Din viaţa grea a televiziunilor

Din cîte înţeleg, piaţa televizuală a patriei evoluează între două extreme: „B1” şi „Antena 3”. „Băieţii buni” pe de o parte, „băieţii răi” pe de alta. Primii luptînd pentru o creştere a audienţei, ceilalţi răsfăţaţi de audienţe care se convertesc prompt în procente electorale. Unii („B1”) – „băsişti”, alţii („Antena 3”) „anti-băsişti”.

Pe de o parte, nemiloase răfuieli justiţiare cu Alexandru Arşinel, pe de alta, mari spectacole de solidaritate cu bietul om, ambalate şi ca dovadă că „băsiştii” urăsc cultura. De la o vreme însă, ca de multe ori în mult încercata noastră istorie, lucrurile evoluează spre o tristă omogenizare stilistică. Ce e bun se degradează, ce e rău „încremenşte în proiect”. La B1, invitaţi ca Marius Marinescu-Bideu şi Florin Condurăţeanu par să fi devenit indispensabili. Anvergura lor intelectuală, fineţea lor analitică, farmecul lor personal au ajuns, în mod evident, de neînlocuit.

De altfel, prin acelaşi studiou – ca prin mai toate studiourile de televiziune – au defilat cu competenţă şi Dan Diaconescu şi Corneliu Vadim Tudor. În acelaşi timp, figurile emblematice ale postului, domnii Robert Turcescu şi Radu Banciu, au deschis, în noul sezon, un şugubăţ front de hărţuială reciprocă, în ideea că lumea urmăreşte cu sufletul la gură evoluţia zîzaniei dintre ei. E vorba, probabil, de o încercare de a a spori rating-ul staţiei, pornind de la convingerea că publicul telespectator nu mai poate consuma decît junk-food şi „lupte libere”. La „Antena 3”, o preocupare asemănătoare explică, probabil, încercarea de a pune postul şi pe slujitorii lui în postura victimei inocente. O serie de emisiuni sunt construite pe psihologia faimoaselor formule caragialeşti: „Tremur viaţa mè!”, „Viaţa, onorul – nesigure!”, „Nu mai putem merge cafinè!” „Anteniştii” cultivă paradoxul: pe de o parte declară că sunt cel mai urmărit şi iubit post de televiziune, pe de alta că persecutarea lor a ajuns la un nivel care putem pentru ca să zicem că nu se mai poate…Justiţia hapsînă îi vrea la puşcărie, iar băsiştii sîngeroşi îi ameninţă cu moartea. S-ar zice că toată echipa a început ”lupta în ilegalitate”. Stau cu valiza făcută, de teamă să nu fie ”umflaţi” la  moment, pregătesc fiecare emisiune cu sentimentul sumbru că e, poate, ultima. Carevasăzică persecuţie plus popularitate maximă şi plus libertate de emisie necondiţionată. Vitalitate debordantă plus comă.

Conceptul de ”persecuţie” a căpătat înţelesuri noi: nu mai înseamă cenzură, suspendarea postului, penalizarea libertăţii de expresie, ci condamnarea împricinatului la zburdălnicie perpetuă. Nu vă grăbiţi să spuneţi că sugerez măsuri administrative drastice. Nici vorbă. Aş fi primul care să protesteze. Niciun alt post nu mi-a oferit, în vremea din urmă, atîtea prilejuri de reflecţie asupra naturii umane ca „Antena 3”. Constat, totuşi, că ”a fi victimă” a devenit, în România de azi, o afacere rentabilă. Cum ar fi fost ca, în anii `50, ţărăniştii şi liberalii ”persecutaţi” să fie obligaţi să vocifereze, seară de seară, la televizor?! Să piară adică nu pe limba (de lemn) a partidului comunist şi a securităţii, ci ”pre limba lor”, între prieteni, în confortabile show-uri publice... Postul de care vorbesc se bucură, de fapt, de o subînţeleasă infailibilitate. L-am auzit, adesea, pe domnul Mircea Badea declarînd, cu sinceritate, că urăşte pe X sau pe Y, ba chiar că nu s-ar da în lături să le facă respectivilor rău! Băiat de băiat, liber de convenţii şi dubii. Ştiu, întîmplător, că, în urma îndelungilor campanii ale comandoului voiculescian, Horia Roman Patapievici a fost agresat pe stradă, la piaţă, în blocul unde locuieşte: a fost înjurat, scuipat, huiduit, ameninţat cu bătaia. Toate astea i se vor fi părînd dlui Badea ”normale”, ”legitime”, ”corecte”. Dar iată că un alt Mircea Badea, numai că din cealaltă tabără, îndrăzneşte să recurgă şi el la ameninţări. Ei bine nu! ”Aiasta nu se poate!” Domnul Badea nu e omul să înghită aşa ceva. Nu acceptă să fie tratat într-un mod brevetat ca fiind monopolul lui. Nimeni nu se atinge de Badea nepedepsit. O nouă morală se conturează în peisajul autohton: Fă-i altuia ce nu-ţi place ţie!

Citiți articolul integral pe Blogurile Adevărul.