Efigia fără chip a Balcicului

Mă număr printre cei ce au auzit multe povești frumoase despre turismul din Bulgaria înainte de a apuca să fie ei înșiși turiști în Bulgaria. Așa că șansa de a fi dezamăgit la trecerea dintr-o tabără în alta era mai mare în cazul meu. Dar parcă s-a dovedit exagerat de mare.

Debutul ca turist în Bulgaria l-am petrecut undeva între niște ruine năpădite de bălării și de pete de asfalt la fel de sălbăticit de la vama de la Vama Veche. Acolo, sub un soare necruțător, cîteva zeci de români făceau sîmbăta trecută pe la prînz o coadă șerpuită pentru vinieta bulgărească. Coada căuta să încolăcească o gheretă cu aer condiționat din mijlocul platoului de ruine, de unde cumpărai prețiosul document cu 15 leva. Mai mult decît dublul rovinietei cu valabilitate de o săptămînă. “Ce se întîmplă dacă iau mai încolo vinieta, de la vreo benzinărie de pe drum?” am socializat eu, în buna tradiție a cozilor din țările vecine și prietene. “Nimic, doar că s-ar putea să nu aibă. Sau să apară pînă acolo polițiștii bulgari”, mi-a răspuns cineva aparent mai experimentat.

Cu polițiștii bulgari nu m-am văzut, ceea ce retrospectiv vorbind nici nu regret. Ținta finală era Balcicul, aflat cam la 60 de kilometri de vamă. Drumul pînă acolo - pustiu, dar frumos, întrerupt din monotonia lui rustică doar de mașini românești, fie venite din sens opus, fie depășindu-mă. La Balcic nu mi-a venit să cred cît am putut coborî pînă să dau de mare. Dar ca orice oraș fost comunist care se respectă, și el trebuie mai întîi decojit de cartierele de blocuri mărginașe ca să ajungi la miezul gustos caracteristic.

Știam din povești că la bulgari se mănîncă ieftin și bine. Acum aș spune că la ceva din cuplul acesta de caracteristici ar trebui umblat. Eu unul aș umbla la “ieftin”. Sau poate că am căzut pradă locației și serviciillor pe care de altfel nici nu le-am solicitat. Am luat masa la un restaurant de pe faleză, cu meniuri scrise în românește și în poloneză pe cîte o tablă mare de la intrare. Restaurantul avea și un pîndar care agăța clienții încă de pe trotuar dar și ospătari aparent specializați în conversații în limba oaspeților. Al meu, la sfîrșit mi-a cerut direct în românește “șpagă pentru mine”, un sfert din nota de plată. Nu bacșiș, termen probabil rezervat, logic, pentru clienții turci, ci “șpagă”, cum o fi auzit el că se cheamă “tip”-ul în România.

A fost momentul în care m-am gîndit pentru prima oară că bulgarii au început să dezvolte un sistem de a stoarce cît mai mult profit de pe urma turiștilor români. “Managementul nemțesc” al turismului bulgar de care am auzit tot în povești îmi suna în cap deja a mirare din ce în ce mai stinsă.

Cu așa ceva în minte am pornit după ceea ce probabil caută orice turist român ajuns la Balcic: castelul Reginei Maria. Dar oricît m-am învîrtit, m-am sucit și m-am uitat, nu am văzut niciun indicator către castel, nicio menționare oficială a acestuia. M-am și încăpățînat să nu întreb, dar înafară de “Hotel Spa Regina Maria”, nici urmă de ceva care să aducă cu locul căutat. Am văzut în schimb undeva în depărtare, spre capătul falezei, un fel de minaret pe care îl țineam minte din fotografiile cu castelul văzute anterior. Am luat-o într-acolo și s-a dovedit că nu am greșit. Dar la fel, pe drum nicio indicație către castelul Reginei Maria. Ba mai mult, și la fața locului nu era nicio placă, nicio indicație că am ajuns la castelul cu pricina. Și atunci am realizat că de fapt “Castelul Reginei Maria” este o expresie interzisă la Balcic. Castelul, minaretul său și numele Reginei Maria apar timid în cîteva încercări de marketizare turistică (în cazul hotelului pe care l-am menționat sau în alt caz, al unui restaurant din apropiere), dar sînt anonime, ca o efigie fără chip a orașului.

Cum de altfel este și parcul Reginei Maria, rebotezat septic “Grădina Botanică din Balcic”. În mod normal, pentru că a fost făcută de Regina Maria, grădina trebuia să îi poarte numele. Poate că bulgarii au îngrijit-o și o îngrijesc și pe mai departe, pentru că e o sursă bună de venit, dar amenajarea în cele șase terase, infrastructura, clădirile și tot conceptul datează de pe vremea Reginei României. Înțeleg că în tot ansamblul castel-grădină de la Balcic a mai rezistat o singură placă în românește, pe care nu am apucat s-o văd cu ochii mei. Este vorba de inscripția de lîngă capela Stella Maris pe care e scris că domeniul a fost construit de Regina Maria.

E clar că Balcicul caută să îi atragă aici pe turiștii români, dar schema pare să lucreze cu frîna trasă. Cum să-i chemi la Balcic dar în același timp să încerci să prezinți ”neutru” istoria principalului loc de atracție al orașului?! Logica îmi scapă, dar ea nu pare defel nemțească. Asta dacă nu cumva bulgarii mai au și azi, la nivel oficial, un complex legat de perioada în care Cadrilaterul era în componența României. Ceea ce ar fi rizibil.

Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități.

Foto: @ I. Iamandi

1 – Una dintre puținele reclame turistice din Balcic în care apare numele "Regina Maria".
2 – Banner stradal al unui restaurant care își afișează vecinătatea cu castelul Reginei Maria (în fundal se vede turnul ca de minaret al castelului).
3 – Parcul domeniului reginei, vedere dinspre faleză. În partea inferioară, de culoare neagră, e o gheretă de bilete: șase leva biletul pentru castel, opt leva cel pentru "Grădina Botanică". Însă nu poți lua separat bilete, se vând doar "la pachet".
4 – Parcul Reginei Maria a fost vestit de la început - și e și astăzi celebru - pentru colecțiile sale unice de trandafiri și cactuși. Majoritatea turiștilor intrați să le vadă sunt români.