Fericire-n sărăcie
(Apărut în Dilema Nr.287, 31 iulie-6 august 1998)
Atunci cînd mercurul termometrelor depăşeşte cele 30o încă suportabile, cînd astfaltul şi creierii se încing, cînd urăşti oamenii de pe străzile marelui oraş pentru că ai senzaţia că-ţi respiră aerul, cînd te refugiezi în apropierea unui lac, sub un pom, neîndrăznind să intri în apa împînzită cu mătasea broaştei ¬ atunci gîndul unei plecări, al unei scurte vacanţe, devine o obsesie.
Orice familie de condiţie medie, care se respectă, îşi planifică concediul cu luni de zile înainte. Acesta poate să însemne un sejur de 10 zile la mare sau la munte, vizite la părinţi şi la socri, un loc liniştit la ţară de unde oamenii se întorc şi cu sacoşele pline, coşmelia de vacanţă mult-visată, pe care au reuşit s-o ridice în timpul anului etc.
Pentru copiii deja prea mari ca să-i mai încînte o ieşire cu babacii, apar problemele. Dacă nu au reuşit să pună deoparte un ban, încep să facă o chetă tot pe la părinţi sau pe la rudele mai înstărite. O salvare mai rămîn încă bunicii şi astfel "gaşca de la bloc" este înlocuită de "gaşca de la ţară" sau de "gaşca de la alt bloc" ¬ diferenţa fiind că se află într-un alt oraş.
În rest, fiecare se descurcă cum poate. Există şi norocoşi: "Mi-a cedat bunică-mea biletul ei de tratament la Eforie Nord. Vă daţi seama? 18 zile la mare!". Se aud cîteva glasuri: "Nu pot să vin şi eu?" "Da, însă doar pentru o noapte, că mai sînt şi alţii programaţi!"
Studenţii se bat pe locurile oferite gratuit de Minister la căsuţele de piatră din Costineşti. Se fac schimburi; unii care au bilete în iulie şi vor în august ş.a.m.d. Vînzarea lor este o afacere avantajoasă. "Problema e că trebuie să le convingi pe tipele de la Recepţie că numele tău e cel de pe bilet, ci nu cel de pe Buletin". Munca de convingere nu-i dificilă ¬ încă mai funcţionează metoda cu ness-ul şi pachetele de Kent.
Dacă ai biletele în buzunar şi n-ai bani de cheltuială, poţi vinde cartela de masă şi vii de acasă cu roşiile şi cu brînza. Dar şi aici există un risc: "Acum un an lăsasem mîncarea în geam să nu se strice; peste noapte m-am trezit fără ea. Încă nu m-am gîndit la un loc sigur unde se poate ascunde." Adevărul este că doar într-o situaţie limită capeţi tupeu şi te descurci de minune. "Ni se terminase sejurul şi nu vroiam să ne întoarcem acasă. am descoperit o căsuţă de lemn goală. Acolo dormeam cele cîteva ore, spre dimineaţă. Era cumplit de frig şi ne înveleam cu saltelele de la paturi". "Am reuşit să mai stăm 3 zile în plus. Dormeam ziua pe plajă. Ne mai rămăsese o bucată de brînză şi mai furam legume de prin grădini". "Acum cîţiva ani în 2 Mai ajunsesem să mîncăm hamsii crude. Ţin minte că i-am furat castraveciorii muraţi ai Stelei Popescu de pe veranda casei". Şi alte nenumărate povestiri cu iz de aventură.
Mulţi optează pentru varianta plecării cu cortul. Marile avantaje: scapi de grija şi de banii daţi pe cazare şi nu eşti legat propriu-zis de un loc. La munte, preferi să dormi în cortul tău decît la priciurile cabanei. În schimb te poţi aştepta la schimbări neprevăzute ale vremii sau la un urs care să-ţi dea tîrcoale. La mare, în schimb, te poţi aştepta să rămîi fără cort, dacă-ţi doreşti un loc mai liniştit şi mai pustiu. În general, cei mai mulţi preferă campingurile şi curţile oamenilor ¬ locuri unde poţi vedea cort lîngă cort. "Dormind în cortul tău ai senzaţia că dormi într-o piaţă publică: muzică tare, urlete, înjurături, fumul de la grătarul de alături." Constatare pe deplin verificată. Încă un amănunt, calitatea cortului, căci poţi avea surprize: "Am găsit un cort prin casă, cred că a lu' tata şi am plecat cu el la mare. Acolo am observat că-i lipsesc trei beţe şi l-am înţepenit cu bolovani".
În ultimii ani înfloreşte din plin agroturismul, o cameră la gazdă costînd minim 50.000 pe noapte, în acest sezon. Dacă ai noroc nimereşti o gazdă bună: te întreabă de sănătate, îţi face curat în cameră, te îmbie cu ciorbă la prînz. Cei mai mulţi evită conversaţia cu gazdele pe motiv că tot timpul se văicăresc. "Se plîngea că profitul ei e infim în comparaţie cu munca pe care o depune, cheltuielile: apă şi curent electric, bătaia de cap, ca apoi să aflu că crîşma de vizavi e tot a ei". Gazdele cele mai cîrpănoase sînt cele cu mulţi clienţi, cu multe camere de închiriat. Unele îşi transformă şi garajele, coteţele, budele în odăi primitoare. "Din camera pe care tocmai o plătisem am văzut ieşind doi hippioţi şi un cîine care tocmai plecau. În două zile m-am umplut de pureci şi de păduchi". Mulţi consideră o gazdă bună, descoperită de curînd, drept o mină de aur. Apoi vin ani de zile în acelaşi loc, rezervă camera cu mult timp înainte.
Indiferent de condiţiile şi de aventurile pe care le-ai înfruntat, la întoarcerea acasă capeţi un alt tonus, altfel priveşti viaţa. Şi parcă nu-ţi mai pasă atît de mult de mercurul termometrelor ce depăşeşte 30o şi de oamenii de pe stradă care-ţi respiră aerul, cînd te gîndeşti la camera de hotel în care dormeai pe jos cu încă cinci alături, la cortul plin de apă după ploaie şi chiar la vecinii tăi, chiriaşi, cu care te certai în fiecare dimineaţă la coadă la baie.
