Doliu naţional şi hărmălaie
Ca de obicei, televiziunile au dat tonul – cu breaking news, benzi galbene pe ecran ş.cl. Apoi s-a declanşat înghesuiala de invitaţi în studio care să-şi dea cu părerea. De aici pînă la strigătul de luptă “ce face Guvernul?” a mai fost doar un pas. După care totul a devenit complet iraţional, transformîndu-se într-o mare hărmălaie naţională. Somat să facă ceva, Guvernul a început să se agite. Diverşi miniştri au început să tropăie în jurul cazului şi să dea declaraţii. Căci ce altceva puteau face? Problemele le-au rezolvat, de fapt, oamenii concreţi şi anonimi care şi-au făcut treaba, în România şi în Muntenegru (şi ar fi făcut-o oricum): poliţişti, doctori, consuli, funcţionari publici, piloţii avioanelor militare – toţi cei care au în “fişa postului” obligaţia de a interveni în asemenea situaţii. Şi, bineînţeles, doctorul Raed Arafat, care oricum ar fi coordonat toată acţiunea. În mod normal, miniştrii nu au ce face în asemenea împrejurări. Dar unii dintre ai noştri s-au apucat să-şi găsească neapărat ceva de făcut şi, mai ales, de vorbit, speriaţi de gurile rele ale unor comentatori şi temători că, dacă nu ies la rampă, îşi vor strica imaginea. (Care imagine? Ştie cineva vreun politician sau ministru român care are cu adevărat o imagine bună?).
E adevărat, unii comentatori aţîţă publicul cu întrebări fără rost: “de ce n-au ieşit ministrul Transporturilor şi ministrul Turismului cu nicio declaraţie?” – a strigat cineva dintr-un ungher. E complet absurd şi asta arată că mulţi jurnalişti şi “comentatori” au căpătat acest nărav: aşteaptă de la oficiali nu fapte, ci declaraţii, ca să aibă apoi ce să ia la rumegat. Ce să declare şi, mai ales, ce să facă aceşti miniştri (oricum s-ar numi ei) după ce s-a întîmplat o nenorocire? În toate ţările au loc accidente, iar vreo declaraţie ministerială nu întoarce înapoi vieţile pierdute. Şi totuşi, la noi se aşteaptă ca miniştrii “să iasă cu declaraţii”. Adică să amplifice şi mai mult hărmălaia şi torentele de vorbe. Mi se pare că, trăgînd atîta de miniştri şi de Guvern, se manifestă o neîncredere nemeritată în oamenii care trebuie să rezolve concret problemele. Adică angajaţii de la Externe nu s-ar fi ocupat de formalităţile necesare repatrierii fără să fie împinşi de la spate de ministru?
Citiți textul integral pe Blogurile Adevărul.
