„De la Golania la #rezist. Jurnal civic 2017-2019”, de Ruxandra Cesereanu, la Polirom

20 martie 2020
„De la Golania la #rezist  Jurnal civic 2017 2019”, de Ruxandra Cesereanu, la Polirom jpeg

Dilema veche vă prezintă un fragment din volumul De la Golania la #rezist. Jurnal civic 2017-2019, de Ruxandra Cesereanu, apărut la Editura Polirom.

La aproape trei decenii de la mişcarea civică Golania din Piaţa Universităţii, în 1990, a apărut mişcarea #rezist, cu proteste ce au cuprins întreaga ţară, declanşate împotriva schimbărilor în justiţie dorite de coaliţia coruptă aflată la guvernare. Acesta este jurnalul personal ţinut de Ruxandra Cesereanu în perioada 2017-2019, cînd s-a implicat activ în protestele din Cluj, fiind adesea printre oamenii care au ieşit în stradă. Trei ani de vîltoare socială şi politică în ţara noastră sînt sintetizaţi în acest jurnal, evidenţiind cele mai aspre momente de criză, dar şi micile victorii care au păstrat vie speranţa protestatarilor şi i-au ajutat să „reziste” pînă la destrămarea coaliţiei de guvernare din 2019. De la Golania la #rezist conturează caruselul de emoţii şi reacţii prin care a trecut autoarea în timpul protestelor, asemenea celor cu care a împărtăşit dorinţa de trezire civică a României şi de apărare a unor principii fundamentale pentru democraţie.

„După ce am văzut cu ochii mei manifestaţia-maraton din Piaţa Universităţii şi am auzit discursurile din balconul Universităţii, reacţiile mulţimii, cîntecele, spiritul parodic, umorul, rugăciunile comunionale, ceva s-a trezit definitiv în mine. Acelui ceva eu îi spun conştiinţă morală. Era o energie nouă, de observator lucid şi combativ, implicat în ceea ce se întîmplă în ţara sa. Acel ceva m-a făcut să mă preschimb într-un actant civic din 1990 încoace, chiar dacă mi-au rămas tabieturile de spectator. În latura mea socio-politică sînt mai degrabă un raisonneur şi, în mod cert, o analistă a mentalităţilor. Piaţa Universităţii 1990 m-a făcut să fiu aşa ceva, m-a marcat definitiv şi definitoriu, de aici mi se trage meteahna de comentator, acesta a fost începutul.” (Ruxandra Cesereanu)

foto ruxandra cesereanu JPG jpeg

Ruxandra Cesereanu este poetă, prozatoare, eseistă. Profesor la Catedra de literatură comparată a Facultăţii de Litere din Cluj, face parte din staff-ul Phantasma, Centrul de Cercetare a Imaginarului, de la Cluj, în cadrul căruia susţine ateliere de scriere creativă în poezie, proză şi scenariu de film. Este redactor-şef la revista de cultură Steaua. Dintre volumele de poezie şi proză ale scriitoarei publicate pînă acum amintim: Zona vie (poeme, 1993); Purgatoriile (proză scurtă, 1997); Oceanul Schizoidian (poeme, 1998, 2006); Tricephalos (roman, 2002, 2019); Veneţia cu vene violete. Scrisorile unei curtezane (poeme, 2002, 2017); Kore-Persefona (poeme, 2004); Naşterea dorinţelor lichide (proză scurtă, 2007); Coma (poeme, 2008); Angelus (roman, 2010); California (pe Someş) (poeme, 2014, 2015); Scrisoare către un prieten şi înapoi către ţară (poem-manifest, 2018, 2019). Zece din cărţile sale de poezie şi proză au fost traduse în engleză, italiană, maghiară, bulgară. La Editura Polirom a mai publicat: Decembrie ’89. Deconstrucţia unei revoluţii (2004, 2009); Gulagul în conştiinţa românească. Memorialistica şi literatura închisorilor şi lagărelor comuniste (2005); Nebulon (proză scurtă, 2005); Comunism şi represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid naţional (coord., 2006); Năravuri româneşti. Texte de atitudine (2007); Un singur cer deasupra lor (roman, 2013, 2015; prima carte de proză realistă a autoarei); Panopticum. Eseu despre tortură în secolul XX (2014); Fugarii. Evadări din închisori şi lagăre în secolul XX (2016).

***

De la Golania la #rezist. Jurnal civic 2017-2019 (fragment)

2017

2 februarie

Eram la Londra, într‑un stagiu de cercetare de cîteva săptămîni, la British Library, cînd a avut loc protestul din 1 februarie, protestul‑licurici de la Cluj (chiar dacă a existat un protest spontan şi înainte, pentru mine acesta a fost cel întemeietor). Cînd am văzut fotografia cu centrul Clujului strălucind de protestatari, asta mi‑a dat viață și putere să fiu încă româncă și să nu‑mi fie rușine de țara mea.

4 februarie

Vineri seara, la Cluj, mi‑am zărit mulți foști studenți de la Jurnalism și Litere la protest. Probabil că erau și destui studenți actuali de‑ai mei prin mulțime, dar printre 30.000 de protestatari e greu să te mai vezi chip cu chip într‑o adunare unde oamenii caută comuniunea jucăușă subversivă. Mă mir că s‑a nimerit să‑i zăresc și pe ceilalți, pe foști. Mi s‑a încălzit inima de la asta. Ca odinioară în Piața Universității 1990, pe lîngă gravitate, ironia e o altă caracteristică a manifestațiilor de acum. Constanta protestelor sînt ironia și spiritul parodic, atmosfera e hîtră și jovială. E un soi de bucurie a tinerilor (căci 75% dintre protestatari sînt oameni foarte tineri) că se află împreună și că vor o schimbare, formulată printr‑un limbaj la îndemînă. Scandările și sloganurile sînt de toate felurile, dar parodia predomină. Zeflemeaua înseamnă însă energie în zilele acestea (nu este defel doar haz de necaz). Am zărit multe pancarte cu tot felul de formule paremiologice, nu voi cita aici și acum, căci e plin Facebook-ul de strigările acestea jucăușe care fac înconjurul țării. Imaginea emblematică pentru seara de vineri a fost pentru mine o fată de vreo 18 ani, îmbrăcată in blugi și cu geacă, cu o căciulă croșetată, cu pompon; era serioasă, dar și zvîrlugă și mergea dansînd cumva, iar pe pancarta ei scria cu litere tremurate: „VREM O ROMÂNIE NORMALĂ, NU O ȚARĂ PENALĂ!”. Prin urmare, din nou în stradă, și în seara aceasta, la Cluj, e singura soluție.

*

Un prieten din Japonia (respectiv din Kyōto), Yoshiro Sakamoto (care studiază literatura română cu pasiune), urmărește cu sufletul la gură desfășurarea protestelor din România împotriva corupției. M‑am emoționat de‑a binelea cînd Yoshiro mi‑a trimis pe mail apelul de mai jos, precizînd că acesta, citez din Yoshiro, „spune direct chestie nimerită și lămuritoare cu foc de înțelepțiune. Am simțit conștiința oamenilor din România”. Iată „focul de înțelepțiune” care l‑a mișcat pe Yoshiro și care are într‑adevăr efect imediat: „Democrația înseamnă doi lupi și un miel care votează ce să mănînce la prînz. Nu fi miel. Nu lăsa o gașcă de penali să‑și confecționeze legi care să le legitimeze corupția. Încă mai poți controla ce vor deprinde copiii tăi cînd se vor uita la societatea din jurul lor. Mergi la proteste!”.

5 februarie

Sîmbătă seara la Cluj. Mai întîi, complicitatea voioasă la urcarea în tramvai: erau o familie cu copil mic și cu steguleț, apoi două eleve (dintre care una îi spunea celeilalte că mama a întrebat‑o dacă n‑o să‑i fie frig, iar ea i‑a zis că se va încălzi de la oameni!), apoi un cuplu la senectute, în dispoziție șugubeață și cu haine groase, dar sport, ca să reziste.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

Bani - lei - plata rata - facturi FOTO Shutterstock
Ai împlinit 18 ani? Poți primi în continuare alocația de stat. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinești
Mulți români presupun că alocația de stat se oprește automat atunci când un minor ajunge la vârsta de 18 ani. Însă, acest lucru nu este întotdeauna adevărat.
1 creier shutterstock 65181187 jpg jpeg
Neurologii spun că acest nutrient este esențial pentru creier, dar lipsește din multe diete. Alimentele în care se găsește din belșug
Un nutrient esențial pentru buna funcționare a creierului este consumat în cantități insuficiente de multe persoane, deși se găsește în alimente obișnuite. Are un rol important în dezvoltarea sistemului nervos, memorie și starea de spirit, iar lipsa sa poate avea consecințe asupra sănătății.
prins cu sotia altui barbat the sun jpg
A încercat să fugă pe geamul hotelului după ce ar fi fost prins cu soția altui bărbat. Finalul a fost dramatic
Scene șocante au avut loc în Brazilia, unde un bărbat a încercat să fugă pe geamul unui hotel, după ce ar fi fost prins cu soția altui bărbat. Tentativa sa a avut însă un deznodământ dramatic.
image png
Cel mai mare anaconda din lume FOTO profimedia 0848605341 jpg
Anaconda uriașă, confundată cu o altă specie timp de milioane de ani. Șarpele poate ajunge la 6,3 metri
O descoperire spectaculoasă făcută în adâncurile Amazonului schimbă ceea ce se știa până acum despre una dintre cele mai mari specii de șerpi din lume. Cercetătorii au stabilit că ceea ce era considerat până acum o singură specie de anacondă verde este, de fapt, format din două specii distincte.
Viorel Oarza webp
A murit interlopul găsit împușcat în cap într-o pădure din Iași. Familia și-a dat acordul pentru prelevarea organelor
Viorel Oarză, cunoscut în lumea interlopă ieșeană și fost boxer profesionist, a murit. Bărbatul a fost împușcat în cap pe 15 septembrie, într-o pădure din comuna Holboca, și se afla în stare critică la spital.
aeroport foto pixabay jpg
Un norvegian vrea să trăiască 8 luni în România cu 6.000 de euro. Ce i-au răspuns românii
Un tânăr din Norvegia plănuiește să se mute în România până la finalul lunii noiembrie și a întrebat, în mediul online, ce părere au românii despre situația sa.
cd798e8a 4bb6 487b 9c18 62136178d03c jpg
Detaliul folosit de un profesor pentru a-i da de gol pe studenții care folosesc AI la examen. 32 din 35 au căzut în capcană
Un profesor american a recurs la o metodă neobișnuită pentru a verifica dacă studenții săi folosesc inteligența artificială pentru a-și redacta răspunsurile la examen. A ascuns în cerință o instrucțiune scrisă cu font alb, imposibil de observat în mod normal.
geralt students 5523377 jpg
Operațiunea „manualul digital”. România are o variantă primitivă de digitalizare, în timp ce Suedia revine la hârtie
Manualele digitale au fost prezentate drept un pas spre modernizarea școlii românești. La 13 ani de la lansare, însă, ne întrebăm cât de digitale sunt, de fapt, și dacă sistemul a reușit să transforme tehnologia într-un instrument real de învățare, nu doar într-o copie a manualului pe hârtie.