Doar gîndul la victorie „îți dă șanse de remiză”

Publicat în Dilema Veche nr. 802 din 4-10 iulie 2019
Doar gîndul la victorie „îți dă șanse de remiză” jpeg

De 73 de partide (și numărătoarea poate continua), campionul mondial Magnus Carlsen e neînvins. De-a lungul acestei serii, a jucat cîteva turnee (Biel 2018, Sinquefield Cup 2018, Tata Steel, Gashimov Memorial, Grenke Chess Classic, Norway Chess) și un meci cu Fabiano Caruana pentru titlul mondial. Pe scurt, luna aceasta se face un an de cînd Carlsen nu a mai pierdut o partidă de șah clasic. Ultima partidă în care norvegianul a fost învins s-a jucat pe 31 iulie 2018, cînd adversarul său a fost marele maestru azer Shakhriyar Mamedyarov.

Carlsen e în mare formă, spun observatorii, dar și jucătorii cu care acesta se întîlnește. Zilele trecute, în turneul în desfășurare Grand Chess Tour din Croația, Mamedyarov a fost iar la un pas de a-l învinge pe campionul mondial, dar acesta s-a apărat cu înverșunare. ”Dacă joci la remiză cu Carlsen, pierzi. Dacă joci la cîștig, ai o șansă să faci remiză”, a declarat el după meci. Iar fostul campion mondial Garry Kasparov, cetățean croat și organizator al turneului, a spus că are dovada că „șahul clasic nu moare”, referindu-se la stilul de joc combativ din ultimul an al lui Carlsen.

Și totuși Carlsen nu deține recordul în această privință. Campionul mondial care nu a fost învins cea mai lungă perioadă de timp a fost cubanezul Jose Raul Capablanca, care nu a pierdut nicio partidă mai bine de opt ani, între 10 februarie 1916 și 21 martie 1924. E drept că în acest timp, el a jucat doar 63 de partide oficiale. Ca număr de confruntări consecutive pe care un campion mondial nu le-a pierdut, înaintea lui Carlsen e Mihail Tal, cu 95 de partide, jucate între octombrie 1973 și octombrie 1974. Iar ca număr de victorii consecutive (așadar excluzînd remizele), de departe pe primul loc e Bobby Fischer, cu 20 de partide adjudecate în interzonalul de la Palma de Mallorca și meciurile cu Taimanov, Larsen și Petrosian. Fischer a mai cîștigat consecutiv și cele 11 partide ale campionatului național american din 1963, iar la acest capitol, pe locul trei, e Fabiano Caruana, care a cîștigat șapte partide consecutive în 2014, la Sinquefield Cup.

diagram162 png png

Diagrama săptămînii

Soluția diagramei 162 va fi publicată săptămîna viitoare. Soluția diagramei 161 de data trecută: 1. Tb1+ Ra8 (la 1… Rc8, 2. Da6#) 2. Dxa7+! Rxa7 3. Ta5#

Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități.

Foto: Magnus Carlsen și Ian Napomniachtchi (în focus în imagine), lideri după șapte runde în turneul GCT din Croația, iunie 2019. Credit: Lennart Ootes, Grand Chess Tour.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

Telefon - factura FOTO Shutterstock
Cât plătește o familie de români din SUA factura la curent. Sumă neașteptată pentru o locuință de 140 mp
Cât costă să încălzești o casă în America. O familie de români a publicat facturile la curent pentru o casă de aproape 140 de metri pătrați.
mihail si gavriil jpeg
Cine au fost Sfinții Mihail si Gavriil și de ce sunt sărbătoriți împreună. Povestea celor doi Arhangheli prăznuiți pe 8 noiembrie
Află povestea Sfinților Mihail și Gavriil, cine au fost cei doi Arhangheli sărbătoriți pe 8 noiembrie, de ce sunt cinstiți împreună și ce tradiții respectă românii de această zi.
atentat cracovia1 jpg
Mărturia românului aflat în centrul istoric al Cracoviei în timpul atacului armat: „E plin de poliție, agenți de securitate, ambulanțe”
Cristian Scutariu se afla în oraș, în trecere, și a relatat pe Facebook momentele de după incident. Acesta a povestit că în zonă au fost mobilizate numeroase echipaje de poliție și ambulanțe.
855602630 1643855367535894 3928890616345521326 n jpg
Când se deschide târgul de Crăciun de la Craiova în 2026 și care vor fi atracțiile
Craiova devine din nou tărâmul magiei de Crăciun! Ce atracții spectaculoase au fost pregătite pentru ediția din 2026 și când se deschide.
Factura curent energie electrica FOTO Shutterstock jpg
Se schimbă ajutoarele pentru plata facturilor la energie și gaze. Cine ar putea primi bani de la stat și ce pregătește Guvernul
Românii cu venituri mici ar putea beneficia de noi ajutoare pentru plata facturilor la energie și gaze. Guvernul analizează cine va putea primi bani de la stat, ce venituri trebuie să aibă beneficiarii și cât va valora sprijinul.
cracovia gif 2 gif
LIVE TEXT Atac armat în centrul istoric al Cracoviei: doi morți și 12 răniți. Atacatorul a fost împușcat. Ce spun Donald Tusk și Karol Nawrocki
Mai multe persoane au fost ucise, iar altele rănite în urma unui atac armat produs sâmbătă în centrul istoric al orașului Cracovia, unul dintre cele mai importante centre turistice din Polonia, potrivit serviciilor de urgență poloneze.
Lacrimi și emoții pentru Emily Burghelea! Elisabeta a făcut primii pași înainte de un an
„Chistul e uriaș. Nu știu cum rezistă”. Emily Burghelea, mărturisire dureroasă despre diagnosticul soțului
Emily Burghelea este îngrijorată pentru soțul ei, după ce chistul acestuia a crescut foarte mult. Vedeta a cerut ajutorul urmăritorilor de pe Instagram.
Meghan Markle cu tatăl ei, Thomas Markle  sursa foto   Profimedia jpg
Tatăl lui Meghan Markle, eliberat pe cauțiune la câteva ore după arestarea sa. FBI îl acuză de deținerea unor imagini cu abuzuri sexuale asupra unor copii
Tatăl lui Meghan Markle, a fost eliberat pe cauțiune la scurt timp după arestarea sa de către FBI. Thomas Markle Sr. a fost plasat în arest la domiciliu, sub monitorizare electronică, într-un dosar în care autoritățile îl acuză de deținerea unor imagini cu abuzuri sexuale asupra unor minori.
Orasul Vulcan Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (17) JPG
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
În coloniile din Valea Jiului, iernile nu mai miros a munte și a huilă, ci a plastic și a haine arse. Deșeurile textile sunt folosite pentru încălzirea locuințelor, iar acest obicei, răspândit în comunitățile sărace, a devenit o sursă periculoasă de poluare.