Donald Periculosul

1 ianuarie 2017
Donald Periculosul jpeg

După anunţarea rezultatelor din Super Tuesday, ziua din campania electorală internă în care principalele partide politice americane se mobilizează la maxim în vederea desemnării candidaţilor la preşedinţie, Nicholas Kristof de la New York Times îşi începea un editorial cu constatarea că Hillary Clinton are 90% şanse să fie aleasa democraţilor, în vreme ce Donald Trump are 75% şanse de a-şi adjudeca nominalizarea din partea republicanilor. Mai departe, scria el, după Super-Marți Donald Trump “the Dangerous”, cum l-a numit în alt editorial, are una din patru şanse să devină preşedintele SUA.
“Există vreun coşmar mai mare decât un preşedinte Trump, răzbunător şi nevrotic, în toiul unei crize mondiale, cu degetul său transpirat pe butonul nuclear?” se întreba panicat editorialistul.
“Răzbunător şi nevrotic” sunt doar două dintre multele epitete strînse de Donald Trump de la unii jurnalişti de cînd candidatura sa a devenit mai serioasă. I s-a mai spus că e superficial, neinformat, manipulator, misogin, nepregătit, bombastic, pueril. Toate însă nu sunt doar acuzaţii de talkshow-uri, ci se dovedesc a avea baze reale undeva în cariera, luată acum la bani mărunţi, de politician, om de afaceri şi om de televiziune a lui Donald Trump.
Mincinos
Donald Trump e politicianul american care, potrivit publicaţiei specializate Politifact, a produs “Minciuna anului” în 2015. El a spus la un miting electoral de anul trecut că “mii şi mii de oameni” au aplaudat în New Jersey prăbuşirea Turnurilor Gemene în atacul terorist din 2001. Dar nimeni nu a găsit vreodată un martor sau o înregistrare care să confirme afirmaţia lui Donald Trump.
Pe Twitter, el a scris că “Albi omorîţi de albi - 16%. Albi omorîţi de negri - 81%”. Complet fals, spune Politifact, în general oamenii se omoară intra-rasial, iar proporţiile corecte pentru SUA, în 2014, sunt 82% albi omorîţi de albi şi 15% albi ucişi de negri.
În 2011, cînd a cochetat pentru prima oară cu ideea unei candidaturi la Casa Albă, Donald Trump a declarat că oamenii care au mers la şcoală în generația lui Barack Obama spun că nu l-au văzut pe acesta niciodată acolo. Jurnaliştii însă au vorbit cu foşti colegi de clasă ai lui Barack Obama, care au afirmat contrariul.
În total, din cele 77 de afirmaţii din 2015 ale lui Donald Trump analizate de Politifact, 76 s-au dovedit “false” sau “absolut mincinoase”.
Misogin
Nu jurnaliştii, ci mai degrabă jurnalistele au fost cele care l-au înfruntat direct pe Donald Trump, în comentarii, conferinţe de presă sau dezbateri televizate. Printre ele, Rosie O’Donnell, Megyn Kelly sau Arianna Huffington. S-au ales cu invective precum “scroafe grase”, “căţele”, “animale”.
Pe cînd prezenta show-ul The Celebrity Apprentice, Donald Trump i-a spus unei concurente ce plăcută e imaginea cu ea îngenunchind.
În anii ‘90-2000, Donald Trump obişnuia să intervină ca invitat într-un cunoscut program de radio, The Howard Stern Show. Aici şi-a făcut cunoscute întîlnirile amoroase realizate sau dorite şi a vorbit de clasarea femeilor pe o scară de la 1 la 10. “Cele cu pieptul plat cu greu pot fi de 10”, a comentat Donald Trump.
Prost informat
Donald Trump a spus că ar fi de acord cu o taxă de 45% pe produsele chinezeşti. În urma scandalului iscat de declaraţie, el a negat că a zis aşa ceva, dar The New York Times a prezentat fragmentul din înregistrarea audio care conținea afirmaţia cu pricina.
Întrebat de conflictul din Siria, Donald Trump a spus că i-ar permite aşa-numitei grupări ISIS să răstoarne guvernul sirian şi să preia puterea. Comentatorii s-au întrebat dacă el chiar ştie că, printre altele, ISIS omoară reprezentanţi ai minorităţilor religioase, batjocorește femeile, distruge vestigii arheologice.
Dacă Kim Jong-un a vorbit de lovituri nucleare, nici Donald Trump nu a părut să se lase mai prejos. El a vorbit de posibilitatea de a bombarda facilităţile nucleare ale Coreei de Nord.
Nepregătit
Nicholas Kristof susţine că lui Donald Trump îi lipseşte experienţa necesară pentru postul de şef al executivului american. El nu are nici carieră militară, nici carieră administrativă şi nu a fost ales niciodată într-o funcţie publică majoră. Un astfel de profil prezidenţial, scrie editorialistul, a mai fost întîlnit în istoria americană doar de două ori, acum aproximativ 100 de ani, în cazul preşedinţilor William Howard Taft (1909-1913) şi Herbert Hoover (1929-1933).
Complimentat de Putin
Vladimir Putin a spus recent despre Donald Trump că e un om “foarte deştept şi talentat”. Donald Trump a întors complimentul afirmînd că “întotdeauna e bine cînd oamenii zic că eşti genial, mai ales dacă e vorba de cel care conduce Rusia”. Contrat cu observaţia potrivit căreia Rusia e ţara unde jurnaliştii sunt omorîţi dacă critică regimul Putin, Donald Trump a spus că “Putin îşi conduce ţara şi cel puţin el e un lider, nu ca aici”.
Replicile le-au amintit celor de la revista Playboy că acum 25 de ani, Donald Trump le-a acordat un interviu în care a vorbit despre un alt regim de mînă forte, cel chinez. Atunci, în interviul din 1990, republicat acum, Donald Trump a spus că după ce la început a ezitat, guvernul chinez a demonstrat apoi că e puternic intervenind în forţă pentru a curma demonstraţiile studenţilor din Piaţa Tiananmen.

Ionuţ Iamandi este jurnalist la Radio România Actualităţi.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

whitney houston 0 jpeg
9 august, ziua în care s-a născut Whitney Houston. Lucruri mai puțin știute despre marea artistă
Ziua de 9 august este una importantă pentru fanii muzicii. Pe 9 august 1963 s-a născut renumita artista Whitney Houston care ar fi împlinit, în acest an, vârsta de 63 de ani. Din păcate, cântăreața a murit la vârsta de numai 48 de ani, în anul 2012.
supermarket-shopping-cumparaturi-cos-gol
„Românii au ajuns să meargă la supermarket ca la muzeu”. Consumul scade de șase luni
Românii cumpără tot mai puțin. Nu este vorba despre o singură lună slabă sau despre o fluctuație sezonieră, ci despre o tendință care s-a instalat pe parcursul a mai multor luni din an.
emil boc lopata spital regional de urgenta jpeg
Odiseea Centurii Metropolitane Cluj: 9 ani de întârzieri, două licitații eșuate, un contract reziliat și un proiect luat din nou la bucată
Centura Metropolitană Cluj-Napoca trebuia să fie soluția pentru traficul care sufocă municipiul și localitățile din jur. La 9 ani de când Primăria Cluj-Napoca a preluat proiectul de la Ministerul Transporturilor, cele mai importante lucrări sunt încă departe de a fi demarate.
Dar de nunta  Foto magnific com jpg
Tânăra mustrată pentru banii lăsați în plic la nuntă: „La 1.600 de lei, mai bine nu te prezentai”
O tânără din România a stârnit o dezbatere aprinsă pe rețelele sociale după ce a povestit cum a fost certată prin SMS pentru darul de nuntă. Deși a oferit 1.600 de lei pentru două persoane, organizatorii i-au reproșat că suma a fost prea mică.
Orașul Făgăraș  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (5) jpg
Orașul din inima României care a trăit visul american. „Țara Oltului rămâne numai cu bogații, cu babele, cu moșnegii și cu sărăntocii”
Făgărașul ascunde o legătură surprinzătoare cu Statele Unite, începută odată cu exodul miilor de localnici spre „țara aurului” și reaprinsă, câteva decenii mai târziu, de speranțele rezistenței anticomuniste din munți.
Consumator de droguri Foto Adevărul jpg
„Drogurile săracilor”, la îndemâna copiilor din România. Specialist antidrog: „O doză costă cât un sandviș ieftin”
Consumul de droguri este în continuă creștere în România, iar fenomenul se extinde tot mai rapid în rândul tinerilor. Vârsta la care începe consumul a coborât până la 10 ani. Specialiștii avertizează că România a devenit o piață pentru drogurile sintetice ieftine.
Copil care doarme cu un câine în pat FOTO Shutterstock
„Nu mă bagă nimeni în seamă.” Cum îți dai seama dacă un copil are dificultăți de integrare sau trece doar printr-o perioadă dificilă
„Nu am cu cine să mă joc”, „nimeni nu mă alege în echipă” sau „nu mă bagă nimeni în seamă” sunt replici care îi îngrijorează pe mulți părinți. Cât de des ascund ele o problemă reală de integrare și când fac parte din experiențele normale prin care trec copiii?
bratara agresor foto news.ro
Cum funcționează cea mai eficientă metodă de protecție împotriva violenței domestice. Dispozitivul care le ajută pe femeile abuzate să rupă tăcerea
În România anului 2026, numărul ordinelor de protecție și al cazurilor de violență între parteneri a crescut semnificativ, fiind înregistrate zeci de mii de sesizări. Polițiștii spun că una dintre cele mai eficiente metode de prevenire a unor noi agresiuni este monitorizarea electronică.
tort sushi colaj captura tiktok jpg
Cum faci tort sushi acasă. Rețeta simplă și sănătoasă care cucerește internetul
Dacă ești fan sushi și vrei să încerci o variantă spectaculoasă, dar ușor de preparat, tortul sushi este alegerea ideală. Preparatul a devenit tot mai popular pe rețelele de socializare datorită aspectului său deosebit și modului simplu de preparare. Tot secretul stă în orezul gătit corect.