuna, ōzeki, sekiwake și komosubi, în vreme ce la vremea lui, Kotoōshū fusese ōzeki. Și astfel, japonezii nu reușesc să cîștige nici măcar turneul la care nu au participat cei mai puternici rikishi – și anume mongolii, prin yokozuna Hakuhō, retras, și yokozuna Harumafuji, descalificat. Cum se spune la „ghinion” în japoneză?

diagram 1 png png

Diagrama săptămînii

Soluția diagramei 95 va fi publicată săptămîna viitoare. Soluția diagramei 94 de data trecută: 1. Dxh6+! Rxh6 2. Th3+ Rg5 3. Tg3+ Rh6 4. Th3+ cu șah etern.

Ionuţ Iamandi este jurnalist la Radio România Actualităţi.

Foto: Georgianul Tochinoshin primește Cupa Împăratului după ce a cîștigat turneul de sumo de Anul Nou Hatsu Basho de la Tokyo.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

tensiune_shutterstock 488636155 jpg
Cardiologii confirmă: cea mai bună metodă de a-ți scădea tensiunea arterială rapid, în siguranță
De fiecare dată când mergi la medicul de familie, indiferent de vârsta ta sau de motivul vizitei, ți se va măsura tensiunea arterială, atât de importantă este pentru sănătatea ta generală. Dar chiar dacă valorile tale sunt de obicei normale, tensiunea poate crește uneori brusc.
penitenciar 2 1024x576 jpg
Raport șocant: supraaglomerare, izolare și abuzuri în detențiile din Europa. Acuzații grave privind spitalele de psihiatrie din România
Comitetul Consiliului Europei pentru prevenirea torturii şi a tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante (CPT) a publicat miercuri, la Strasbourg, raportul său anual pentru 2025.
JD Vance conferinta Bitcoin FOTO EPA EFE jpg
Tensiuni între Casa Albă și Vatican. JD Vance, mesaj ferm către Papa Leon în plin conflict cu Donald Trump: „Să fie atent când vorbește despre teologie”
Un nou episod tensionat a apărut în relația dintre administrația Donald Trump și Vatican, după ce Papa Leon a făcut mai multe declarații critice la adresa conflictelor armate în care sunt implicate Statele Unite și Israel.
Lucy Liu  foto   Profimedia jpg
Lucy Liu, diagnosticată greșit cu cancer! Actrița s-a și operat fără să fie nevoie de așa ceva!
Este una dintre cele mai cunoscute actrițe de la Hollywood, totuși, dincolo de succesul profesional, vedeta a trecut printr-o experiență medicală șocantă în anii ’90, când a fost diagnosticată greșit cu cancer și a suferit o intervenție chirurgicală inutilă.
Banner Valentin Sanfira
Valentin Sanfira, atac după divorț! Artistul rupe tăcerea și reacționează dur în online
După ce s-a aflat că mariajul lui Valentin Sanfira cu Codruța Filip s-a încheiat, artistul a intrat în atenția publică și a devenit ținta criticilor. Interpretul de muzică populară a reacționat după valul de comentarii apărut în mediul online.
Captură de ecran 2026 04 15 103145 png
Sondaj la comanda Adevărul: Cine plătește factura crizei carburanților și ce soluții așteaptă populația de la Guvern
Cei mai mulți dintre români își doresc ca statul să intervină prin reducerea accizelor ori plafonarea prețurilor pentru a diminua efectele crizei carburanților, arată datele unui sondaj de opinie comandat în exclusivitate de Adevărul și realizat de Agenția de Rating Politic.
Atac cibernetic și atacuri convenționale png
Armata Românăm, sub atacurile hackerilor ruși. Zeci de conturi ale Forțelor Aeriene au fost sparte
Cel puțin 67 de conturi de e-mail ale Forțelor Aeriene Române au fost compromise într-o amplă campanie de spionaj cibernetic atribuită unor hackeri afiliați Rusiei, care a vizat infrastructuri militare și guvernamentale din mai multe state europene.
Trump   conferinta de presa Casa Albă FOTO EPA EFE jpg
„Bătălia între coaliții”, confruntarea care minează existența NATO?
Multe au fost până acum consecințele absolut neașteptate și pe drept cuvânt catalogate drept dramatice ale acțiunilor militare declanșate de cuplul Israel/SUA împotriva Iranului.
Donald Trump FOTO AFP
Donald Trump, prima reacție după schimbarea de putere din Ungaria. Ce a spus despre Peter Magyar
Schimbarea politică de la Budapesta, unde Viktor Orbán a pierdut alegerile, a generat reacții imediate pe scena internațională, inclusiv din partea lui Donald Trump.