Doamna Jeni & company

(apărut in Dilema veche, nr. 203, 30 decembrie 2007)

Acum e cam frig, dar dacă am întoarce niţel timpul înapoi - să zicem într-o după-amiază de toamnă cu soare -, le-am găsi la locul bine ştiut (la groapa cu nisip) stînd pe băncuţe, unele cu cîte o ţigară aprinsă, altele sorbind cu încîntare cafea din termos şi supraveghind, în mijlocul unei sporovăieli plăcute, copiii care se joacă în nisip cu găletuşe, lopăţele şi mingiuţe. Din cînd în cînd, mai aruncă o privire de control către cărucioarele ce stau frumos aliniate lîngă aleea pietruită a parcului. Daţi-mi voie să vi le prezint pe doamna Olimpia, doamna Ica şi doamna Jeni. Bonele. Cele care veghează asupra copiilor cînd părinţii sînt ocupaţi cu serviciul. Dat fiind faptul că serviciile tind să dureze pînă la ore înaintate din noapte, poate că n-ar fi deplasat să le numim pe aceste doamne mame-surogat sau - ceva mai prozaic - reprezentante ale unei noi şi prospere industrii.
 

Puţină invidie pentru doamna Olimpia

Luaţi-o, de exemplu, pe dna Olimpia. Cu siguranţă se vor găsii unii care s-o invidieze pentru "pachetul salarial atractiv" pe care şi l-a negociat, la cei 55 de ani ai săi, după pensionarea pe caz de boală dintr-un post oarecare de funcţionară la stat. Dna Olimpia, aşadar, avînd norocul de a se îngriji de odrasla unui cuplu de nouveaux riches, pe lîngă salariul la care ar visa orice tînăr absolvent de facultate, a primit telefon mobil şi automobil Matiz, pentru a se deplasa de la ea, din Iancului, pînă în Pipera, la palatul (nu de cleştar!) în care locuieşte Sara, mica prinţesă pe care o are în îngrijire. Totuşi, conform principiului care spune că omul nu e niciodată mulţumit cu ce are, dna Olimpia, care-şi petrece vacanţele prin sudul Italiei pentru că părinţii Sarei nici nu concep să-şi strice concediul avînd grijă de copil, visează în secret să emigreze într-o ţară mai bună. A văzut ea, în vacanţele alea, cam ce perspective sînt şi recunoaşte în public că numai un fraier ar mai sta să muncească în ţara asta. Celelalte bone o privesc oarecum cu admiraţie, fiind sigure că dna Olimpia, cea mai guralivă şi autoritară din grup, o să ajungă departe...

Copiii de la groapa cu nisip au nume bine alese, care să corespundă cu statutul social al părinţilor. Cristina, Mihai, Oana şi Bogdan (nume care se repetau aproape obsesiv în copilăria mea) au dispărut, pare-se, din nomenclator, fiind înlocuite de mult mai poeticele, suavele, sofisticatele Eric, Samuel, Vladimir, Ayana, Alessia, Sara şi Armand. Iar bunicuţele de serviciu au fost înlocuite de bonele cu nume de doamne.

Eric are numai două bone

Pe dna Ica, de dimineaţă, şi pe dna Sanda, de după-amiază şi de week-end. Părinţii lui lucrează în showbiz şi stau prost cu timpul. Dna Ica se înfiinţează la datorie de la 6 dimineaţa şi-l preia pe micul Eric direct din patul părinţilor, din culcuşul călduros al braţelor mamei sale, care trebuie cu orice preţ să-şi facă somnul de frumuseţe. Cînd mami şi tati se trezesc, Eric este de mult în parc cu dna Ica, o femeie pe la 50 de ani, uşor supraponderală, care a lucrat toată viaţa "în confecţii".

Dna Ica îl culcă după masa de prînz şi pleacă acasă, unde o aşteaptă un morman de rufe de călcat şi mîncarea de făcut pentru bărbatul care încă mai munceşte. Eric se trezeşte după-amiaza direct în braţele bonei din schimbul doi, dna Sanda, care, între timp, a şi pus de-o ciorbiţă şi niscaiva şniţele cu piure de cartofi. Tot dna Sanda îl culcă seara pe Eric, după ce-i face baie cu mare atenţie şi-i explică de ce mami nu e aici nici în acea seară. Simplu: pentru că e la serviciu. Cînd se întorc părinţii, uneori după miezul nopţii, îi cheamă şi ei un taxi, pe care i-l decontează. Ce nu înţelege mama lui Eric în ruptul capului este de ce băieţelul ăsta, care are aproape patru ani, se tot trezeşte noaptea plîngînd şi se vîră cu forţa în patul lor...

Doamna Jeni ştie ce e fericirea

Dna Jeni, întorcîndu-se într-o zi acasă, cu micuţa Maria Ines în cărucior (copila are numai trei luni, dar pe mami n-au lăsat-o mai mult în concediul de maternitate, pentru că firma avea mare nevoie de ea), simte deodată ce înseamnă fericirea. Pînă mai ieri, era doar o biată femeie de serviciu cu ziua, fără prea multă şcoală, angajată prin diverse case unde stătea "la şmotru" de la 7 dimineaţa pînă seara. Mînca pe apucate şi dormea la o familie care o găzduia într-un fel de şopron din curtea vilei lor. În schimbul cazării, Jeni (care pe atunci nu era "doamnă") avea grijă să deretice, să spele şi să calce, după ce se întorcea de la muncă. Aşa că atunci cînd dna Ioniţă, la care se ducea miercurea, a născut şi i-a propus să rămînă la ea şi să devină bonă, lui Jeni, care n-a avut niciodată parte de-o viaţă prea uşoară, i-a căzut cerul în cap de bucurie. Acum a intrat şi ea în rîndul lumii: are un serviciu stabil, trei mese pe zi, plus un salariu bunicel. Unde mai pui că i se spune, în mica societate a bonelor, "doamnă" - asemenea celorlalte, care sînt femei cu studii, nu ca ea, o amărîtă de la ţară... Sîmbăta, dna Jeni pleacă cu rata la ea în sat, să ducă familiei banii cîştigaţi pe o săptămînă. Din familia ei a rămas cam aşa: doi copii cu doi taţi diferiţi, care amîndoi au părăsit-o, plus un copil al unuia dintre ei, care a rămas tot pe capul ei. În lipsa ei, pe cei trei copii îi creşte maică-sa, care e bătrînă şi văduvă.

Iarna, parcul e pustiu. Bonele stau cu copiii în casă, la căldură, şi le povestesc despre Moş Crăciun care va sosi pe hornul casei, încărcat de cadouri. Asta dacă nu cumva vorbesc la telefon cu verişoara din Italia, pe banii patronilor-părinţi, în timp ce odraslele lor se uită în neştire la Cartoon Network...